33:1 Talanţii ceruţi înapoi
33:2 "După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala". Matei 25,19. Când Domnul cere socoteala slujitorilor Săi, atunci va fi cercetat îndeaproape câştigul adus de fiecare talant. Lucrarea săvârşită descoperă caracterul celui ce a făcut-o.
33:3 Cei care au primit cinci şi doi talanţi au înapoiat Domnului lor darurile ce le-au fost încredinţate, împreună cu câştigul obţinut.
33:4 Făcând aceasta, ei nu pretind nici un merit pentru ei înşişi. Talanţii lor au fost aceia care le-au fost daţi; cu ei, aceştia au câştigat alţi talanţi; dar fără talanţii primiţi, ei n-ar fi putut câştiga nimic. Ei recunosc că nu şi-au făcut decât datoria. Capitalul a fost al Domnului, iar câştigul este te al Lui. Dacă Mântuitorul nu Şi-ar fi revărsat iubirea şi harului Lui asupra lor, ei ar fi fost pentru veşnicie falimentari, pierduţi.
33:5 Dar atunci când Domnul Şi-a primit talanţii, El a aprobat şi răsplătit pe lucrători ca şi atunci când toate meritele ar fi fost ale lor. Înfăţişarea Lui este plină de bucurie şi satisfacţie. El este plin de bucurie atunci când poate revărsa binecuvântările Sale asupra lor. Pentru fiecare serviciu şi pentru fiecare sacrificiu adus El îi răsplăteşte, nu pentru că este dator a face aceasta, ci pentru că inima lui este plină de iubire şi bunătate.
33:6 "Bine, rob bun şi credincios", spune El, "ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria Stăpânului tău". Matei 25,21.
33:7 Credincioşia şi loialitatea faţă de Dumnezeu, serviciul făcut din iubire, sunt acelea care câştiga favoarea divină. Orice îndemn al Duhului Sfânt care conduce pe oameni la bunătate şi la Dumnezeu, este notat în cărţile din ceruri şi în ziua cea mare a lui Dumnezeu, cei prin care El a lucrat, vor fi lăudaţi.
33:8 Ei vor intra în bucuria Domnului, văzând în Împărăţia Sa pe aceia care au fost răscumpăraţi prin lucrarea lor. Şi ei au privilegiul de a lua parte, acolo, la lucrarea Sa, pentru că au devenit destoinici pentru ea, participând aici la lucrarea Sa. Ceea ce vom fi în ceruri, este o reflectare a ceea ce suntem acum, în ceea ce priveşte caracterul şi slujirea sfântă. Domnul Hristos spune despre Sine: "Pentru că nici Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească". Matei 20,28. Această lucrare a Sa aici pe pământ, este şi lucrarea Sa în ceruri. Şi răsplata noastră, pentru faptul că am lucrat cu Hristos în această lume, este primirea unei puteri mai mari şi a unui privilegiu mai deosebit de a lucra cu El în veşnicie.
33:9 Atunci, "cel ce nu primise decât un talant, a venit şi el, şi a zis: 'Doamne, am ştiut că eşti un om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat: mi-a fost teamă, şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău'". Matei 25,24-25
33:10 Aşa se scuză oamenii pentru neglijenţa lor faţă de darurile lui Dumnezeu. Ei socotesc pe Dumnezeu ca pe un stăpân sever şi tiran, ca Unul care vânează greşelile, spre a aduce pedeapsă asupra lor. Ei Îl învinuiesc că cerând ceea ce n-a dat niciodată, ca secerând de unde n-a semănat.
33:11 Sunt mulţi aceia care în inima lor acuză pe Dumnezeu ca fiind un Stăpân aspru, pentru că El cere avutul şi slujirea lor. Noi nu putem însă aduce lui Dumnezeu ceva ce nu I-ar aparţine. "Totul vine de la Tine, spune împăratul David, "şi din mâna Ta, primim ce-Ţi aducem", 1 Cronici 29,14. Toate lucrurile sunt ale lui Dumnezeu, nu numai prin creaţiune, ci şi prin răscumpărare. Toate binecuvântările din viaţa aceasta şi din viaţa veşnică ne sunt date purtând pecetea crucii de pe Golgota. De aceea, învinuirea că Dumnezeu este un Stăpân rău secerând de unde n-a semănat, este falsă.
33:12 Stăpânul nu tăgăduieşte învinuirea adusă de slujitorul cel rău, aşa nedreaptă cum este ea; dar întâmpinându-l pe propriul său teren, îi arată că purtarea lui nu poate fi scuzată. Căi şi mijloace au fost puse la dispoziţie, prin care talantul încredinţat să fie întrebuinţat spre folosul Stăpânului său. "Se cădea", a spus stăpânul, "ca să-mi fi dat banii la zarafi, şi, la venirea mea, eu mi-as fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu". Matei 25,27.
33:13 Tatăl nostru ceresc nu cere nici mai mult, nici mai puţin, decât ceea ce ne-a făcut El în stare să facem. El nu pune asupra slujitorilor Săi, nici o povară pe care ei să n-o poată duce. "El ştie din ce suntem făcuţi; îşi aduce aminte că suntem ţarină". Psalm 103,14. Prin harul Său, noi putem aduce la îndeplinire tot ceea ce El cere de la noi.
33:14 "Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; şi
33:15 cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult". Luca 12,48. Fiecare dintre noi vom fi personal răspunzători; chiar şi numai pentru o iotă făcută mai puţin decât am fi fost în stare să facem. Domnul măsoară cu exactitate fiecare posibilitate de lucru ce ni se oferă. Talentele şi capacităţile nefolosite vor fi puse în socoteală, tot aşa ca şi cele cu care am lucrat. Dumnezeu ne va face răspunzători pentru ceea ce am fi putut deveni printr-o dreaptă folosire a talanţilor daţi de Dumnezeu. Noi vom fi judecaţi după ceea ce am fi putut face, dar n-am făcut, pentru că n-am folosit energiile noastre spre slava lui Dumnezeu. Chiar dacă nu ne pierdem mântuirea, în veşnicie vom ajunge să ne dăm seama de urmările nefolosirii talentelor noastre. Căci pentru toată cunoştinţa şi destoinicia pe care am fi putut s-o dobândim, dar n-am dobândit-o, va fi o pierdere veşnică. Dar când ne predăm cu totul lui Dumnezeu şi când în lucrarea noastră vom urma liniile Lui directoare, El se consideră atunci răspunzător pentru împlinirea acelei lucrări. El nu doreşte ca noi să ne îndoim cu privire la succesul străduinţelor noastre sincere. Niciodată n-ar trebui să ne gândim la nereuşită. Noi trebuie să conlucrăm cu Acela care nu cunoaşte înfrângere.
33:16 Noi n-ar trebui să vorbim de slăbiciunile şi incapacităţile noastre. Aceasta înseamnă o manifestare a neîncrederii noastre în Dumnezeu, o negare a Cuvântului Său. Când murmurăm din cauza poverilor noastre, sau refuzăm să purtăm răspunderile pe care El ne cheamă să le purtăm, noi spunem atunci că, în adevăr, El este un Stăpân aspru, că El cere de la noi să facem ceva pentru care nu ne-a dat şi puterea de a-l face.
33:17 Suntem adesea ispitiţi ca spiritul slujitorului leneş să~l numim umilinţă. Dar adevărata umilinţă este cu totul diferită. A fi înveşmântaţi în umilinţă, aceasta nu înseamnă că noi trebuie să fim nedezvoltaţi, piperniciţi din punct de vedere intelectual, să fim deficitari în aspiraţiile, idealurile noastre şi laşi în viaţa noastră, ocolind poverile, sarcinile, de teama că nu vom putea să le facem faţă cu succes. Adevărata umilinţă aduce la îndeplinire planurile lui Dumnezeu, sprijinindu-ne şi depinzând de puterea Sa.
33:18 Dumnezeu lucrează prin cine vrea El. Adesea, El alege cel mai umil instrument, pentru a îndeplini cea mai mare lucrare, pentru că
33:19 puterea Lui se manifestă prin slăbiciunea oamenilor. Noi avem măsura noastră, după care ne pronunţăm şi spunem că un lucru este mare, sau altul mic; dar Dumnezeu nu preţuieşte ceva după legile sau măsurile noastre. Noi nu trebuie să considerăm că ceea ce este mare pentru noi, trebuie să fie mare şi pentru Dumnezeu, şi ceea ce este mic în ochii noştri, trebuie să fie mic şi pentru El. Nu ne este nouă dat să ne spunem părerea cu privire la talanţii noştri, sau să ne alegem lucrarea pe care s-o facem. Noi trebuie să privim, să luăm asupra noastră poverile, sarcinile pe care Dumnezeu ni le dă; să le purtăm şi să le îndeplinim pentru că îl iubim, mergând totdeauna la El spre a ne odihni. Oricare ar fi lucrarea pe care o avem de făcut, Dumnezeu este onorat printr-o slujire din toată inima şi cu bucurie. El are mare plăcere atunci când noi aducem la îndeplinire îndatoririle noastre cu recunoştinţă, bucurându-ne de faptul că suntem găsiţi vrednici a fi conlucrători cu El.
33:20 Luarea talantului
33:21 Sentinţa rostită în dreptul slujitorului cel leneş a fost: "Luaţi-i dar talantul, şi daţi-l celui ce are zece talanţi". Matei 25,28. Ca şi în răsplătirea servului credincios, în acest text se arată faptul că aici este prezentată nu numai răsplătirea la judecata finală, ci şi procesul gradat al răsplătirii în viaţa aceasta. După cum este situaţia în lumea naturală, tot la fel şi în lumea spirituală; orice energie nefolosită va slăbi şi dispărea. Activitatea este legea vieţii; trândăvia, însemnează moarte. "Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora", 1 Corinteni 12,7. Folosite pentru binecuvântarea altora, darurile sale se înmulţesc, cresc. Circumscrise la o slujire egoistă, ele descresc, şi în final, sunt retrase. Acela care refuză să împartă şi altora din darurile primite, va constata - în cele din urmă - că nu mai are nimic de dat. El este supus unui proces care cu siguranţă va diminua, va pipernici şi în cele din urmă va nimici calităţile sufletului.
33:22 Nimeni să nu gândească că va putea intra în bucuria Domnului său trăind o viaţă egoistă şi servind numai intereselor sale. Astfel de oameni nu vor putea participa la bucuria iubirii neegoiste. Aceştia nu sunt pregătiţi şi potriviţi
33:23 pentru curţile cereşti. Ei n-ar putea aprecia cum se cuvine adevărata atmosferă a iubirii care cuprinde cerul întreg. Vocea îngerilor şi muzica harpelor acestora nu i-ar satisface. Pentru mintea lor, ştiinţa cerurilor ar fi ca o enigmă de nerezolvat.
33:24 În ziua cea mare a judecăţii, aceia care n-au lucrat pentru Hristos, aceia care au fost luaţi de curent, care n-au purtat nici o responsabilitate, care s-au gândit numai la ei, căutând să placă numai lor înşişi, vor fi aşezaţi de către Judecătorul a tot pământul alături de cei care au făcut numai rău. Ei vor primi aceeaşi condamnare.
33:25 Mulţi dintre aceia, care mărturisesc a fi creştini, nu ţin seama de cerinţele lui Dumnezeu şi totuşi, ei consideră că nu este nici un rău în aceasta. Ei sunt conştienţi de faptul că hulitorul, ucigaşul, desfrânatul, toţi aceştia merită pedeapsa; cât despre ei însă, se bucură de participarea la serviciile religioase. Pentru că iau cu plăcere parte la vestirea Evangheliei, ei gândesc că sunt creştini. Deşi şi-au petrecut întreaga viaţă îngrijindu-se numai de ei înşişi ei vor fi tot atât de mult surprinşi, aşa cum a fost şi servul necredincios din parabolă atunci când a auzit sentinţa: "Luaţi-i dar talantul". Asemenea Iudeilor, ei au substituit bucuria faţă de binecuvântările date lor, în detrimentul folosirii pe care ar fi trebuit s-o dea acestor daruri.
33:26 Mulţi dintre cei care se scuză atunci când trebuie făcute eforturi creştine, mărturisesc în acest fel că nu sunt capabili pentru o astfel de lucrare. Dar, i-a făcut oare Dumnezeu aşa de incapabili? Nu, niciodată. Această incapacitate a lor este produsă de către inactivitatea lor şi a fost perpetuată prin libera lor alegere. În caracterele lor, ei culeg deja roadele acestei sentinţe: "Luaţi-i dar talantul". Continua folosire greşită a talanţilor încredinţaţi lor, va înăbuşi, va stinge - în cele din urmă - lucrarea Duhului Sfânt, care este unica lor lumină. Hotărârea: "Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară", pune sigiliul cerului pe alegerea pe care ei înşişi au făcut-o pentru veşnicie.