Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Parabolele Domnului Hristos

Parabolele Domnului Hristos 3:16


3:16 "Semănătorul a ieşit să semene." În Orient, starea lucrurilor era aşa de nesigură, iar primejdia unor manifestări violente aşa de mare, încât oamenii locuiau mai mult în oraşe înconjurate de ziduri, iar plugarii ieşeau zilnic, dincolo de ziduri, la munca lor. Tot astfel Domnul Hristos, Semănătorul ceresc, a ieşit să semene. El a lăsat locuinţa Sa cea sigură şi paşnică, a lăsat slava pe care El o avea la Tatăl mai înainte de a fi lumea şi a lăsat poziţia Sa pe tronul Universului. El a venit aici, în lumea noastră, ca Om al suferinţei şi expus ispitei, El a fost singur, un Solitar, ca să semene cu lacrimi şi să ude cu propriul Său sânge sămânţa vieţii pentru o lume pierdută în păcat.