29:1 Vorbirea
29:2 Puterea vorbirii este un talent ce ar trebui să fie cultivat cu multă înţelepciune. Dintre toate darurile pe care le-am primit din partea lui Dumnezeu, nici unul nu este capabil a fi o mai mare binecuvântare ca acesta. Cu vocea, noi convingem sau influenţăm; cu ea, noi înălţăm rugăciunile noastre şi lăudăm pe Dumnezeu; şi tot cu ea, noi vorbim şi altora despre iubirea Răscumpărătorului nostru. Cât de important este, deci, ca ea să fie astfel educată, încât să fie cât mai folositoare spre bine.
29:3 Cultivarea şi buna folosire a vocii sunt neglijate foarte mult, chiar de către persoane inteligente şi cu o activitate creştină. Sunt mulţi aceia care citesc, sau vorbesc aşa de încet, sau aşa de repede, încât nu pot fi bine înţeleşi. Unii se exprimă greu şi neclar. Alţii vorbesc pe un ton înalt, ţipător, care zgârie şi care supără pe ascultători. Textele, cântările, rapoartele şi alte materiale prezentate în adunările publice sunt adesea astfel citite, încât nu sunt înţelese, iar uneori prezentate în aşa fel, încât puterea şi efectul lor sunt nimicite.
29:4 Acesta este un rău ce poate şi trebuie să fie corectat. În privinţa aceasta Sfânta Scriptură ne dă învăţături precise. Despre leviţii care citeau Scripturile în faţa poporului, în zilele lui Ezra, se spunea că: "Ei citeau desluşit în Cartea Legii lui Dumnezeu, şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră". Neemia 8, 8.
29:5 Printr-un efort sârguincios, toţi pot dobândi deprinderea de a citi în mod inteligibil şi a vesti cu un ton plin, clar, un sunet rotund şi într-un
29:6 mod distinct şi impresionant. Făcând astfel, noi putem mări foarte mult eficienţa noastră ca lucrători ai Domnului Hristos.
29:7 Fiecare creştin este chemat să facă cunoscut şi altora bogăţiile nemărginite ale Domnului Hristos; de aceea el ar trebui să tindă spre desăvârşirea vorbirii sale. El ar trebui să prezinte Cuvântul lui Dumnezeu într-un aşa mod, încât să-L recomande ascultătorilor. Dumnezeu nu doreşte ca instrumentele Sale omeneşti să fie neîndemânatice. Nu este voinţa Sa ca omul să micşoreze sau să degradeze influenţa cerului care, prin el, se revarsă asupra lumii.
29:8 Noi trebuie să privim la Domnul Hristos, exemplul nostru desăvârşit; noi ar trebui să ne rugăm pentru ajutorul Duhului Sfânt şi în puterea Sa, ar trebui să căutăm a pregăti fiecare organ al corpului pentru o slujire desăvârşită.
29:9 Acest lucru este valabil, în mod deosebit, pentru aceia care sunt chemaţi să depună o activitate publică. Fiecare slujitor al lui Dumnezeu şi fiecare învăţător al adevărului ar trebui să fie conştient de faptul că ei dau oamenilor o solie cuprinzătoare de interese veşnice. Adevărul rostit îi va judeca în ziua socotelilor finale, în cazul unor suflete, felul în care cineva rosteşte solia, va determina primirea sau respingerea ei. De aceea, cuvântul să fie astfel rostit încât el să se impună înţelegerii şi să impresioneze inima. El ar trebui rostit rar, în mod solemn şi distinct şi totuşi cu toată căldura pe care importanta lui o cere.
29:10 Buna cultivare şi folosire a puterii vorbirii este legată de orice ramură a lucrării creştine; ea este prezentă în viaţa de familie şi în toate legăturile noastre, unii cu alţii. Noi trebuie să ne obişnuim a vorbi pe un ton plăcut, a folosi un limbaj curat şi corect şi cuvinte pline de amabilitate şi curtenitoare. Cuvintele dulci, amabile sunt ca o rouă şi ca o ploaie plăcută pentru suflet. Sfintele Scripturi ne spun despre Domnul Hristos că harul era turnat pe buzele Sale, pentru ca El să poată şti cum "să învioreze cu vorba pe cel doborât de întristare". Psalmul 45,2; Isaia 50,4. Domnul ne cere ca "vorbirea noastră să fie totdeauna cu har" (Coloseni 4, 6), "ca să dea har celor ce-l aud", Efeseni 4,29.
29:11 Atunci când căutăm să corectăm sau să îndreptăm pe alţii, ar trebui să fim foarte atenţi la cuvintele noastre. Ele vor fi, fie un miros de viaţă spre viaţă, fie un miros de moarte spre moarte. Atunci când mustră, sau când sfătuiesc, mulţi fac lucrul acesta folosind cuvinte aspre, severe, cuvinte ce nu sunt în stare să vindece sufletul rănit. Prin aceste expresii rău formulate, spiritul se irită, se mânie şi adesea, cei greşiţi sunt aţâţaţi la răzvrătire. Toţi aceia care susţin principiile adevărului, au nevoie să primească untdelemnul ceresc al iubirii. În toate împrejurările, mustrările trebuie să fie rostite în spiritul iubirii. Atunci, cuvintele noastre vor aduce o îndreptare şi nu disperare. Domnul Hristos, prin Duhul Sfânt va da forţa şi puterea necesară. Aceasta este lucrarea Sa.
29:12 Nici un cuvânt neînţelept n-ar trebui să fie rostit. Nici o vorbire de rău, nici o vorbire uşuratică, nici un cuvânt rostit cu mânie, sau aluzie n-ar trebui să iasă de pe buzele celui care este un urmaş al Domnului Hristos. Apostolul Pavel, scriind prin Duhul Sfânt, spune: "Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură". Efeseni 4,29. O vorbire stricată, nu înseamnă numai rostirea unor cuvinte murdare. Ea înseamnă orice expresie care este contrară principiilor sfinte şi curate, ale unei religii fără pată. Ea include, de asemenea, aluziile nesfinte şi insinuările voalate spre rău. Dacă nu se rezistă acestor lucruri în mod categoric, ele vor duce la păcate mari.
29:13 Asupra fiecărei familii, asupra fiecărui creştin, în mod individual, zace datoria de a bara calea vorbirii stricate. Când ne găsim în societatea acelora care se complac în vorbiri nebuneşti, este de datoria noastră să schimbăm, dacă este posibil, subiectul conversaţiei. Prin ajutorul harului lui Dumnezeu, noi ar trebui, în mod neobservat, liniştit, să spunem câteva cuvinte, sau să schimbăm subiectul, pentru ca să îndreptăm conversaţia pe un făgaş mai folositor.
29:14 Este lucrarea părinţilor, aceea de a educa pe copiii lor, ca aceştia să deprindă obiceiul unei vorbiri corecte. Cea mai bună şcoală pentru această cultivare a vorbirii, este viaţa de cămin. Din cei mai fragezi ani, copiii ar trebui învăţaţi să vorbească în mod respectuos şi cu iubire faţă de părinţii lor şi unii faţă de alţii. Ei trebuie învăţaţi că de pe buzele lor nu trebuie să iasă decât numai cuvinte
29:15 politicoase, adevărate şi curate. Chiar părinţii, ei înşişi ar trebui să înveţe în şcoala Domnului Hristos. Apoi, prin Cuvânt şi exemplu, ei pot ajunge să înveţe pe copiii lor să folosească o "vorbire sănătoasă, şi fără cusur... ca potrivnicul să rămână de ruşine, şi să nu poată să spună nimic rău de noi". Tit 2, 8. Aceasta este una dintre cele mai mari şi mai pline de responsabilitate din datoriile lor.
29:16 Ca urmaşi ai Domnului Hristos, noi ar trebui să modelăm cuvintele noastre în aşa fel, încât ele să fie un ajutor şi o încurajare reciprocă în viaţa de creştin. Cu mult mai mult decât facem noi, avem nevoie să vorbim despre capitolele cele preţioase ale experienţei noastre. Noi ar trebui să vorbim despre mila şi bunătatea plină de iubire a lui Dumnezeu, despre profunzimile fără de egal ale iubirii Mântuitorului. Cuvintele noastre ar trebui să fie cuvinte de laudă şi de mulţumire. Dacă mintea şi inima sunt pline de iubirea lui Dumnezeu, lucrul acesta se va da pe faţă în vorbirea noastră. Nu va fi o problemă dificilă să împărtăşim şi altora ceea ce a pus stăpânire pe viaţa noastră spirituală. Gândurile înalte, aspiraţii nobile, înţelegerea clară a adevărului, scopuri şi planuri neegoiste, râvna după evlavie şi sfinţire vor aduce roade care să descopere caracterul comorii inimii. Când Domnul Hristos este astfel descoperit în vorbirea noastră, aceasta va avea puterea de a câştiga suflete pentru El.
29:17 Noi trebuie să vorbim despre Domnul Hristos celor ce nu-L cunosc. Noi trebuie să facem aşa cum a făcut El. Oriunde Se afla, în sinagogă, pe cale, în barca îndepărtată puţin de mal, la ospăţul fariseilor sau la masa vameşilor, El vorbea oamenilor despre lucrurile privitoare la o viaţă mai înaltă. Lucrurile din natură, evenimentele vieţii de fiecare zi, erau legate de El cu cuvintele adevărului. Inimile ascultătorilor Săi erau atrase spre Sine; pentru că El le-a vindecat rănile, a mângâiat pe cei în necaz, le-a luat copiii în braţe şi i-a binecuvântat. Când îşi deschidea gura ca să vorbească, atenţia lor era aţintită asupra Sa şi fiecare cuvânt era pentru unele suflete, un miros de viaţă spre viaţă.
29:18 Tot aşa ar trebui să fie şi cu noi. Oriunde ne-am găsi, ar trebui să folosim ocaziile de a vorbi şi altora despre Mântuitorul. Dacă urmăm exemplul Domnului Hristos în a face binele, atunci inimile ni se vor deschide, aşa cum s-au deschis şi faţă de El. Nu brusc, ci cu un tact ce izvorăşte din iubirea divină, noi putem vorbi despre El care este deosebit "de zece mii", Unul a Cărui fiinţă "este plină de farmec". Cântarea Cântărilor 5,10.16. Aceasta este lucrarea cea mai nobilă, la care noi putem să folosim talentul vorbirii. Ea ne-a fost dată, pentru ca să putem prezenta pe Domnul Hristos ca un Mântuitor care iartă păcatele.