Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi

Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, 17


17:1 Cap. 15 - Ce vor citi copiii noştri?

17:2 Ce vor citi copiii noştri? Este o întrebare serioasă, cerând un răspuns serios. Mă nelinişteşte când văd în casele păzitorilor Sabatului reviste şi ziare conţinând literatură care nu lasă impresii pozitive în mintea copiilor şi a tinerilor. I-am urmărit pe cei a căror preferinţă pentru ficţiune a fost astfel cultivată. Ei au avut privilegiul de a urmări adevărul, de a deveni familiari cu raţiunile credinţei noastre, dar au crescut săraci în ce priveşte adevărata pietate şi sfinţenia practică. Ei nu manifestă consacrare şi nu reflectă faţă de tovarăşii lor lumina cerească, lumina care să-i conducă la fântâna întregii şi adevăratei cunoaşteri.

17:3 Primii ani ai copilului sunt aceia în care mintea lui este receptivă la impresii, fie ele bune sau rele. Pe parcursul acestor ani, se înaintează sigur fie în direcţia bună, fie în cea rea. Pe de o parte, poate fi acumulată multă informaţie fără valoare, iar pe de altă parte, multă cunoaştere de valoare. Puterea intelectului, cunoştinţa sănătoasă sunt valori pe care aurul de Ofir nu le poate cumpăra. Preţul lor este mai presus de aur şi argint.

17:4 Din fire, tinerii nu aleg acel gen de educaţie care îi pregăteşte pentru viaţa practică. Ei urmează propriilor dorinţe, preferinţe şi înclinaţii. Dar, dacă au vederi corecte, referitoare la Dumnezeu, la adevăr şi la influenţele şi companiile din preajma copiilor lor, părinţii vor simţi, ca fiind pusă de Dumnezeu asupra lor, responsabilitatea călăuzirii cu grijă a tinerilor lipsiţi de experienţă.

17:5 Mulţi tineri sunt avizi de literatură. Ei citesc tot ce le cade în mână. Fac apel la părinţii cu astfel de copii, să le controleze această dorinţă. Nu îngăduiţi pe mesele voastre reviste şi ziare în care se află poveşti de dragoste. Puneţi în locul lor cărţi care ajută să pună în zidirea caracterului lor chiar cel mai bun material - dragostea şi temerea de Dumnezeu, cunoaşterea lui Hristos. Încurajaţi-i pe copiii voştri să înmagazineze în minte cunoştinţe de valoare, să lase ca ceea ce este bun să le inunde sufletul şi să le controleze puterile, nelăsând loc pentru gânduri josnice, degradante. Stopaţi dorinţa de a citi materiale care nu oferă o hrană bună pentru minte. Banii daţi pe reviste de ficţiune s-ar putea să nu pară mulţi, dar, oricum, sunt o cheltuială prea mare pentru ceva ce oferă prea mult spre rătăcire şi prea puţin spre bine. Aceia care se află în slujba lui Dumnezeu nu trebuie să cheltuiască nici timp şi nici bani pentru lecturi nefolositoare.

17:6 Lecturi fără valoare

17:7 Lumea este invadată de cărţi care mai bine ar fi puse pe foc decât să circule din mână în mână. Cărţi cu subiecte de senzaţie, publicate şi vehiculate în scopuri financiare, ar trebui să nu fie deloc citite de tineri. Aceste cărţi excită o fascinaţie satanică. Tulburătoarea prezentare de crime şi atrocităţi are o putere de vrajă asupra multora, făcându-i să caute să vadă ce ar putea face şi ei pentru a fi în centrul atenţiei, măcar prin fapte dintre cele mai rele. Monstruozităţile, cruzimile, practicile urâte, descrise în unele scrieri strict istorice, au acţionat ca o drojdie asupra multor minţi, determinând comiterea unor fapte asemănătoare.

17:8 Cărţi care scot în evidenţă practici satanice ale oamenilor fac publicitate răului. Aceste aspecte groaznice nu necesită reeditarea şi nici unul dintre credincioşii adevărului prezent nu trebuie să contribuie la perpetuarea amintirii lor. Atunci când mintea este alimentată şi stimulată cu asemenea hrană nesănătoasă, gândurile devin necurate şi senzuale.

17:9 Mai există o categorie de literatură, şi anume poveştile de dragoste, care sunt povestiri de duzină, excitante, un adevărat blestem pentru oricine le citeşte, chiar dacă autorul poate să le dea o morală pozitivă. Adeseori, aceste cărţi sunt străbătute de declaraţii religioase, dar, în cele mai multe cazuri, nu este decât Satana îmbrăcat în haine de înger pentru a-i înşela pe cei neatenţi. Lectura ficţiunilor este unul dintre mijloacele folosite de Satana pentru a distruge suflete. Ea provoacă o falsă şi nesănătoasă stimulare a minţii, aprinde imaginaţia şi descalifică mintea pentru ceea ce este folositor, pentru orice exerciţiu spiritual. Ea dezvaţă sufletul de rugăciune şi de iubirea pentru cele spirituale.

17:10 Cititorii de literatură uşoară, excitantă, devin nepregătiţi pentru viaţa practică. Ei trăiesc într-o lume ireală. Am urmărit copii cărora li s-a îngăduit să citească asemenea lecturi. Fie în cămin, fie în altă parte, ei erau neliniştiţi, visători, incapabili de o conversaţie ieşită din banal. Gândirea şi conversaţia religioasă era total străină minţii lor. O dată cu întreţinerea gustului pentru literatură de senzaţii, preferinţa minţii este pervertită şi aceasta nu mai e satisfăcută, dacă nu i se mai oferă asemenea hrană nesănătoasă. Nu pot găsi un termen mai potrivit pentru cei care-şi permit astfel de lecturi decât acela de turmentaţi din punct de vedere intelectual. Practicile lecturii necumpătate au asupra creierului un efect

17:11 asemănător celui pe care practicile nesănătoase cu privire la mâncare şi băutură îl au asupra trupului.

17:12 Aceia care îşi permit obiceiul de a parcurge literatură de senzaţie îşi afectează, pur şi simplu, puterea intelectuală, făcându-şi mintea incapabilă de gândire sănătoasă şi cercetare. Unii tineri şi chiar şi unii adulţi au ajuns la inhibiţie numai din cauza acestui abuz în lectură. Creierul a fost menţinut constant în tensiune până ce delicata lui maşinărie s-a uzat, refuzând să mai funcţioneze.

17:13 Există oameni aflaţi acum în amurgul vieţii, care nu şi-au mai revenit niciodată de pe urma nechibzuinţei în lectură. Obiceiul format de timpuriu în viaţă a crescut şi s-a consolidat o dată cu trecerea timpului. Eforturile lor hotărâte de a birui păcatul abuzului literar au avut succes parţial, dar niciodată ei nu şi-au restabilit deplina vigoare a minţii pe care Dumnezeu le-a dat-o iniţial.

17:14 Autori profani

17:15 O altă sursă de pericol, împotriva căreia trebuie să fim mereu în gardă, este citirea autorilor necredincioşi. Lucrările lor sunt inspirate de vrăjmaşul adevărului şi nimeni nu le poate citi fără să-şi pună sufletul în pericol. Este adevărat că unii dintre cei afectaţi de astfel de lucrări şi-au revenit, în final, dar toţi cei care se expun influenţei acestor scrieri intră singuri pe terenul lui Satana, care profită cât se poate de această situaţie. Ei îi găzduiesc ispitele, dar nu au înţelepciunea discernerii sau puterea de a le rezista. Cu o

17:16 putere de vrajă, necredinţa şi necredincioşia se fixează în minte.

17:17 Suntem permanent înconjuraţi de necredinţă. Chiar şi aerul pare impregnat cu necredinţă. Numai printr-un efort permanent reuşim să rezistăm puterii ei. Aceia care pun preţ pe mântuirea proprie, trebuie să evite scrierile profane, aşa cum se feresc de lepră.

17:18 Cultivaţi terenul

17:19 Cea mai bună cale pentru a preveni evoluţia răului este aceea de a solicita mintea. În loc să recomandaţi copiilor voştri să citească Robinson Crusoe sau istorisiri captivante din viaţa reală, precum Coliba unchiului Tom, deschideţi-le Scripturile şi, zilnic, petreceţi un timp cu ei, citind şi studiind Cuvântul lui Dumnezeu. Preferinţele minţii trebuie disciplinate şi educate cu cea mai mare grijă. Părinţii trebuie să înceapă de timpuriu să prezinte Scripturile înaintea minţilor ce se dezvoltă ale copiilor lor, pentru ca astfel să se formeze corect deprinderile intelectuale.

17:20 Nu trebuie cruţat nici un efort în vederea formării unor obiceiuri bune de studiu. Dacă mintea hoinăreşte, aduceţi-o înapoi. Dacă preferinţele intelectuale şi morale au fost pervertite prin literatură sofisticată şi excitantă, astfel încât există tendinţa de a nu mai raţiona, este nevoie de luptat pentru învingerea acestui obicei. Preferinţa pentru literatura de ficţiune trebuie curmată pe loc. Trebuie impuse reguli fixe pentru menţinerea minţii pe o cale bună.

17:21 Există o similitudine izbitoare între un ogor necultivat şi o minte neschimbată. În mintea copiilor şi a tinerilor, vrăjmaşul seamănă neghina sa, şi, dacă părinţii nu veghează cu atenţie, aceasta va răsări, aducându-şi roada cea rea.

17:22 Este nevoie de o grijă permanentă pentru cultivarea terenului minţii şi semănarea lui cu preţioasa sămânţă a adevărului Bibliei. Copiii trebuie să respingă povestirile de duzină şi să se întoarcă la lecturile de bun simţ, care conduc mintea la interes faţă de întâmplările, istoria şi argumentele Bibliei. Aceasta va pune în lumină Cartea Sfântă şi va stârni dorinţa unui studiu deloc periculos, ci, dimpotrivă, benefic.

17:23 Lecţia de la Şcoala de Sabat

17:24 Şcoala de Sabat oferă părinţilor şi copiilor o bună ocazie de studiu al Cuvântului lui Dumnezeu. Dar pentru a beneficia cum trebuie de această ocazie, atât părinţii, cât şi copiii, trebuie să consacre timp studierii lecţiei, căutând să obţină o cunoaştere deplină a faptelor prezentate şi a adevărurilor pe care acestea au menirea să le arate. Trebuie, îndeosebi, să imprimăm în mintea copiilor importanţa căutării întregii semnificaţii a pasajului scripturistic aflat în studiu.

17:25 Părinţi, stabiliţi zilnic un timp pentru studierea împreună cu copiii a lecţiei Şcolii de Sabat. Renunţaţi mai degrabă, dacă este nevoie, la o vizită decât să sacrificaţi timpul dedicat lecţiilor istoriei sacre. Părinţii, deopotrivă cu copiii, vor beneficia de pe urma acestui studiu. Cele mai importante pasaje ale Scripturii, referitoare la lecţie, trebuie să fie încredinţate memoriei nu ca o povară, ci ca un privilegiu. La început, memoria poate fi deficitară, dar, prin exerciţiu, ea va căpăta putere şi, după un timp,

17:26 vă veţi bucura să tezaurizaţi în ea cuvintele adevărului. Acest bun obicei se va dovedi un excelent ajutor în creşterea spirituală.

17:27 Cercul de lectură din cămin

17:28 Poporul nostru trebuie să arate un viu interes în lucrarea medicală misionară. Oamenii trebuie să fie pregătiţi pentru a fi de folos, studiind astfel literatură specială pentru instruirea în acest domeniu. Aceia care studiază şi aplică principiile unei vieţuiri corecte vor fi mult binecuvântaţi atât fizic, cât şi spiritual. O înţelegere a ştiinţei sănătăţii este o protecţie faţă de multele rele ce proliferează continuu.

17:29 Taţi şi mame, folosiţi-vă pe cât posibil de ajutorul studierii cărţilor şi publicaţiilor noastre. Luaţi-vă timp să citiţi copiilor voştri din cărţile despre sănătate, cât şi din cele ce tratează cu precădere subiecte religioase. Arătaţi-le importanţa îngrijirii trupului, casa în care trăieşte sufletul lor. Formaţi un cerc de literatură al familiei, în cadrul căruia fiecare membru să lase la o parte treburile şi să se alăture celorlalţi, în studiu. Îndeosebi tinerii care se obişnuiseră să citească romane şi istorisiri ieftine vor obţine beneficii din participarea la acest studiu familial, de seară.

17:30 Biblia

17:31 Mai presus de toate, luaţi-vă timp să citiţi Biblia - Cartea cărţilor. Studiul zilnic al Scripturilor are o influenţă sfinţitoare, înnobilatoare, asupra minţii. Strângeţi în inima voastră Cartea Sfântă. Vi se va dovedi un prieten şi o călăuză la nevoie.

17:32 Unii bătrâni şi tineri neglijează Biblia, nefăcând din ea

17:33 studiul lor, regula lor de viaţă. Tinerii îndeosebi se fac vinovaţi de această neglijare. Mulţi dintre ei găsesc timp să citească alte cărţi, dar Cartea care arată calea spre viaţa veşnică nu este studiată. Povestiri lejere sunt citite cu atenţie, în vreme ce Biblia este neglijată. Această Carte este ghidul nostru spre o viaţă mai nobilă, mai sfântă. Tinerii ar găsi-o cea mai interesantă carte pe care au citit-o, dacă imaginaţia lor n-ar fi pervertită de lectura ficţiunilor.

17:34 Mintea tinerilor ratează atingerea celei mai nobile dezvoltări prin neglijarea celei mai înalte surse de înţelepciune - Cuvântul lui Dumnezeu. Faptul că suntem în lumea făcută de Dumnezeu, că ne aflăm în prezenţa Creatorului, că suntem făcuţi după chipul Său, că El veghează peste noi, ne iubeşte şi ne ocroteşte - acestea sunt minunate teme de meditat. Cel care îşi deschide mintea şi inima analizării acestor subiecte nu va găsi plăcere în subiecte mărunte, de senzaţie ieftină. "Insuflată de Dumnezeu", Scriptura poate "să-ţi dea înţelepciune care duce la mântuire" şi să-l facă pe "omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună" (2 Tim. 3,15-17). Biblia este cea mai nobilă solicitare a atenţiei noastre, pline de respect. Nu trebuie să ne mulţumim cu o cunoaştere superficială, ci să căutăm să aflăm pe deplin înţelesul cuvintelor adevărului, pentru a sorbi adânc din spiritul Sfintei Proorocii.