Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi

Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, 13


13:1 Cap. 11 - Şcoala noastră

13:2 Există pericolul ca şcoala noastră să fie deturnată de la intenţia ei originală. Scopul lui Dumnezeu a fost făcut cunoscut - acela ca noi să avem ocazia să studiem ştiinţele şi, în acelaşi timp, să învăţăm şi cerinţele Cuvântului Său. Studiul Scripturilor trebuie să ocupe primul loc în sistemul nostru de învăţământ.

13:3 Elevii de la mari depărtări au fost trimişi la colegiul din Battle Creek, tocmai pentru a primi educaţie prin studiul subiectelor biblice. În ultima vreme, însă, a existat un efort susţinut de a modela şi şcoala noastră după modelul altor colegii. Când se va ajunge aici, nu vom mai încuraja părinţii să-şi trimită copiii la colegiul din Battle Creek.

13:4 Influenţa morală şi religioasă nu trebuie pusă în plan secundar. În trecut, Dumnezeu a lucrat prin eforturile profesorilor noştri şi astfel multe suflete au văzut adevărul, l-au îmbrăţişat şi au mers acasă pentru a trăi în continuare alături de Dumnezeu, ca rezultat al urmării colegiului nostru. Văzând că studiul Bibliei era parte din educaţia lor, ei au ajuns să-l privească drept fiind o materie de mai mare importanţă şi interes.

13:5 Educarea tinerilor pentru slujire

13:6 Prea mică atenţie a fost acordată pregătirii tinerilor pentru slujba de pastor. Acesta a fost obiectivul primar la înfiinţarea colegiului. În nici un caz, el nu trebuie ignorat sau privit ca o chestiune de

13:7 importanţă secundară. De mai mulţi ani, însă, doar puţini au ieşit din această instituţie pregătiţi să prezinte altora adevărul.

13:8 Unii elevi, veniţi cu preţul unei mari cheltuieli şi vizând lucrarea pastorală, au fost încurajaţi de profesori să urmeze studii mai departe, studii cerând ani mulţi, iar pentru aceasta au abandonat orice gând al predicării. Absolut greşit! Nu avem mulţi ani pentru lucru, iar profesorii şi educatorii noştri trebuie să fie umpluţi cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu şi să lucreze în armonie cu voinţa Lui, descoperită, în loc să se îngrijească de planurile lor. Pierdem mult în fiecare an, pentru că nu urmăm ceea ce a spus Dumnezeu cu privire la aceste lucruri.

13:9 Colegiul nostru are menirea de a întâmpina nevoile înaintării lucrării în această vreme de pericol şi demoralizare. Studiul cărţilor, singur, nu poate oferi elevilor educaţia de care au nevoie. Trebuie pusă o temelie mai solidă. Colegiul n-a fost adus la existenţă pentru a fi exponentul ideilor cuiva. Profesorii şi directorul trebuie să lucreze împreună, ca fraţi. Ei trebuie să colaboreze şi, de asemenea, să se consulte cu pastorii şi cu oamenii de răspundere şi, mai presus de orice, să caute înţelepciune de sus, pentru ca toate deciziile lor, în ceea ce priveşte şcoala, să aibă consimţământul lui Dumnezeu.

13:10 Este nevoie de o educaţie mai cuprinzătoare - o educaţie care reclamă din partea profesorilor şi a directorului gândire şi efort - şi nu simpla instruire în ştiinţe. Caracterul trebuie să primească o instruire bună,

13:11 pentru cea mai deplină şi nobilă dezvoltare. Elevii trebuie să primească în colegiu o educaţie care să-i facă să poată păstra în societate o ţinută respectabilă, corectă, virtuoasă, opusă influenţelor demoralizatoare, care corup tineretul.

13:12 Ar fi bine dacă, asociate colegiului nostru, ar exista un teren pentru cultivat sau nişte ateliere, sub administrarea unor oameni capabili să-i înveţe pe elevi diferite aspecte ale muncii fizice. Se pierde mult prin neglijarea împletirii solicitărilor intelectuale cu cele fizice. Orele de destindere ale elevilor sunt adeseori ocupate cu plăceri mărunte, care slăbesc capacităţile fizice, morale şi intelectuale. Sub efectul degradant al libertăţii, senzualităţii sau al unei premature emoţionări legate de curtenie şi căsătorie, mulţi elevi nu reuşesc să atingă gradul înalt de dezvoltare intelectuală, pe care l-ar fi putut atinge de altfel.

13:13 Studiul Bibliei

13:14 Dacă moralitatea şi religia există într-o şcoală, aceasta se datorează cunoaşterii Cuvântului lui Dumnezeu. Unii ar putea să obiecteze că, dacă învăţătura religioasă predomină, şcoala noastră va deveni nepopulară, iar aceia care nu sunt de credinţa noastră nu vor susţine, din punct de vedere material, colegiul. Foarte bine, în acest caz, pot să meargă la alte colegii, unde vor găsi genul de educaţie potrivit gustului lor. Şcoala noastră a fost înfiinţată nu pentru învăţarea ştiinţelor, ci cu scopul de a instrui în măreţele principii ale Cuvântului lui Dumnezeu şi-n aspectele practice ale vieţii de zi cu zi. Aceasta este educaţia atât de necesară în timpul de azi.

13:15 Dacă influenţa lumească ajunge să domine şcoala noastră, vindeţi-o lumii şi lăsaţi-i întregul control

13:16 asupra ei. Cei care au investit mijloace în această instituţie să o înfiinţeze din nou, pentru a fi condusă, nu potrivit modelului şcolilor ce se bucură de popularitate, nici potrivit dorinţei directorului sau a profesorilor, ci după planul stabilit de Dumnezeu.

13:17 În Numele Domnului meu, îi rog fierbinte pe toţi cei care se află în poziţie de răspundere în şcoala noastră să fie bărbaţi ai lui Dumnezeu. Când Domnul ne cere să fim deosebiţi, cum putem noi urmări popularitatea sau cum putem căuta să imităm obiceiurile şi practicile lumii? Dumnezeu Şi-a mărturisit intenţia de a avea un colegiu în care Biblia să-şi aibă locul potrivit în educarea tineretului. Ne facem noi partea în realizarea acestui scop?

13:18 Prin intermediul presei, cunoaşterea de orice fel este pusă la îndemâna oricui şi, totuşi, ce pătură largă a oricărei societăţi este decăzută moral, şi este superficială în cunoştinţe intelectuale! Dacă oamenii ar fi însă cititori ai Bibliei, cercetători ai ei, am vedea o altă stare a lucrurilor.

13:19 Într-o vreme ca a noastră, în care incorectitudinea abundă şi în care caracterul lui Dumnezeu şi Legea Sa sunt deopotrivă privite cu rezervă, trebuie acordată o grijă deosebită învăţării tinerilor să cerceteze, să respecte şi să împlinească voinţa divină, aşa cum este ea descoperită omului. Temerea de Domnul păleşte în mintea tinerilor noştri din cauza neglijării studiului Bibliei.

13:20 Directorul şi profesorii şcolii noastre trebuie să aibă o legă-tură vie cu Dumnezeu şi să-I fie martori hotărâţi şi neînfricaţi. Niciodată, de teamă sau din strategie lumească, Cuvântul lui Dumnezeu să nu fie pus în plan secundar. Elevii trebuie să beneficieze intelectual, moral şi spiritual, prin studiul lui.

13:21 Responsabilitatea profesorului

13:22 Există o lucrare de făcut pentru orice profesor al colegiului nostru. Nimeni nu este ocolit de egoism. Dacă, din punct de vedere moral şi religios, caracterul profesorilor ar fi ceea ce ar trebui să fie, asupra elevilor s-ar exercita o influenţă mai bună. Profesorii nu caută să-şi facă lucrarea doar spre slava lui Dumnezeu. În loc să privească la Isus şi să-I copieze viaţa şi caracterul, ei privesc la ei înşişi şi năzuiesc prea mult să atingă un standard omenesc.

13:23 Doresc să pot imprima fiecărui profesor un deplin simţ al responsabilităţii sale pentru influenţa pe care o exercită asupra tinerilor. Satana nu oboseşte în eforturile lui de a-şi oferi serviciile tinerilor noştri. Cu multă grijă, el îşi întinde capcana pentru piciorul neînvăţat . Poporul lui Dumnezeu trebuie să se păzească vigilent de strategiile lui Satana.

13:24 Dumnezeu este personificarea bunăvoinţei, milei şi a dragostei. Cei care sunt cu adevărat legaţi de El nu pot fi în dezacord unii cu alţii. Duhul Său, guvernând inimile, va da naştere la armonie, iubire şi unitate. Opusul acestora se vede printre copiii lui Satana. Stârnirea invidiei, conflictului şi geloziei este lucrarea acestuia. În numele Domnului meu, îi întreb pe cei care se declară urmaşi ai lui Hristos: "Ce roade purtaţi?"

13:25 În sistemul instruirii, folosit în şcolile de rând, este neglijată cea mai importantă parte a educaţiei - studiul Bibliei. Educaţia are efect într-o mare măsură asupra vieţii elevului nu numai în această lume; influenţa ei se extinde în veşnicie. Cât de important este, deci, ca profesorii să fie persoane capabile, cu o bună

13:26 influenţă! Ei trebuie să fie bărbaţi şi femei ai credinţei, primind zilnic lumina divină, pe care să o împartă elevilor lor.

13:27 Partea părinţilor

13:28 Dar nu este de aşteptat ca profesorul să facă lucrarea părinţilor. În cazul multor părinţi, a existat o înspăimântătoare neglijare a datoriei. Ca Eli, ei au dat greş în exercitarea unei constrângeri corecte. Apoi, şi-au trimis copiii nedisciplinaţi la colegiu, pentru a primi educaţia pe care ei ar fi trebuit să le-o dea acasă.

13:29 Profesorii au o misiune pe care puţini o apreciază. Dacă ei reuşesc să-i schimbe pe aceşti tineri, porniţi strâmb, primesc doar puţină apreciere. Dar, dacă tinerii aleg prost, mergând din rău în mai rău, profesorii sunt blamaţi şi şcoala acuzată. În multe cazuri, blamul se cuvine chiar părinţilor. Ei au avut prima şi cea mai favorabilă ocazie de a-i călăuzi şi educa pe copii lor, atunci când spiritul acestora primea învăţătură, iar mintea şi inima erau uşor de impresionat. Dar, prin nepăsarea părinţilor, copiilor li se îngăduie să urmeze propria lor voinţă, până ce se înscriu bine pe calea răului.

13:30 Părinţii trebuie să studieze mai puţin despre lume şi mai mult despre Hristos. Să se străduiască mai puţin să imite obiceiurile şi modelele lumii şi să consacre mai mult timp şi efort pentru formarea minţii şi caracterului copiilor, potrivit modelului divin. Atunci ei îşi pot trimite fiii şi fiicele bine pregătite pentru a primi o educaţie potrivită unor poziţii viitoare de folos şi încredere. Profesorii, aflaţi sub controlul iubirii şi temerii de Dumnezeu, îi pot călăuzi pe aceşti tineri,

13:31 pregătindu-i să fie o binecuvântare pentru lume şi o onoare pentru Creatorul lor.

13:32 Aflat în legătură cu Dumnezeu, orice instructor va exercita o influenţă care-i va conduce pe elevii lui să studieze Cuvântul lui Dumnezeu şi să asculte de Legea Lui. El le va îndrepta mintea spre contemplarea lucrurilor veşnice, deschizând înaintea lor vaste domenii de meditaţie, mari şi înălţătoare teme pentru care cel mai viguros intelect şi-ar putea întrebuinţa toată puterea în a le aborda, simţind totuşi că încă a rămas un infinit neatins.

13:33 Nevoia de împreună consultare

13:34 Răul mândriei de sine şi al independenţei nesfinte, care afectează cel mai mult eficienţa şi care ne va semna ruina, dacă nu ar fi biruite, izvorăşte din egoism. " împreuna consultare" este solia repetată mie, iar şi iar, de un înger al lui Dumnezeu. Influenţând judecata omului, Satana se străduieşte să determine ca lucrurile să meargă după voia lui. El poate reuşi să îndrume strâmb mintea a două persoane; dar când mai mulţi se consultă între ei, există mai multă siguranţă. Fiecare proiect va fi mai bine analizat, orice mişcare mai bine gândită. Astfel, va exista mai puţin pericolul unor paşii precipitaţi, prost orientaţi, care ar aduce confuzie. În unire este tărie. În divizare, slăbiciune şi înfrângere.

13:35 Dumnezeu călăuzeşte şi pregăteşte un popor pentru a fi mutat. Suntem noi aceia care ne facem partea în această lucrare, ca santinele ale lui Dumnezeu? Căutăm noi să lucrăm în unire? Suntem dispuşi să devenim slujitorii tuturor? Urmăm noi pe Marele nostru Model?

13:36 Prieteni conlucrători, fiecare dintre noi seamănă sămânţa pe ogoarele vieţii. Cum este sămânţa, aşa va fi secerişul. Dacă semănăm neîncredere, invidie, gelozie, iubire de sine, răutate în gând şi simţ, vom secera amărăciune pentru sufletele noastre. Dacă manifestăm bunătate, dragoste, gânduri frumoase faţă de sentimentele celorlalţi, vom primi în schimb aceeaşi monedă.

13:37 Amabilitate creştină

13:38 Profesorul aspru, plin de critică, extrem de exigent şi insensibil, trebuie să se aştepte la acelaşi spirit manifestat de elevi faţă de el. Cel care vrea să-şi păstreze demnitatea şi respectul trebuie să fie atent să nu rănească fără nici un rost respectul de sine al altora. Această regulă trebuie respectată cu sfinţenie chiar şi faţă de cei mai slabi, mai mici sau mai greoi elevi. Nu ştiţi ce intenţii are Dumnezeu cu aceşti aparent neinteresanţi tineri. El a acceptat, în trecut, persoane la fel de puţin promiţătoare, pentru a face o mare lucrare pentru El. Duhul Său în acţiune a deşteptat orice capacitate la o activitate viguroasă. Domnul a văzut în acele pietre aspre, dure, materialul preţios care va rezista testului furtunii, arşiţei şi presiunii. Dumnezeu nu vede ca omul. El nu judecă după aparenţă, ci caută judicios la inimă şi la minte.

13:39 Profesorul trebuie să se poarte întotdeauna ca un gentleman creştin. El trebuie să se prezinte ca un prieten şi sfătuitor al elevilor săi. Dacă toţi oamenii noştri - profesori, pastori şi membri laici - ar cultiva spiritul amabilităţii creştine, ar găsi mai uşor drumul spre inima oamenilor şi mult mai mulţi ar fi determinaţi

13:40 să cerceteze şi să primească adevărul. Atunci când fiecare profesor va uita de sine şi va simţi un profund interes pentru reuşita şi binele elevilor săi, conştient că aceştia sunt proprietatea lui Dumnezeu şi că el va trebui să dea socoteală de influenţa avută asupra minţii şi caracterului lor, vom avea o şcoală în care îngerii se vor bucura să zăbovească. Isus va privi aprobator lucrarea lor şi-Şi va trimite harul în inima elevilor.

13:41 Adevăratul test al calităţii

13:42 Dacă veţi coborî standardul, pentru mai multă popularitate şi pentru creşterea numărului de elevi, făcând din această creştere un motiv de bucurie, veţi da dovadă de multă orbire. Dacă numărul, cantitatea, ar fi un semn al succesului, atunci Satana ar putea pretinde locul întâi, întrucât, în această lume, urmaşii săi sunt marea majoritate. Gradul de tărie morală, ce caracterizează colegiul, este testul calităţii lui. Virtutea, inteligenţa şi sfinţenia poporului din biserică, şi nu numărul de membri, trebuie să fie cauza bucuriei şi recunoştinţei noastre.

13:43 Fără influenţa harului divin, educaţia se va dovedi lipsită de eficienţă reală. Elevul devine mândru, vanitos şi arogant. Dar educaţia primită sub înnobilatoarea influenţă a Marelui Învăţător, îl va înălţa pe om pe scara valorii morale şi-l va face în stare să-şi reprime mândria şi pasiunea, umblând umil înaintea lui Dumnezeu, ca unul care depinde de El în ceea ce priveşte capacitatea, bunele ocazii şi orice privilegiu. Mă adresez lucrătorilor colegiului nostru: Trebuie nu numai să spuneţi că sunteţi creştini, ci să şi exemplificaţi

13:44 caracterul lui Hristos. Înţelepciunea de sus trebuie să transpară în toată învăţătura voastră. Într-o lume a întunericului moral şi a corupţiei, să se vadă că spiritul care vă animă este de sus, nu de jos. Bazându-vă în întregime pe propria putere şi înţelepciune, cele mai mari eforturi ale voastre vor realiza puţin. Dar, dacă sunteţi animaţi de dragostea lui Dumnezeu, Legea Sa fiindu-vă temelia, lucrarea voastră va fi durabilă. În vreme ce uscăturile şi miriştea vor arde, realizarea voastră va rezista testului.

13:45 Pe tinerii aflaţi în grija voastră va trebui să-i întâlniţi în preajma marelui tron alb. Dacă vă îngăduiţi maniere şi ieşiri necontrolate, dând astfel greş în a-i influenţa pe aceşti tineri pentru binele lor veşnic, veţi cunoaşte gravele consecinţe ale lucrării voastre. Printr-o cunoaştere a Legii divine şi ascultarea de preceptele ei, oamenii pot deveni fii ai lui Dumnezeu. Călcând această lege, ei devin slujitori ai lui Satana. Pe de o parte, ei ar putea să se ridice la o anumită înălţime morală; iar pe de altă parte, să se coboare la o oarecare adâncime a degradării. Lucrătorii colegiului nostru trebuie să manifeste zel şi seriozitate proporţional cu valoarea mizei puse în joc - sufletele elevilor lor, aprobarea lui Dumnezeu, viaţa veşnică şi bucuriile celor răscumpăraţi.

13:46 În calitate de colaboratori ai lui Hristos, având asemenea ocazii favorabile de a împărtăşi cunoştinţa lui Dumnezeu, profesorii noştri trebuie să lucreze ca fiind inspiraţi de sus. Inimile tinerilor nu sunt îngreunate şi nici concepţiile lor nu sunt banalizate, aşa cum sunt ale celor mai în vârstă. Ei pot fi câştigaţi la Hristos prin purtarea, dăruirea şi asemănarea

13:47 voastră cu Hristos. Ar fi mult mai bine să-i solicitaţi mai puţin în studierea ştiinţelor, oferindu-le mai mult timp pentru bucuriile spirituale. Aici a fost făcută o mare greşeală.

13:48 Scopul lui Dumnezeu cu colegiul

13:49 Influenţa voastră nu poate fi delimitată. Un singur act necontrolat poate dovedi ruina multor suflete. Prestaţia oricărui lucrător din colegiul nostru produce impresii în mintea tinerilor, iar aceste impresii se reproduc în mintea altora. ţinta profesorului trebuie să fie aceea de a pregăti fiecare suflet aflat în grija lui ca să devină o binecuvântare pentru lume. Acest obiectiv nu trebuie pierdut niciodată din vedere. Sunt unii care pretind că lucrează pentru Hristos, dar, uneori, se aşează de partea lui Satana şi-i fac lucrarea. Poate Mântuitorul să-i considere pe aceştia robi buni şi credincioşi? Dau ei, ca străjeri, un sunet clar de trâmbiţă?

13:50 Mântuitorul nostru ne recomandă: "Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită" (Marcu 14,38). Dacă întâmpinăm greutăţi şi, în puterea lui Hristos, le depăşim, dacă întâlnim duşmani şi, în puterea lui Hristos, îi punem pe fugă, dacă acceptăm răspunderi şi, în puterea lui Hristos, ne achităm cu credincioşie de ele, vom câştiga o experienţă valoroasă. Învăţăm astfel, cum n-am fi putut învăţa altminteri, că Mântuitorul nostru este un ajutor prezent în orice vreme de nevoie.

13:51 Este o mare lucrare de făcut în colegiul nostru, o lucrare ce are nevoie de colaborarea fiecărui învăţător. Lui Dumnezeu i displace când oamenii se descurajează unul pe altul. Se pare însă că oamenii uită cu toţii că Satana este pârâşul

13:52 fraţilor şi se unesc cu vrăjmaşul în lucrarea lui. În vreme ce pretinşii creştini se luptă între ei, Satana îşi întinde capcanele pentru picioarele neiniţiate ale copiilor şi tinerilor. Aceia care au o experienţă religioasă trebuie să încerce să-i protejeze pe tineri de uneltirile lui Satana. Trebuie să nu uite niciodată că ei înşişi au fost cândva ispitiţi de plăcerile păcatului. Avem nevoie de mila şi îndurarea lui Dumnezeu la orice oră, şi atunci cât de nepotrivit este să fim lipsiţi de răbdare în faţa greşelilor tinerilor noştri nematurizaţi. Putem noi, colegi de păcat, să-i respingem pe aceştia, atâta vreme cât Dumnezeu nu îi alungă?

13:53 Întotdeauna tinerii trebuie priviţi ca fiind răscumpărarea sângelui lui Hristos. În acest caz, ei au nevoie de dragostea, răbdarea, şi simpatia noastră. Dacă-L urmăm pe Isus, nu ne putem limita interesul şi afecţiunea la noi şi la familiile noastre. Nu ne putem consacra timpul şi atenţia celor vremelnice, uitând de interesele veşnice ale celor de-aproape. "Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu" (Ioan 15,12) este porunca lui Isus. Priviţi altruismul Lui, observaţi felul Lui de iubire faţă de noi şi apoi urmaţi Modelul. (Testimonies for the Church, vol. 5, pg. 21-35, citit în Colege Hall, decembrie 1881).

13:54 Dacă vom cunoaşte vreodată adevărul, aceasta va fi pentru că îl practicăm. Trebuie să avem o experienţă vie în cele ce ţin de Dumnezeu, înainte de a putea să înţelegem Cuvântul Său. Această cunoaştere practică este cea care întăreşte intelectul şi ne zideşte în Hristos, Capul nostru viu.