26:1 Cap. 25 - Talanţii
26:2 (Capitol bazat pe textele din Matei 25, 13-30)
26:3 Pe Muntele Măslinilor, Domnul Hristos a vorbit ucenicilor Săi despre a doua Sa venire aici, pe pământ. El a enumerat unele semne ce aveau să se arate în apropierea revenirii Sale şi a cerut ucenicilor Săi să vegheze şi să fie gata. El a repetat iarăşi avertizarea: "Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului". Matei 25,13. Apoi, El a arătat ce înseamnă a veghea în vederea revenirii Sale. Timpul nu trebuie petrecut într-o aşteptare inactivă, leneşă, ci lucrând cu zel, cu sârguinţă. Aceasta este lecţia pe care El vrea s-o învăţăm din parabola cu talanţii.
26:4 "Împărăţia cerurilor", spunea El, "se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul; fiecăruia după puterea lui,... şi a plecat". Matei 25, 14-l5.
26:5 Omul care a plecat într-o ţară îndepărtată, reprezintă pe Domnul Hristos
26:6 care, atunci când a rostit această parabolă, era aproape de timpul să plece de pe acest pământ, la ceruri. "Slujitorii" sau robii din parabolă reprezintă pe urmaşii Domnului Hristos. Noi nu suntem ai noştri. Noi am fost "cumpăraţi cu un preţ" (1 Corinteni 6,20), nu "cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur... ci cu sângele scump al lui Hristos" (1 Petru l, 18-l9)... "pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei". 2 Corinteni 5, 15.
26:7 Toţi oamenii au fost cumpăraţi cu un preţ nespus de mare. Revărsând întreaga comoară a cerului în această lume, dându-ne întreg cerul în Hristos, Dumnezeu a cumpărat voinţa, afecţiunea, mintea, sufletul şi întreaga fiinţă omenească. Fie că cineva este credincios sau necredincios, toţi oamenii sunt proprietatea lui Dumnezeu. Toţi sunt chemaţi să lucreze pentru El şi, după felul în care ei împlinesc această chemare, toţi vor trebui să dea socoteală în ziua cea mare a judecăţii.
26:8 Dar cerinţele lui Dumnezeu nu sunt recunoscute de către toţi. În parabolă, aceia care au declarat că au acceptat să lucreze pentru Hristos sunt înfăţişaţi ca fiind slujitorii Săi.
26:9 Urmaşii Domnului Hristos au fost răscumpăraţi pentru slujire. Domnul ne învaţă că scopul real al vieţii este slujirea. Domnul Hristos a fost muncitor şi tuturor urmaşilor Săi le-a dat legea slujirii - slujirii lui Dumnezeu şi a semenilor lor. Aici, Domnul Hristos a prezentat lumii cea mai înaltă concepţie a vieţii ce a fost cunoscută vreodată. Trăind pentru a sluji altora, omul este astfel adus în legătură cu Domnul Hristos. Legea slujirii devine veriga de legătură ce ne leagă de Dumnezeu şi de semenii noştri.
26:10 Slujitorilor Săi, Domnul Hristos le încredinţează "avuţia Sa" - ceva ce trebuie să fie pus la schimbător, pentru El. El dă "fiecărui om lucrarea sa". Fiecare are locul său în planul cel veşnic al cerului. Fiecare trebuie să lucreze în colaborare cu Domnul Hristos pentru
26:11 mântuirea celor păcătoşi. După cum este sigur că avem pregătit un loc în locaşurile din ceruri, tot atât de sigur este şi faptul că, aici pe pământ, avem hotărât un loc anumit unde să lucrăm pentru Dumnezeu.
26:12 Darurile Duhului Sfânt
26:13 Talanţii, pe care Domnul Hristos i-a încredinţat Bisericii Sale, reprezintă - în mod deosebit - darurile şi binecuvântările date oamenilor de către Duhul Sfânt. "De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia, credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte", 1 Corinteni 12, 8-11. Nu toţi oamenii primesc aceleaşi daruri, dar fiecărui slujitor al lui Dumnezeu îi este făgăduit un dar al Duhului Sfânt.
26:14 Mai înainte de a părăsi pe ucenicii Săi, Domnul Hristos "a suflat peste ei şi le-a zis: 'Luaţi Duh Sfânt'". Ioan 20,22. De asemenea, El a zis: "Iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu". Luca 24,49. Dar darul Duhului Sfânt n-a fost primit în plinătatea lui decât numai după înălţarea Domnului la cer. Revărsarea Duhului Sfânt n-a avut loc decât atunci când ucenicii, prin credinţă şi rugăciune, s-au predat pe deplin lucrării Sale. Atunci, într-un mod deosebit, bunurile cerului au fost încredinţate urmaşilor Domnului Hristos. "De aceea este zis: 'S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor'". Efeseni 4,8.7. "Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte", 1 Corinteni 12,11. Darurile sunt deja ale noastre, în Hristos Isus, dar luarea lor în stăpânire depinde de primirea - de către noi - a Duhului Sfânt.
26:15 Făgăduinţa Duhului Sfânt nu este apreciată aşa cum ar trebui să fie. Împlinirea ei nu se realizează aşa cum ar fi putut să fie. Lipsa Duhului Sfânt este aceea care face ca lucrarea Evangheliei să fie atât de lipsită de putere. Cineva poate să aibă învăţătură, talente, elocvenţă şi orice alt dar natural sau dobândit; dar fără prezenţa Duhului lui Dumnezeu, nici o inimă nu va fi atinsă, şi nici un păcătos nu va fi câştigat la Hristos. Pe de altă parte, dacă ei sunt legaţi de Hristos şi dacă darurile Duhului Sfânt le sunt date, atunci, cei mai săraci şi cei mai neştiutori dintre ucenicii Săi, vor avea o putere care va câştiga inimile. Dumnezeu îi face canale prin care să se reverse cele mai înalte influenţe asupra Universului.