Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Parabolele Domnului Hristos

Parabolele Domnului Hristos 4:14


4:14 Încolţirea seminţei reprezintă începutul vieţii spirituale, iar dezvoltarea, creşterea plantei, este o frumoasă ilustrare a creşterii creştine. Ca şi în natură, tot la fel se prezintă lucrurile şi în viaţa spirituală; nu poate fi viaţă fără creştere. Planta trebuie sau să crească, sau să moară. După cum creşterea ei se face în tăcere şi în mod imperceptibil, dar continuu, tot aşa şi cu dezvoltarea vieţii creştinului. În fiecare etapă a dezvoltării noastre, viaţa noastră spirituală poate fi desăvârşită şi totuşi, dacă trebuie împlinit planul pe care Dumnezeu îl are cu noi, atunci trebuie să aibă loc o continuă creştere. Sfinţirea este lucrarea unei vieţi întregi. Pe măsură ce ocaziile oferite nouă se înmulţesc, se va dezvolta şi experienţa noastră,