Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Parabolele Domnului Hristos

Parabolele Domnului Hristos 35:35


35:35 Oriunde se dă pe faţă iubire şi simpatie, acolo unde inima acţionează spre binecuvântarea şi ajutorarea altora, acolo se manifestă lucrarea Duhului cel Sfânt al lui Dumnezeu, în inima păgânismului, oamenii care nu au nici o cunoştinţă a Legii scrise a lui Dumnezeu, care n-au auzit niciodată despre numele Domnului Hristos, au fost buni cu slujitorii Săi, ocrotindu-i cu primejdia propriei lor vieţi. Faptele lor mărturisesc despre lucrarea unei puteri divine. Duhul Sfânt a însămânţat harul Domnului Hristos în inima acestor sălbatici şi a deşteptat simpatia lor, contrar naturii şi educaţiei lor. Lumina "care luminează pe orice om venind în lume" (Ioan l, 9), străluceşte în sufletele lor; şi această lumină, dacă este urmată, va călăuzi picioarele lor spre Împărăţia lui Dumnezeu.