Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Parabolele Domnului Hristos

Parabolele Domnului Hristos 32:26


32:26 Banii noştri nu ne-au fost daţi pentru slava şi preamărirea noastră. Ca administratori credincioşi, noi trebuie să-i folosim pentru onoarea şi slava lui Dumnezeu. Unii gândesc că numai o parte din mijloacele lor este a lui Dumnezeu. Când pun de o parte o sumă de bani pentru scopuri religioase şi de binefacere, ei consideră restul ca fiind al lor, spre a fi folosiţi aşa cum gândesc ei că este bine. Dar făcând astfel, ei greşesc. Tot ceea ce avem este al Domnului şi noi suntem răspunzători faţă de El de felul în care îi folosim. În folosirea fiecărui bănuţ, se va vedea dacă iubim mai presus de orice pe Dumnezeu, iar pe aproapele nostru ca pe noi înşine.