18:1 Cap. 16 - Parabola seminţei care creşte
18:2 Isus învăţa prin ilustraţii şi parabole pe care le extrăgea din întâmplările obişnuite ale vieţii cotidiene. Astfel, El asocia aspectele din natură cu cele spiritule, făcând legătura între viaţa ascultătorilor Săi şi sublimele adevăruri scrise în Cuvântul Său. Şi ori de câte ori, după aceea, ochii lor întâlneau lucrurile cu care Isus Îşi asociase adevărul veşnic, ei îşi aminteau lecţiile Lui.
18:3 Una dintre cele mai frumoase şi mai impresionante parabole este aceea a semănătorului şi a seminţei. "El a zis: 'Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa în pământ; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum. Pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic; şi când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerişul'." (Marcu 4,26-29). Cel care a spus această parabolă, a creat El Însuşi sămânţa cea delicată, i-a dat puteri de viaţă, şi a stabilit legile care să-i guverneze creşterea. Apoi, El a făcut o ilustraţie vie a adevărului, atât în plan fizic, cât şi în plan spiritual.
18:4 Adevărurile arătate de această parabolă au fost o realitate vie în chiar viaţa lui Isus. În trup, cât şi în suflet, El a urmat ordinea divină a creşterii, ilustrată de plantă, ordine pe care doreşte să o urmeze toţi tinerii. Deşi Maiestate a cerului, Prinţ al slavei, El a fost prunc în Betleem, şi pentru un
18:5 timp copil neajutorat, aflat în grija mamei sale.
18:6 În copilărie, Isus făcea treabă, ca un copil ascultător. El vorbea şi acţiona cu înţelepciunea unui copil, nu a unui om mare, făcând onoare părinţilor lui, îndeplinindu-şi dorinţele potrivit posibilităţilor de copil. Dar la orice stadiu al dezvoltării, El a fost desăvârşit cu simpla şi naturala dezinvoltură a unei vieţi lipsite de păcat. Despre copilăria lui Isus, Raportul sfânt consemnează: "Iar Pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste El." (Luca 2,40). Iar despre tinereţea Lui se spune: "Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor." (Luca 2, 52).
18:7 Aici apare sugerată lucrarea părinţilor şi a educatorilor. Ei trebuie să vizeze o astfel de grijă faţă de evoluţia tinerilor, încât aceştia, în orice stadiu al vieţii, să poată etala frumuseţea naturală, caracteristică perioadei, aşa cum o fac plantele în grădină.
18:8 Frumuseţea simplităţii
18:9 Cei mai plăcuţi copii sunt aceia care se comportă natural, fără a a-şi da importanţă. Nu este înţelept să-i scoatem în evidenţă, în mod deosebit, pe copii sau să repetăm faţă de ei vorbele lor înţelepte. Nu trebuie încurajată nici vanitatea lor, lăudându-le înfăţişarea, vorbele sau faptele, şi nici nu trebuie îmbrăcaţi costisitor sau pentru a atrage atenţia. Acest lucru le încurajează mândria şi stârneşte invidie în inima colegilor. Învăţaţi-vă copiii că adevărata podoabă nu este exterioară. "Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii,
18:10 în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu." (1 Petru 3,3.4).
18:11 Micuţii trebuie educaţi în simplitatea copilăriei lor. Ei vor fi învăţaţi să se mulţumească cu micile şi utilele îndatoriri casnice şi cu plăcerile şi experienţele adecvate vârstei lor. Copilăria corespunde stadiului de "fir verde", iar firul verde are o frumuseţe specifică. Copiii nu trebuie forţaţi spre o maturizare precoce, ci trebuie să-şi păstreze pe cât se poate prosperitatea şi graţia vârstei lor fragede.
18:12 Grădina inimii
18:13 Parabola semănătorului şi a seminţei conţine o adâncă lecţie spirituală. Sămânţa reprezintă principiile semănate în inimă, iar creşterea ei, dezvoltarea caracterului. Predaţi această învăţătură practic. Copiii pot pregăti pământul şi semăna sămânţa. Pe timpul lucrului, părintele sau educatorul le poate explica analogia cu grădina inimii, cu seminţele bune sau rele care vor fi semănate în ea. Aşa cum grădina trebuie pregătită pentru semănat, tot aşa şi inima trebuie pregătită pentru semănarea seminţei adevărului. Pe măsură ce planta creşte, analogia între semănatul în grădină şi semănatul spiritual poate fi continuată.
18:14 Copiii pot fi creştini, având o experienţă potrivită vârstei lor. Este tot ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la ei. Ei au nevoie să fie educaţi în cele spirituale, iar părinţii trebuie să le dea tot concursul pentru ca ei să-şi poată forma caractere după asemănarea caracterului lui Hristos.
18:15 Mintea este activă în permanenţă. Ea este deschisă influenţelor bune sau rele. Aşa cum chipul omului este imprimat de lumina soarelui pe placa fotografică, tot aşa gândurile şi impresiile sunt imprimate şi ele în mintea copilului. Şi, fie că sunt lumeşti, fie că sunt sfinte, ele sunt imprimate aproape fără putinţa de a mai fi şterse. Atunci când copilul începe să raţioneze, mintea este receptivă în cel mai mare grad. De aceea, chiar primele lecţii sunt de mare importanţă. Aceste lecţii au o puternică influenţă în formarea caracterului. Dacă ele sunt bune şi dacă, pe măsura creşterii copilului, sunt urmate cu perseverenţă şi răbdare, destinul pământesc şi cel veşnic ale lui vor fi bine asigurate. Iată ce spune Cuvântul Domnului: "Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea" (Prov. 22,6).
18:16 Părinţi, predaţi-vă copiii lui Dumnezeu şi spuneţi-le mereu că sunt ai Lui, că sunt mieluşeii turmei lui Hristos, aflaţi sub supravegherea adevăratului Păstor. Ana l-a închinat pe Samuel Domnului. Şi despre el stă scris: "Samuel creştea, Domnul era cu el şi n-a lăsat să cadă la pământ nici unul din cuvintele Sale." (1 Sam. 3,19). Cazul acestui profet şi judecător în Israel prezintă posibilităţile care stau înaintea unui copil ai căror părinţi cooperează cu Dumnezeu, făcându-şi lucrarea încredinţată lor.
18:17 Copiii sunt o moştenire de la Domnul şi trebuie pregătiţi pentru a-I sluji. Aceasta este lucrarea care apasă asupra părinţilor şi educatorilor cu o forţă sacră şi, solemnă, lucrare de la care ei nu pot să se sustragă, şi pe care nu o pot ignora. Neglijarea acestei lucrări
18:18 îi clasifică în rândul robilor necredincioşi. Dar atunci când sămânţa adevărului este semănată de timpuriu în inimă şi apoi îngrijită cu atenţie, există o răsplată. Hristos conchide astfel parabola: "Şi când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerişul" (Marcu 4,29). Când va veni secerişul pământului, vom vedea rezultatul muncii noastre, îi vom vedea pe aceia pentru care am lucrat şi ne-am rugat, strânşi în hambarul cerului. Şi astfel, vom intra în bucuria Domnului când El "va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va bucura." (Isaia 53,11).
18:19 Adeseori, mamei i se pare că munca ei este o treabă lipsită de importanţă. Lucrarea ei este rareori apreciată. Puţine din grijile şi poverile ei sunt cunoscute de alţii. Zilele ei sunt ocupate de o serie de mici îndatoriri, toate cerând efort răbdător, stăpânire de sine, tact, înţelepciune şi dragoste jertfitoare de sine. Şi totuşi, ea nu se poate lăuda cu ceea ce face, ca fiind o mare realizare. Ea a făcut ca, în cămin, toate să meargă bine. De multe ori, obosită şi prost dispusă, ea a încercat totuşi să le vorbească blând copiilor, să le întreţină interesul şi fericirea şi să călăuzească paşii lor micuţi pe calea dreaptă, pentru ca apoi să simtă că nu a făcut nimic. Dar nu este aşa. Îngerii din cer văd lucrarea mamei şi ştiu poverile şi grijile ei zilnice. Numele ei poate să nu fie cunoscut în lume, dar este scris în Cartea Vieţii Mielului.