4:1 Cap. 3 - Întâi un fir verde, apoi spic
4:2 (Capitol bazat pe textele din Marcu 4,26-29)
4:3 Parabola semănătorului a dat loc la multe discuţii. Unii dintre ascultători au tras din ea concluzia că Domnul Hristos nu avea să întemeieze o împărăţie pământească şi de aceea mulţi erau curioşi şi nedumeriţi. Văzând nedumerirea lor, Domnul Hristos a folosit alte ilustraţii, căutând să le îndepărteze gândurile de la speranţa unei împărăţii pământeşti, la lucrarea harului lui Dumnezeu în suflet.
4:4 "El a mai zis: 'Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa în pământ; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua: sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie cum. Pământul rodeşte singur; întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic; şi când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerişul'." Marcu, 4,26—29.
4:5 Plugarul care "pune... secera... pentru că a venit secerişul", nu poate fi altul decât Domnul Hristos.
4:6 El este Acela care, la marea zi a răsplătirii finale, va culege roadele secerişului de pe acest pământ. Dar, cel care seamănă sămânţa, reprezintă pe acela care lucrează în locul Domnului Hristos. Este spus că "sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum", dar aceasta nu este adevărat despre Fiul lui Dumnezeu. Domnul Hristos nu doarme atunci când este vorba de lucrul încredinţat Lui, ci veghează asupra lui zi şi noapte. El nu este în necunoştinţă cu privire la felul cum creşte sămânţa.
4:7 Parabola cu sămânţa ne descoperă faptul că Dumnezeu este prezent, lucrează în natură. Sămânţa are în sine principiul germinaţiei, al încolţirii, principiu pe care Dumnezeu însuşi l-a aşezat acolo; şi totuşi, lăsată singură, sămânţa n-ar avea puterea să încolţească. Omul are partea lui pe care trebuie să şi-o facă, spre a înlesni creşterea seminţei. El trebuie să pregătească, să îngraşe pământul şi să semene sămânţa. El trebuie să lucreze ogorul. Dar există o limită dincolo de care el nu mai poate face nimic. Nici puterea şi nici înţelepciunea omului nu pot face ca din sămânţă să răsară o plantă vie. Oricâte eforturi ar face omul, mergând până la limitele puterii lui, el va trebui să depindă totuşi de Cel care a legat semănatul şi seceratul prin legăturile minunate ale atotputerniciei Sale.
4:8 În sămânţă există viată şi în pământ putere; dar până când o putere infinită nu-şi face zi şi noapte lucrarea, sămânţa va rămâne neroditoare. Trebuie trimisă ploaie care să ude câmpul însetat şi soarele trebuie să împartă căldură, iar electricitatea trebuie să ajungă până la sămânţă îngropată în pământ. Viaţa pe care Creatorul a aşezat-o acolo, numai El singur o poate face să "răsară", să vină la existentă. Prin puterea lui Dumnezeu creşte orice sămânţă şi se dezvoltă orice plantă.
4:9 "Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui şi după cum o grădină face să încolţească semănăturile ei, aşa va face Domnul Dumnezeu să răsară mântuirea şi lauda, în faţa tuturor neamurilor". Isaia 61,11. Cum se întâmplă cu semănatul cu lucrurile din natură, tot astfel se întâmplă şi cu semănatul spiritual; învăţătorul adevărului trebuie să caute să pregătească ogorul inimii; el trebuie să semene sămânţă; dar singura putere care poate produce viaţa vine de la Dumnezeu. Există o limită dincolo
4:10 de care orice efort omenesc este zadarnic, în timp ce noi trebuie să vestim Cuvântul, noi nu putem da şi puterea care să învioreze sufletul şi care să facă să răsară neprihănirea şi lauda, în predicarea Cuvântului trebuie să fie prezentă lucrarea unei puteri mai presus de orice putere omenească. Numai prin Duhul Sfânt Cuvântul va fi viu şi puternic ca să poată reînnoi sufletul pentru viaţa veşnică. Aceasta a căutat Domnul Hristos să facă pe ucenici să înţeleagă. El i-a învăţat că n-au nimic în ei înşişi care le-ar putea asigura succesul în activitatea lor, ci puterea lui Dumnezeu care lucrează prin minuni, aceea este care face roditor propriul Său Cuvânt.
4:11 Lucrarea semănătorului este o lucrare a credinţei. El nu poate înţelege taina încolţirii seminţei şi a creşterii ei. Dar are încredere în mijloacele prin care Dumnezeu face ca vegetaţia să crească. Aruncând sămânţă în pământ, s-ar părea că el risipeşte acele boabe preţioase de cereale care ar putea fi pâine pentru familia sa.
4:12 Dar el nu face decât să dea nişte bunuri prezente, pentru a primi înapoi mai mult. El aruncă sămânţă în speranţa că va strânge cu mult mai mult într-un seceriş abundent. Tot aşa trebuie să lucreze şi slujitorii Domnului Hristos, aşteptând un seceriş bogat din sămânţa pe care ei o seamănă.
4:13 Sămânţa cea bună poate să rămână neobservată, pentru un timp, într-o inimă rece, egoistă şi firească, fără a da vreun semn că a prins rădăcină; dar mai târziu, când Spiritul lui Dumnezeu adie peste acest suflet, sămânţa ce era ascunsă în el răsare şi, în cele din urmă aduce roadă spre slava lui Dumnezeu. În lucrarea noastră noi nu putem şti mai dinainte care va aduce rod, aceasta sau aceea. Nu suntem noi chemaţi să rezolvăm această problemă. Noi trebuie să ne facem partea noastră de lucru şi să lăsăm în seama lui Dumnezeu rezultatele. "Dimineaţa, seamănă-ţi sămânţa şi până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească." Eclesiastul 11,6. Marele legământ încheiat de Dumnezeu cu omul declară categoric: "Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul..." Geneza 8,22. Plin de încredere în această făgăduinţă, plugarul ară şi seamănă. Nu mai puţină încredere ar trebui să avem şi noi în lucrarea semănării Cuvântului, bazându-ne pe asigurarea Sa: "Tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele." Isaia 55,11. "Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânţa, se va întoarce cu veselie, când îşi strânge snopii." Psalmul 126,6.
4:14 Încolţirea seminţei reprezintă începutul vieţii spirituale, iar dezvoltarea, creşterea plantei, este o frumoasă ilustrare a creşterii creştine. Ca şi în natură, tot la fel se prezintă lucrurile şi în viaţa spirituală; nu poate fi viaţă fără creştere. Planta trebuie sau să crească, sau să moară. După cum creşterea ei se face în tăcere şi în mod imperceptibil, dar continuu, tot aşa şi cu dezvoltarea vieţii creştinului. În fiecare etapă a dezvoltării noastre, viaţa noastră spirituală poate fi desăvârşită şi totuşi, dacă trebuie împlinit planul pe care Dumnezeu îl are cu noi, atunci trebuie să aibă loc o continuă creştere. Sfinţirea este lucrarea unei vieţi întregi. Pe măsură ce ocaziile oferite nouă se înmulţesc, se va dezvolta şi experienţa noastră,
4:15 iar cunoştinţa noastră va creşte. Noi vom ajunge atunci destoinici pentru a purta răspunderi, iar maturitatea noastră va fi în proporţie cu privilegiile pe care le avem.
4:16 Planta creşte primind ceea ce Dumnezeu a prevăzut pentru susţinerea vieţii ei. Ea îşi înfige adânc rădăcinile în pământ şi se adapă cu lumina soarelui, cu rouă şi cu ploaie. Ea absoarbe din aer substanţele dătătoare de viaţă.
4:17 Tot astfel trebuie să crească şi creştinul, cooperând cu mijloacele rânduite de Dumnezeu. Simţind nimicnicia noastră, noi trebuie să folosim orice ocazie ce ni se oferă, pentru a căpăta o mai deplină experienţă. După cum planta îşi înfige rădăcinile în pământ, tot aşa şi noi trebuie să fim bine înrădăcinaţi în Hristos. După cum planta primeşte razele soarelui, rouă şi ploaia, tot astfel şi noi trebuie să ne deschidem inimile lucrării Duhului Sfânt. Lucrarea aceasta "nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, - zice Domnul oştirilor." Zaharia 4,6. Dacă vom păstra cugetarea noastră aţintită asupra Domnului Hristos, atunci El va veni la noi" ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul." Osea 6,3. Ca Soare al Neprihănirii, El va răsări asupra noastră având "tămăduirea... supt aripile Lui." Maleahi 4,2. Noi vom "înflori atunci asemenea crinului". Domnul ne va face ca grâul şi vom "înflori ca via." Osea 14,5-7. Sprijinindu-ne tot mereu pe Domnul Hristos ca Mântuitor al nostru personal, noi vom creşte prin El, Care este Căpetenia noastră, în toate lucrurile.
4:18 Grâul dă mai "întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic." Ţinta plugarului, atunci când seamănă sămânţa şi se îngrijeşte de creşterea plantei, este producerea de cereale. El doreşte să aibă pâine pentru cei înfometaţi şi seminţe - pentru recoltele viitoare. Tot astfel şi agricultorul ceresc aşteaptă un seceriş ca răsplată a muncii şi sacrificiului Său. Domnul Hristos doreşte să reproducă chipul Său în inimile oamenilor; şi El face acest lucru în şi prin aceia care cred în El. Ţinta vieţii de creştin este aducerea de roade - reproducerea caracterului lui Hristos în cel credincios, pentru ca apoi să poată fi reprodus şi în alţii.
4:19 Planta nu încolţeşte, nu creşte şi nici nu aduce roadă pentru sine, ci "ca să dea sămânţă semănătorului, şi pâine celui ce mănâncă." Isaia 55, 10. Tot astfel, nici un om nu trebuie să trăiască numai pentru sine. Creştinul trebuie să fie în lume ca un reprezentant al Domnului Hristos, pentru mântuirea altora.
4:20 Nu poate exista creştere sau rodire în viaţa celui care se ocupă numai de el. Dacă acceptaţi pe Hristos ca Mântuitor personal,
4:21 atunci trebuie să vă uitaţi pe voi înşivă şi să vă străduiţi a fi de ajutor altora. Vorbiţi despre iubirea Domnului Hristos, despre bunătatea Lui. Îndepliniţi orice datorie ce vi se prezintă. Purtaţi în inimile voastre poverile altora si, prin orice mijloace care vă sunt la îndemână, căutaţi să salvaţi pe cei pierduţi. Primind Spiritul lui Hristos - spiritul iubirii neegoiste şi al lucrării pentru alţii - veţi creşte şi veţi aduce roade. Roadele Duhului se vor coace atunci în caracterul vostru. Credinţa aceasta va creşte, convingerile se vor întări, iar iubirea voastră va fi făcută desăvârşită. Atunci veţi reflecta din ce în ce mai mult chipul Domnului Hristos în tot ceea ce este curat, nobil şi plăcut.
4:22 "Roada Duhului, dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare,
4:23 bunătatea, blândeţea, înfrânarea poftelor." Galateni 5,22-23. Aceste roade nu vor pieri niciodată, ci vor produce, după felul lor, un seceriş bogat pentru viaţa veşnică.
4:24 "Şi când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerişul." Domnul Hristos aşteaptă cu mult dor să Se manifeste în Biserica Sa. Când caracterul Domnului Hristos va fi în mod desăvârşit reprodus în poporul Său, atunci El va veni să-i ia la Sine ca fiind ai Săi.
4:25 Este privilegiul fiecărui creştin nu numai de a aştepta, ci şi de a grăbi venirea Domnului Isus Hristos. 2 Petru 3,12. Dacă toţi aceia care mărturisesc numele Său ar aduce roade spre slava Sa, cât de repede ar putea fi lumea întreagă semănată cu sămânţă Evangheliei. În curând, marele seceriş final va fi copt, şi Domnul Hristos va veni ca să strângă grâul cel preţios.