7:1 Cap. 6 - Alte învăţături din semănarea seminţei
7:2 Din lucrarea de semănare a seminţei şi a creşterii plantei ce răsare din sămânţa, se pot scoate învăţături preţioase, atât în familie cât şi în şcoală. Dacă tinerii şi copiii ar recunoaşte în lucrurile din natură lucrarea puterii divine, atunci ei ar fi în stare, prin credinţă, să se bucure de privilegii deosebite. Ajungând să înţeleagă lucrarea minunată a lui Dumnezeu de a satisface nevoile marii Sale familii, şi cum trebuie să coopereze cu El, ei vor avea mai multă credinţă în Dumnezeu şi vor ajunge să priceapă mai bine lucrarea Sa în viaţa lor zilnică.
7:3 Prin Cuvântul Său, Dumnezeu a adus la existenţă sămânţa, ca şi pământul. Tot prin Cuvântul Său El i-a dat puterea de a creşte şi a se înmulţi. El a zis: "Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ. Şi aşa a fost... Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun." Geneza 1,11-12. Acel Cuvânt este cel care face şi astăzi ca sămânţa să crească.
7:4 Fiecare sămânţa, care-şi înalţă firul său verde în lumina soarelui, vorbeşte despre puterea făcătoare de minuni a acelui Cuvânt rostit de Cel care "zice şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă". Psalmul 33,9.
7:5 Domnul Hristos a învăţat pe ucenicii Săi să se roage: "Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi." Matei 6,11. Şi arătând spre florile câmpului le-a dat asigurarea: "Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp... nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?" Matei 6,30. Domnul Hristos este mereu activ, lucrând ca să răspundă la această rugăciune şi pentru a împlini această asigurare dată de El. Există o putere invizibilă, mereu la lucru în slujba omului, spre a-l hrăni şi a-l îmbrăca. Dumnezeu se foloseşte de multe mijloace pentru a face ca sămânţa, care în aparentă s-ar părea că este aruncată, să devină o plantă vie. Şi El se îngrijeşte să dea în măsură deplină tot ceea ce este necesar pentru un seceriş bogat, în cuvinte minunate, Psalmistul spune:
7:6 " Tu cercetezi pământul şi-i dai belşug,
7:7 îl umpli de bogăţii
7:8 şi de râuri dumnezeieşti, pline de apă.
7:9 Tu le dai grâu,
7:10 pe care iată cum îl faci să rodească;
7:11 îi uzi brazdele,
7:12 îi sfărâmi bulgării,
7:13 îi moi cu ploaie,
7:14 şi-i binecuvântezi răsadul.
7:15 Încununezi anul cu bunătăţile Tale,
7:16 şi paşii Tăi, varsă belşugul. "
7:17 Psalmul 65, 9-11
7:18 _________
7:19 Lumea materială se află sub controlul lui Dumnezeu. Natura ascultă de legile puse ei. Totul vorbeşte şi acţionează după voinţa lui Dumnezeu. Norii şi lumina soarelui, roua şi ploaia, vântul şi furtuna, toate sunt supravegheate de Dumnezeu şi, implicit, se supun în ascultare la porunca Sa. Ascultării de Legea lui Dumnezeu se datorează faptul că firul de grâu răzbate prin pământ "întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic". Marcu 4,28. Toate acestea Dumnezeu
7:20 le face să crească la timpul lor, pentru că ele nu se pot împotrivi lucrării Lui. Şi atunci cum poate oare omul, făcut după chipul lui Dumnezeu şi înzestrat cu raţiune şi grai, să fie singurul care să nu preţuiască darurile Sale şi să fie neascultător de voia Sa? Oare numai fiinţele raţionale să aducă confuzie în lumea noastră?
7:21 _________
7:22 În orice lucru care serveşte la întreţinerea omului, se vede conlucrarea eforturilor divine cu cele omeneşti. Nu poate fi nici o recoltă, dacă mâinile omeneşti nu-şi fac partea în semănarea seminţei. Dar fără mijloacele pe care Dumnezeu le pune la dispoziţie, soarele şi ploaia, roua şi norii, sămânţa n-ar putea creşte. Tot aşa stau lucrurile în orice ocupaţie, în orice domeniu al cercetării şi ştiinţei. Astfel stau lucrurile şi în cele spirituale, în formarea caracterului şi în orice ramură a activităţii creştine. Noi avem partea noastră pe care trebuie s-o aducem la îndeplinire, iar puterea divină trebuie să se unească cu noi, sau de nu, eforturile noastre vor fi zadarnice.
7:23 Ori de câte ori omul înfăptuieşte ceva, fie în domeniul spiritual sau în cel material, el nu trebuie să uite că face aceasta printr-o cooperare cu Făcătorul său. Este marea noastră nevoie, aceea de a ne da seama că depindem de Dumnezeu. Se pune o prea mare încredere în om şi în născocirile lui, şi prea puţină încredere în puterea pe care Dumnezeu stă gata să ne-o dea. "Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu." 1 Corinteni 3,9. Partea pe care elementul om o are de făcut, este nespus de mică; dar dacă ea este unită cu divinitatea Domnului Hristos, atunci el poate face totul, prin puterea pe care Domnul Hristos o dă.
7:24 _________
7:25 Dezvoltarea treptată a plantei din sămânţă este o ilustrare a educaţiei copilului, "întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic." Cel care a rostit această parabolă,
7:26 este Cel care a adus la existentă sămânţa cea mică, a dotat-o cu proprietăţi vitale şi a stabilit legile care-i guvernează creşterea. Iar adevărurile, pe care parabola le învaţă, au fost o realitate vie în propria Sa viaţă. Atât în cele fizice, cât şi în cele spirituale, El a urmat rânduiala divină a creşterii, ilustrată prin plantă, şi El doreşte ca toţi tinerii să crească la fel. Deşi El era Maiestatea cerului, împăratul slavei, El a venit ca prunc în ieslea Betleemului, şi pentru un timp nu era decât un copilaş neajutorat ce se afla în grija mamei Sale. În copilărie El a împlinit lucrările unui copil ascultător. A vorbit şi a acţionat cu înţelepciunea unui copil şi nu cu aceea a unui om matur, onorând pe părinţii Săi, aducând la îndeplinire dorinţele lor, ajutându-i după puterile Lui de copil. Dar în fiecare etapă a dezvoltării Sale, El era desăvârşit, trăind o viaţă simplă, naturală, o viaţă fără de păcat. Despre copilăria Sa, raportul sfânt ne spune: "Iar pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El." Luca 2,40. Iar despre tinereţea Sa ne este spus: "Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor." Luca 2,52.
7:27 Aici era sugerată lucrarea părinţilor şi a educatorilor. Ei trebuie să urmărească cultivarea tendinţelor bune ale tinerilor, pentru ca în fiecare stadiu de dezvoltare a vieţii lor, ei să poată reprezenta frumuseţea naturală, potrivit perioadei respective, desfăşurându-se în mod natural, ca şi a plantelor din grădină.
7:28 Copiii cei mai atrăgători sunt aceia care sunt naturali şi neafectaţi. Nu este un lucru înţelept acela de a le acorda o atenţie deosebită, repetând înaintea lor cuvintele mai isteţe pe care le-au spus. Vanitatea nu trebuie încurajată lăudându-le înfăţişarea, cuvintele sau faptele lor. Ei n-ar trebui să fie îmbrăcaţi în mod costisitor sau extravagant. Aceasta încurajează mândria în ei şi trezeşte gelozia în inimile tovarăşilor lor.
7:29 Cei mici ar trebui să fie educaţi într-o simplitate copilărească.
7:30 Ei trebuie să fie învăţaţi să se mulţumească cu îndatoriri mici şi folositoare, cu plăceri şi experienţe naturale, pe măsura vârstei lor. Copilăria corespunde cu "firul verde" din parabolă, iar firul verde are o frumuseţe deosebită în el, o frumuseţe a sa proprie. Copiii nu trebuie să fie siliţi la o maturitate precoce, ci ar trebui să-şi păstreze cât mai mult posibil frăgezimea şi drăgălăşenia primilor lor ani.
7:31 Cei mici pot fi creştini, având o experienţă potrivită cu vârsta lor. Aceasta este tot ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la ei. Ei au nevoie să fie educaţi în cele spirituale, iar părinţii ar trebui să le dea ocazia ca ei să-şi formeze caracterul, asemenea caracterului Domnului Hristos.
7:32 _________
7:33 În legile pe care Dumnezeu le-a aşezat în natură, efectele urmează cauzei cu o certitudine ce nu dă greş. Secerişul va dovedi ce fel a fost semănatul. Muncitorul leneş este condamnat de chiar lucrul său. Secerişul aduce mărturie împotriva lui. Tot astfel stau lucrurile şi în cele spirituale; credincioşia fiecărui lucrător este măsurată prin rezultatele lucrului său. Caracterul lucrării sale, fie el harnic sau leneş, se va vedea la seceriş. În acest fel se hotărăşte destinul său pentru veşnicie.
7:34 Fiecare sămânţă ce a fost semănată aduce un seceriş după felul ei. Tot aşa este şi în viaţa omului. Noi trebuie să semănăm cu toţii seminţele răbdării, simpatiei şi dragostei; pentru că toţi vom secera ceea ce am semănat. Orice tendinţă de egoism, de iubire de sine, de încredere de sine, va aduce un seceriş asemănător. Cel care trăieşte numai pentru sine seamănă în firea pământească şi, de pe urma firii pământeşti, va culege numai putrezirea. Galateni 6,8.
7:35 Dumnezeu nu nimiceşte pe nimeni. Oricine este totuşi distrus, se va distruge singur. Oricine caută să înăbuşe mustrările de conştiinţă, seamănă seminţele necredinţei, iar acestea vor aduce în mod sigur un seceriş.
7:36 Respingând prima avertizare din partea lui Dumnezeu, Faraonul din vechime a semănat seminţele încăpăţânării şi a secerat încăpăţânare. Dumnezeu nu l-a obligat să nu creadă. Sămânţă necredinţei, pe care acesta a semănat-o, a produs un seceriş după felul ei. De aceea atitudinea lui de împotrivire a continuat, până când a ajuns să vadă ţara sa pustiită, pe fiul său întâi născut rece şi mort, şi pe toţi întâii născuţi ai casei lui, şi ai tuturor familiilor din împărăţia sa morţi, până când apele mării s-au strâns iarăşi asupra cailor, carelor şi a războinicilor lui. Istoria sa este o ilustraţie teribilă a adevărului cuprins în cuvintele ce spun că: "Ce seamănă omul, aceea va şi secera." Galateni 6,7. Dacă oamenii şi-ar da seama de lucrul acesta, atunci ar fi cu mult mai atenţi la sămânţă pe care o seamănă.
7:37 Când sămânţa semănată produce un seceriş, şi aceasta la rândul ei este din nou semănată, atunci recolta va fi şi mai mare. În relaţiile noastre cu alţii, legea aceasta se dovedeşte a fi valabilă. Fiecare faptă, fiecare cuvânt, este o sămânţă care va aduce roade. Orice faptă de bunătate, de ascultare, sau de lepădare de sine, se va reproduce şi în alţii şi, prin aceştia, mai departe în alţii. Astfel, fiecare faptă de invidie, de răutate, sau de dezbinare, este o sămânţă care va da o "rădăcină de amărăciune" (Evrei 12,15), de pe urma căreia mulţi pot fi mânjiţi. Şi cât de mare va fi numărul celor otrăviţi de aceşti "mulţi". Astfel, semănatul binelui şi răului continuă să aducă roade pentru prezent şi veşnicie.
7:38 _________
7:39 În pilda seminţei semănate, suntem învăţaţi dărnicia atât în cele materiale, trecătoare, cât şi în cele spirituale. Dumnezeu spune: "Ferice de voi, care semănaţi pretutindeni de-a lungul apelor." Isaia 32,20. "Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera." 2 Corinteni 9,6. A semăna pretutindeni de-a lungul apelor, înseamnă o continuă împrăştiere a darurilor lui Dumnezeu, înseamnă a da ori de câte ori cauza lui Dumnezeu sau nevoile omenirii fac apel, au nevoie
7:40 de ajutorul nostru. Faptul acesta nu va duce la sărăcie. Căci "cine seamănă mult, mult va secera." Semănătorul îşi înmulţeşte sămânţa aruncând-o în pământ. Tot aşa este şi cu cei care sunt credincioşi în distribuirea darurilor lui Dumnezeu, împărţindu-le, ei fac să se înmulţească binecuvântările lor. Dumnezeu le-a făgăduit abundenţă, pentru ca ei să continue să dea. "Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura." Luca 6,38.
7:41 Dar semănatul şi seceratul înseamnă mult mai mult. Dând şi altora din binecuvântările materiale pe care ni le-a dat Dumnezeu, această dovadă a iubirii şi simpatiei noastre trezeşte în primitor mulţumire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu. În acest fel ogorul inimii este pregătit ca să primească seminţele adevărului spiritual. Şi Acela care da semănătorului sămânţa, se va îngriji ca această sămânţa să încolţească şi să aducă roade pentru viaţa veşnică.
7:42 _________
7:43 Prin aruncarea bobului de grâu în pământ, Domnul Hristos a înfăţişat sacrificiul Său pentru mântuirea noastră. "Adevărat, adevărat, vă spun, că dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare" spunea El "aduce multă roadă." Ioan 12,24. Astfel, moartea Domnului Hristos va aduce roade pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Potrivit legii regnului vegetal, viaţa va fi rezultatul morţii Sale.
7:44 Şi toţi aceia, care vor aduce roadă ca împreună lucrători cu Hristos, trebuie ca mai întâi să cadă pe pământ şi să moară. Viaţa trebuie să fie aruncată în brazda nevoilor lumii. Iubirea de sine, interesul egoist, trebuie să piară. Dar legea sacrificiului de sine este legea conservării de sine. Sămânţa îngropată în pământ aduce roade, iar la rândul lor şi acestea sunt semănate, în acest fel recolta se înmulţeşte. Plugarul îşi păstrează sămânţa aruncând-o în pământ. Tot aşa stau lucrurile şi în viaţa noastră; a da, înseamnă a trăi.
7:45 Viaţa care va fi păstrată este viaţa care de bunăvoie este consacrată în slujba lui Dumnezeu şi a omului. Aceia care în lumea aceasta îşi sacrifică viaţa pentru Hristos o au asigurată pentru veşnicie.
7:46 _________
7:47 Sămânţa moare, pentru a răsări într-o viaţă nouă; aceasta ne învaţă lecţia învierii. Toţi aceia care iubesc pe Dumnezeu vor trăi, de asemenea, în Edenul de sus. Despre corpul omenesc ce este aşezat în mormânt, unde se descompune, Dumnezeu spune: "Trupul este semănat în putrezire, şi înviază în neputrezire; este semănat în ocară, şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă, şi înviază în putere", 1 Corinteni 15,42-43.
7:48 _________
7:49 Acestea sunt numai câteva, din multele învăţături scoase din parabola vie, luată din natură, şi anume Parabola semănătorului şi a seminţei. Când părinţii şi educatorii creştini vor încerca să prezinte aceste învăţături, ei ar trebui să facă lucrul acesta practic. Puneţi pe copii să lucreze ei înşişi ogorul şi să semene sămânţa. În timp ce ei lucrează, părinţii sau educatorii le pot vorbi despre grădina inimii şi despre sămânţa cea bună sau cea rea semănată acolo, şi după cum ogorul trebuie pregătit pentru a primi sămânţa, tot aşa trebuie pregătită şi inima pentru sămânţa adevărului. Când sămânţa este aruncată în pământ, ei pot vorbi despre moartea Domnului Hristos; şi când firul răsare, ei pot vorbi despre adevărul învierii, în timp ce planta creşte, se dezvoltă, se poate continua învăţătura despre asemănarea dintre semănatul natural şi cel spiritual.
7:50 Tinerii trebuie să fie instruiţi la fel. Ei trebuie să fie învăţaţi să lucreze pământul. Ar fi bine, dacă pe lângă fiecare instituţie de învăţământ teologic, ar fi şi un teren pentru agricultură. Un astfel de teren ar trebui considerat a fi însăşi sala de clasă a lui Dumnezeu. Lucrurile din natură ar trebui privite ca
7:51 fiind manualul de studii după care copiii Săi trebuie să înveţe, şi din care ei pot obţine cunoştinţe cu privire la educaţia lor.
7:52 În cultivarea pământului, în pregătirea şi prelucrarea lui, sunt multe lecţii pe care noi le putem învăţa totdeauna. Nimeni nu s-ar gândi să se aşeze pe o bucată de pământ sălbatic, nelucrat şi să aştepte să aibă de îndată un seceriş. Trebuie depusă o muncă grea, fără preget şi perseverentă, pentru pregătirea terenului în vederea semănării seminţei. Tot aşa stau lucrurile şi cu lucrarea spirituală din inima omului. Cei care vor beneficia de pe urma cultivării pământului, trebuie să lucreze având Cuvântul lui Dumnezeu în inimile lor. Atunci ei vor găsi pământul arid al inimilor lor desţelenit, prin influenţa liniştită şi cuceritoare a Duhului Sfânt. Dacă pământul nu va fi lucrat din greu, el nu va da recoltă. Tot aşa este şi cu ogorul inimii. Duhul lui Dumnezeu trebuie să lucreze asupra ei pentru a o curaţi şi a o supune, mai înainte ca ea să poată aduce roadă pentru slava lui Dumnezeu.
7:53 Pământul nu va produce bogăţiile lui atâta vreme cât este lucrat numai din când în când. El cere o atenţie grijulie şi zilnică. El trebuie arat des şi adânc, pentru a îndepărta buruienele care iau hrana seminţelor bune ce au fost semănate, în acest fel cei care ară şi seamănă pregătesc secerişul. Nimeni nu trebuie să stea inactiv în întinsul ogorului, în mijlocul speranţelor lor sfărâmate.
7:54 Binecuvântarea lui Dumnezeu se va odihni asupra acelora care lucrează în acest fel pământul, luând din natură învăţături spirituale. Muncitorul cunoaşte prea puţin, atunci când cultivă pământul, ce comori se deschid înaintea sa. În timp ce el nu trebuie să nesocotească sfaturile pe care le poate avea din partea celor cu experienţă, şi din informaţiile pe care oamenii înţelepţi le pot da, el trebuie totuşi să adune învăţătură pentru sine. Aceasta face parte din educaţia sa. Cultivarea pământului va contribui la propria sa educaţie.
7:55 Acela Care face ca sămânţa să răsară, Care se îngrijeşte de ea zi şi noapte, care-i dă putere să se dezvolte, este Autorul fiinţei noastre, Împăratul cerurilor, şi El are cea mai mare grijă şi cel mai mare interes pentru copiii Săi. În timp ce semănătorul pământesc seamănă sămânţa pentru susţinerea vieţii noastre pământeşti, Semănătorul Divin va semăna în suflet sămânţa care va avea ca rod viaţa veşnică.