5:1 Cap. 4 - Neghina
5:2 (Capitol bazat pe textele din Matei 13,24-30, 37-43)
5:3 Domnul Hristos "le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: 'Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu şi a plecat. Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina'." Matei 13, 24-26.
5:4 "Ţarina" a spus Domnul Hristos, "este lumea". Dar noi trebuie să înţelegem aceasta ca simbolizând Biserica lui Hristos din lume. Parabola aceasta este o descriere a Împărăţiei lui Dumnezeu şi a lucrării Sale pentru mântuirea oamenilor, iar această lucrare este adusă la îndeplinire prin Biserică. Este adevărat că Duhul Sfânt este prezent în lumea întreagă; pretutindeni El lucrează asupra inimilor oamenilor, dar în Biserică este locul unde noi trebuie să creştem, să ajungem la maturitate ca să fim gata pentru grânarul lui Dumnezeu.
5:5 "Cel ce seamănă sămânţă bună, este Fiul omului... Sămânţă bună sunt fiii împărăţiei; neghina, sunt fiii celui rău." Sămânţă cea bună reprezintă pe aceia care sunt născuţi prin Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul adevărului.
5:6 Neghina reprezintă pe cei care sunt rodul sau întruchiparea rătăcirii şi a principiilor false. "Vrăjmaşul, care a semănat-o, este Diavolul.'" Nici Dumnezeu şi nici îngerii n-au semănat vreodată o sămânţă care să aducă ca rod, neghină. Neghina este totdeauna semănată de Satana, vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului.
5:7 În Orient, uneori oamenii se răzbunau asupra vreunui vrăjmaş, împrăştiind în ogorul proaspăt semănat al acestuia seminţele unor buruieni dăunătoare care, în timpul creşterii, semănau foarte mult cu grâul. Crescând însă odată cu grâul, ele făceau să scadă valoarea recoltei, aducând proprietarului ogorului necazuri şi pierdere. Tot astfel, din cauza vrăjmăşiei sale împotriva Domnului Hristos, Satana împrăştie seminţele răului printre seminţele cele bune ale împărăţiei. Roadele ce rezultă din această lucrare a sa, le pune în seama Fiului lui Dumnezeu. Aducând în Biserică pe aceia care poartă numele Domnului Hristos, dar a căror viaţă este o negare a caracterului Său, cel rău face prin aceasta ca numele lui Dumnezeu să fie dezonorat, lucrarea mântuirii rău reprezentată şi sufletele expuse unor mari primejdii.
5:8 Slujitorii lui Hristos sunt foarte mâhniţi când văd că, în Biserică, credincioşii cei adevăraţi şi cei falşi sunt amestecaţi laolaltă. Ei doresc să facă ceva pentru a curaţi Biserica. Ca şi slujitorii gospodarului din pildă, ei sunt gata să smulgă neghina. Dar Domnul Hristos le spune: "Nu... ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş." Matei 13,9.
5:9 Domnul Hristos a arătat foarte lămurit faptul că aceia, care stăruiesc pe faţă în păcat, trebuie să fie îndepărtaţi din Biserică, dar El nu ne-a încredinţat nouă lucrarea de a judeca motivele şi caracterul. El cunoaşte prea bine firea noastră pentru a ne încredinţa această lucrare. Dacă am încerca să smulgem din Biserică pe aceia care presupunem că sunt numai cu numele creştini, cu siguranţă că vom face greşeli. Nu arareori se întâmplă ca noi să nu mai vedem nici o nădejde de îndreptare tocmai la aceia pe care Domnul Hristos îi atrage la Sine. Dacă am proceda cu aceste suflete potrivit cu judecata noastră nedesăvârşită,
5:10 atunci le-am spulbera poate şi ultima speranţă. Mulţi dintre cei care gândesc despre ei că sunt creştini, la ziua cea mare vor fi găsiţi lipsă. Mulţi, însă, vor fi în ceruri, despre care vecinii lor gândeau că niciodată nu vor ajunge acolo. Omul judecă după ceea ce izbeşte privirea, dar Dumnezeu judecă inima. Neghina şi grâul vor creşte împreună până la seceriş; iar secerişul este încheierea timpului de har.
5:11 Cuvintele Mântuitorului mai cuprind şi o altă învăţătură şi anume, lecţia minunată a îndelungii răbdări şi a iubirii plină de bunătate. După cum neghina îşi are rădăcinile întreţesute cu ale grâului, tot aşa fraţii cei falşi din Biserică pot fi foarte strâns legaţi cu adevăraţii ucenici ai Domnului. Adevăratul caracter al acestor pretinşi credincioşi nu este încă pe deplin dat pe faţă. Dacă unii ca aceştia ar fi îndepărtaţi din Biserică, alţii, care ar fi putut să rămână statornici, s-ar putea zdruncina şi ei.
5:12 Învăţătura acestei parabole ne este ilustrată în felul de purtare a lui Dumnezeu cu oamenii şi cu îngerii. Satana este un înşelător. Când el a păcătuit în ceruri, nici chiar îngerii care au rămas credincioşi lui Dumnezeu n-au putut să înţeleagă pe deplin caracterul lui. Pentru acest motiv Dumnezeu n-a distrus imediat pe Satana. Dacă El ar fi făcut lucrul acesta, îngerii cei sfinţi n-ar fi putut pricepe dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu, îndoiala cu privire la bunătatea şi dreptatea lui Dumnezeu ar fi fost ca o sămânţă rea, care ar fi adus fructele amare ale păcatului şi durerii. De aceea, autorul răului a fost cruţat, pentru a-şi desfăşura pe deplin caracterul său. De-a lungul multor secole, Dumnezeu a îndurat chinul de a privi lucrarea răului şi a adus mai degrabă Darul nepreţuit al Golgotei, decât să lase ca vreunul să fie înşelat prin vicleniile celui rău, pentru că neghina nu poate fi smulsă fără primejdia de a dezrădăcina şi grâul cel preţios. De aceea, n-ar trebui oare să fim îndelung răbdători faţă de semenii noştri, după cum Dumnezeul cerului şi al pământului este faţă de Satana?
5:13 Lumea nu are nici un drept ca să se îndoiască de adevărul creştinismului
5:14 pentru faptul că în Biserică sunt şi membrii nedemni, şi nici creştinii n-ar trebui să se descurajeze din cauza acestor aşa zişi fraţi. Cum a fost oare în prima Biserică creştină? Anania şi Safira s-au alăturat şi ei ucenicilor. Simon Magul a fost şi el socotit printre credincioşi. Iuda Iscarioteanul se număra printre apostoli. Răscumpărătorul nostru n-a vrut să se piardă nici un singur suflet. Experienţa Sa cu Iuda este raportată cu scopul de a arăta îndelunga Lui răbdare faţă de firea decăzută a omului şi El ne îndeamnă să ne purtăm şi noi aşa cum S-a purtat El. Mântuitorul a spus că fraţi nesinceri, falşi, se vor găsi totdeauna în Biserică, până la sfârşit.
5:15 Fără să ţină seama de avertismentul Domnului Hristos, oamenii au căutat să smulgă neghina. Pentru a pedepsi pe cei bănuiţi de fapte rele, Biserica a recurs la puterea civilă. Cei care credeau altfel decât doctrina oficială recunoscută au fost întemniţaţi, torturaţi şi omorâţi, ca urmare a acuzaţiilor aduse împotriva lor de către cei care pretindeau că acţionează cu autoritatea dată lor de Domnul Hristos. Dar acesta este spiritul lui Satana şi nu Duhul lui Hristos, care a inspirat la astfel de acte. Aceasta este metoda lui Satana de a aduce lumea sub stăpânirea sa. Prin felul în care Biserica, s-a purtat cu cei consideraţi a fi eretici, Dumnezeu a fost greşit reprezentat.
5:16 Nu judecarea şi condamnarea altora este învăţătura Domnului Hristos ce se desprinde din parabolă, ci umilinţa şi neîncrederea în sine. Nu tot ceea ce se seamănă pe câmp este sămânţă bună. Faptul că cineva se află în Biserică,nu este o dovadă că este creştin.
5:17 Neghina seamănă foarte mult cu grâul, atâta vreme cât este verde; dar când câmpul a devenit alb, gata pentru seceriş, buruienele fără valoare nu se mai aseamănă deloc cu grâul care se apleacă sub povara spicelor pe deplin coapte. Păcătoşii care fac paradă de pretinsa lor sfinţenie se amestecă pentru un timp cu adevăraţii urmaşi ai Domnului Hristos şi înfăţişarea lor de creştini va înşela pe mulţi; dar la vremea secerişului final al lumii nu va mai fi nici o asemănare între cei buni şi cei răi. Atunci se vor da pe faţă aceia care s-au alăturat Bisericii, dar nu s-au unit cu Domnul Hristos.
5:18 Neghinei i se permite să crească printre grâu, să aibă toate avantajele soarelui şi ale ploii; dar la timpul secerişului se va vedea "deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte." Maleahi 3,8. Domnul Hristos personal va hotărî cine este vrednic să facă parte din familia cerească. El va judeca pe fiecare om după cuvintele şi faptele sale. Numai numele şi forma credinţei nu valorează nimic în balanţa cerului. Caracterul este acela care hotărăşte destinul omului.
5:19 Mântuitorul nu ne vorbeşte despre un timp când toată neghina să devină grâu. Grâul şi neghina cresc împreună până la seceriş, adică până la încheierea istoriei lumii. Atunci, neghina este strânsă în snopi ca să fie arsă, iar grâul este strâns în grânarul lui Dumnezeu. "Atunci, cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor". Atunci, "Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor." Matei 13, 41-42.