22:1 Cap. 21 - Omul bogat şi săracul Lazăr
22:2 (Capitol bazat pe textele din Luca 16,19-31)
22:3 În parabola omului bogat şi a lui Lazăr, Domnul Hristos a înfăţişat faptul că în viaţa aceasta, oamenii îşi hotărăsc destinul lor veşnic. În decursul timpului de probă, harul lui Dumnezeu este oferit tuturor. Dar dacă oamenii irosesc ocaziile ce li se oferă în plăceri egoiste, ei îşi taie singuri legătura lor cu viaţa veşnică. Nici un alt timp de probă nu le va mai fi acordat. Prin propria lor alegere, între ei şi Dumnezeul lor, ei au săpat o prăpastie ce nu se poate trece.
22:4 Această parabolă ne înfăţişează contrastul dintre cei bogaţi, care n-au făcut din Dumnezeu sprijinul lor, şi cei săraci, care si-au pus toată încrederea în Dumnezeu. Domnul Hristos a arătat că va veni timpul când poziţia acestor două clase de oameni se va schimba, fiecare v-a ajunge să trăiască experienţa celeilalte. Cei care sunt săraci în bunurile acestei lumi, dar care totuşi, s-au încrezut în Dumnezeu, şi sunt răbdători în suferinţă, vor fi, într-o zi, înălţaţi mai presus de aceia care astăzi deţin cele mai înalte poziţii pe care le poate oferi lumea, dar care nu si-au predat viaţa lui Dumnezeu.
22:5 "Era un om bogat", spunea Domnul Hristos, "care se îmbrăca în porfiră şi in subţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr,
22:6 plin de bube. Şi dorea mult să se sature cu fărâmiturile care cădeau de la masa bogatului." Luca 16,19-21.
22:7 Omul bogat nu aparţinea acelei clase reprezentate prin judecătorul nedrept, care a declarat în mod deschis dispreţul său faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. El pretindea a fi un fiu a lui Avraam. El nu s-a purtat cu asprime faţă de cerşetor, şi nici nu l-a alungat datorită faptului că înfăţişarea lui era neplăcută. Dacă acest specimen sărac şi dezgustător al neamului omenesc putea fi mângâiat privindu-l cum intra şi ieşea pe porţi, atunci cel bogat era binevoitor să-l lase să stea acolo. Dar în mod egoist, el era indiferent faţă de nevoile fratelui său de suferinţă.
22:8 Atunci nu erau spitale în care să fie trataţi cei bolnavi. Cei suferinzi şi cei în nevoie erau aduşi în atenţia celor cărora Dumnezeu le-a încredinţat bogăţiile pentru ca aceştia să se bucure de ajutor şi simpatie. Acesta era şi cazul cerşetorului şi a omului bogat. Lazăr avea mare nevoie să fie ajutat; căci el era fără prieteni, fără cămin, bani sau hrană. Totuşi, era lăsat în starea aceasta zi după zi, în timp ce nobilul bogat avea tot ceea ce-i trebuia. Cel căruia îi era foarte uşor să uşureze suferinţele semenului său, trăia numai pentru el, aşa cum trăiesc şi astăzi foarte mulţi.
22:9 Sunt şi astăzi mulţi în jurul nostru lipsiţi de hrană, goi şi fără adăpost. A neglija să dăm din avutul nostru acestor oameni în nevoie, suferinzi, ar însemna să ne încărcăm cu o povară de vinovăţie aşa de mare, încât ne va fi groază, într-o zi, să stăm în faţa ei. Orice lăcomie este condamnată ca idolatrie. Orice îngăduinţă egoistă este o ofensă înaintea lui Dumnezeu.
22:10 Dumnezeu a făcut din cel bogat un administrator al averii Sale; şi era datoria lui aceea de a se îngriji de asemenea cazuri cum era şi acela al lui Lazăr. Porunca era: "Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu toată puterea ta" (Deuteronom 6,5); şi "să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuti." Leviticul 19,18.
22:11 Bogatul era un iudeu, şi ca urmare, era cunoscător al poruncii lui Dumnezeu. Dar el a uitat că era răspunzător de felul cum folosea mijloacele şi capacităţile sale. Binecuvântările lui Dumnezeu erau din abundenţă revărsate asupra lui, dar el le folosea în mod egoist, spre slava sa şi nicidecum a Creatorului său. Obligaţia ce o avea de a folosi darurile sale pentru binele şi înălţarea omenirii, era în proporţie cu belşugul de care se bucura. Aceasta era porunca lui Dumnezeu, dar bogatul nu se gândea la obligaţia lui faţă de Dumnezeu. El dădea bani cu împrumut, şi pentru ceea ce împrumuta, lua dobândă; dar pentru cele primite cu împrumut de la Dumnezeu el nu plătea nici o dobândă. El avea cunoştinţe şi talente, dar nu se îngrijea să le facă să sporească. Uitând de faptul că era răspunzător faţă de Dumnezeu, toate puterile sale şi le folosea pentru satisfacerea plăcerilor. Tot ceea ce-l înconjura, nesfârşitele petreceri, laudele şi linguşirile prietenilor săi, totul slujea pentru bucuria lui egoistă. Aşa de prins era în societatea prietenilor săi, încât a pierdut cu totul simţul responsabilităţii sale de a coopera cu Dumnezeu în lucrarea milei Sale. El a avut ocazia de a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu şi de a trăi învăţăturile Sale; dar anturajul iubitor de plăceri pe care şi l-a ales, îi ocupa atât de mult timp, încât a uitat de Dumnezeu şi veşnicie.
22:12 A venit însă timpul când s-a produs o schimbare în starea celor doi oameni. Săracul suferise zi de zi, dar a îndurat totul cu răbdare şi în tăcere, în cele din urmă a murit şi a fost îngropat. Nu s-a găsit nimeni care să plângă pentru el; dar prin răbdarea sa în suferinţă, el a fost mărturie pentru Hristos, a trecut cu bine cercarea credinţei sale, şi după moartea sa ne este înfăţişat ca fiind purtat de către îngeri şi dus în sânul lui Avraam.
22:13 Lazăr reprezintă pe cei săraci şi suferinzi care cred în Domnul Hristos. Când trâmbiţa va suna, şi toţi cei ce sunt în morminte vor auzi vocea Domnului Hristos şi vor ieşi la viaţă, ei vor primi atunci răsplata; căci credinţa lor în Dumnezeu n-a fost numai o teorie, ci o realitate.
22:14 "A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe când el era în locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus şi a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr 'în sânul lui, şi a strigat? "Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta." Luca 16,22-24.
22:15 În această parabolă, Domnul Hristos întâlnea pe oameni pe propriul lor teren. Învăţătura despre starea de conştienţă a celor morţi, în perioada dintre moartea şi învierea lor, era crezută de mulţi dintre cei ce ascultau cuvintele Domnului Hristos. Mântuitorul cunoştea ideile lor, şi şi-a formulat parabola în aşa fel, încât să-i înveţe adevăruri importante, folosindu-se chiar de preconceputele şi greşitele lor convingeri. El a pus în faţa ascultătorilor Săi o oglindă, în care ei să se poată vedea în adevărata lor legătură cu Dumnezeu. El a folosit părerile ce existau în mijlocul lor, pentru a evidenţia şi mai mult adevărul pe care El dorea să-L facă să predomine, mai presus de toate celelalte idei, şi anume, că nici un om nu este preţuit după bogăţia sa; căci tot ceea ce are, îi aparţine numai ca împrumut din partea lui Dumnezeu. Iar o greşită folosire a acestor daruri, îl va aşeza cu mult mai prejos decât cel mai sărac şi cel mai nenorocit om, care iubeşte însă pe Dumnezeu şi se încrede în El.
22:16 Domnul Hristos dorea ca ascultătorii Săi să înţeleagă faptul că este cu neputinţă ca oamenii să-şi asigure mântuirea după moarte. "Fiule", îi răspunde Avraam, "adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum, aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi şi voi este o prăpastie mare, aşa că cei ce vor să treacă de aici la voi sau de acolo la noi, să nu poată," Luca 16,25.26. În acest fel, Domnul Hristos a înfăţişat cât de zadarnică este speranţa acelora care privesc spre un al doilea timp de probă, de har. Viaţa aceasta este unicul timp ce a fost dat omului spre a se pregăti pentru veşnicie.
22:17 Bogatul nu părăsise ideea că este un fiu al lui Avraam, şi în deznădejdea lui, el ne este înfăţişat ca apelând la el după ajutor. "Părinte Avraame", se rugă
22:18 el, "fie-ţi milă." El nu s-a rugat lui Dumnezeu, ci lui Avraam. În acest fel, el a arătat că aşează pe Avraam mai presus de Dumnezeu, şi că pentru mântuirea sa, el se baza pe legătura lui cu Avraam. Tâlharul de pe cruce se rugă Domnului Hristos; "Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în împărăţia Ta." Luca 23,42. Şi imediat primi răspunsul: "Adevărat îţi spun astăzi (când atârn pe cruce în umilinţă şi suferinţă), că vei fi cu Mine în Paradis." Luca 23,43. Dar bogatul s-a rugat lui Avraam, iar cererea sa n-a fost ascultată. Numai Domnul Hristos este înălţat spre a fi "Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor." Fapte 5,31. Căci, "în nimeni altul nu este mântuire." Fapte 4,12.
22:19 Bogatul şi-a petrecut viaţa în plăceri şi el şi-a dat seama prea târziu că nu se îngrijise deloc de viaţa veşnică. El şi-a dat seama de nebunia lui şi s-a gândit la fraţii săi, care ar merge înainte aşa cum a mers el, trăind numai pentru plăcerile lor. Atunci adresă rugămintea: "Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu; căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin." Dar "Avraam a răspuns: 'au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.' 'Nu părinte Avraame' a zis el; 'ci dacă se va duce cineva din morţi, se vor pocăi.' Şi Avraam i-a răspuns: 'Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi." Luca 16, 27-31.
22:20 Când bogatul a cerut noi dovezi pentru fraţii săi, i s-a spus în mod clar că, chiar dacă li se vor da asemenea dovezi, ei nu s-ar lăsa convinşi, n-ar crede. Cererea sa a aruncat o umbră, un blam asupra lui Dumnezeu. Era ca şi când bogatul ar fi zis: "Dacă m-ai fi avertizat mai serios, mai categoric, acum n-aş fi aici." În răspunsul său, la cererea bogatului, Avraam este înfăţişat
22:21 ca spunând: "Fraţii tăi au fost suficient de mult avertizaţi. Le-a fost dată lumină, dar ei n-au vrut s-o vadă; le-a fost prezentat adevărul, dar n-au vrut să-l audă".
22:22 "Dacă nu ascultă pe Moise, şi pe proorocii săi nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi." Aceste cuvinte s-au dovedit a fi adevărate în istoria poporului iudeu. Ultima minune a Domnului Hristos, şi care încoronează activitatea Lui, a fost învierea lui Lazăr din Betania, după patru zile de la moartea lui. Iudeilor le-a fost dată această minunată dovadă a divinităţii Domnului Hristos, dar ei au respins-o. Lazăr s-a sculat din morţi şi a dat mărturie în mijlocul lor, dar ei şi-au împietrit inima faţă de toate aceste dovezi, şi chiar au căutat să-i ia viaţa. Ioan 12, 9-l1.
22:23 Legea şi profeţii sunt mijloacele folosite de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Domnul Hristos a spus ca să ia seama la aceste semne. Dacă nu ascultă de vocea lui Dumnezeu din Cuvântul Său, chiar mărturia dată de cineva înviat din morţi, n-ar fi ascultată.
22:24 Acei care au ascultat pe Moise şi pe profeţi, nu vor cere ca Dumnezeu să dea o lumină mai mare decât aceea pe care a dat-o Dumnezeu; dar dacă oamenii leapădă lumina, şi nu folosesc ocaziile ce le sunt oferite, unii ca aceştia nu vor auzi, chiar dacă cineva dintre morţi ar veni la ei cu o soluţie. Ei nu vor fi convinşi nici chiar de această dovadă; căci aceia care leapădă Legea şi profeţii îşi împietresc în aşa măsură inima, încât vor ajunge să respingă orice lumină.
22:25 Convorbirea dintre Avraam şi cel care fusese cândva bogat este figurativă. Lecţia ce trebuie învăţată din ea este aceea că fiecărui om îi este dată suficientă lumină pentru îndeplinirea îndatoririlor ce se cer din partea lui. Răspunderea omului este proporţională cu ocaziile şi privilegiile sale. Dumnezeu dă fiecăruia suficientă lumină şi destul har pentru lucrarea pe care i-a dat-o s-o facă. Dacă omul nu îndeplineşte ceea ce lumina cea mică îi arată că este de datoria lui a face, o lumină mai mare nu va face decât să dea la iveală necredincioşia lui, neglijenţa de a pune la schimbător binecuvântările ce i-au fost date. "Cine
22:26 este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari; cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari." Luca 16,10. Aceia care refuză să fie iluminaţi de către Moise şi profeţi şi totuşi cer să se facă minuni extraordinare, nu vor fi convinşi, chiar dacă s-ar împlini cererile lor.
22:27 Parabola bogatului şi a săracului Lazăr arată cum sunt preţuite în lumea nevăzută cele două clase reprezentate prin aceşti oameni. Nu este păcat să fii bogat, dacă bogăţia nu este strânsă pe căi necinstite. Cel bogat nu este condamnat pentru faptul că are bogăţii, dar el este condamnat dacă mijloacele ce i-au fost încredinţate sunt cheltuite în mod egoist. El ar putea cu mult mai bine să-şi depună banii la tronul lui Dumnezeu, folosindu-i spre a face bine. Moartea nu poate aduce sărăcie omului care se dedică căutării comorii veşnice. Dar cel care strânge comori numai pentru el, nu poate lua nimic din comorile sale în ceruri. Unul ca acesta s-a dovedit a fi un administrator necredincios. În timpul vieţii el s-a bucurat de cele mai bune lucruri, dar a uitat îndatoririle ce le avea faţă de Dumnezeu. El a dat greş în a-si strânge o comoară în ceruri.
22:28 Bogatul care a avut aşa de multe privilegii ne este reprezentat ca unul care ar fi trebuit să-şi pună darurile la schimbător, să le cultive, astfel încât faptele sale să ajungă dincolo, ducând cu ele binecuvântări spirituale sporite. Scopul răscumpărării nu este numai acela de a şterge păcatele, ci de a reda omului darurile spirituale ce au fost pierdute din cauza puterii distrugătoare a păcatului. Banii nu pot fi duşi în viaţa cea veşnică; nu este nevoie de ei acolo; ci faptele bune făcute în câştigarea de suflete la Hristos sunt duse în curţile cereşti. Dar cei care cheltuiesc în mod egoist darurile lui Dumnezeu, pentru propria lor persoană, lăsând pe semenii lor în nevoie fără ajutor, nefăcând nimic pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu în lume, dezonorează pe Creatorul lor. În dreptul numelui lor, din cărţile cerului, este scris că au jefuit pe Dumnezeu.
22:29 Bogatul a avut tot ceea ce se putea procura cu bani, dar el nu poseda bogăţiile care ar fi putut să păstreze în bună rânduială socotelile lui cu Dumnezeu. El a trăit ca şi când tot ceea ce avea era numai a lui. El a neglijat atât chemarea lui Dumnezeu, cât şi strigătul săracilor în suferinţă. Dar în cele din urmă vine o chemare pe care n-o poate trece cu vederea. O putere pe care n-o poate ignora şi căreia nu poate să i se opună îi porunceşte să părăsească bunurile asupra cărora el nu mai este administrator. Cel care fusese cândva bogat, este adus la cea mai deznădăjduită sărăcie. Haina îndreptăţirii Domnului Hristos, ţesută în războiul cerului, nu-l poate acoperi vreodată. Cel care a purtat purpura cea mai scumpă, pânza cea mai fină este acum adus la goliciune. Timpul încercării sale s-a consumat. El n-a adus nimic în lume, şi nu poate lua nimic cu el când pleacă din lume.
22:30 Domnul Hristos a dat la o parte cortina şi a înfăţişat acest tablou înaintea preoţilor şi a mai marilor, a cărturarilor şi a Fariseilor. Priviţi la ei care sunt bogaţi în bunurile acestei lumi, dar care nu sunt bogaţi înaintea lui Dumnezeu. Nu vreţi să contemplăm această scenă? Ceea ce este foarte preţuit printre oameni, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Domnul Hristos spune: "Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său? Marcu 8,36-37.
22:31 O aplicaţie la naţiunea iudaică
22:32 Când Domnul Hristos a rostit parabola bogatului şi a săracului Lazăr, erau foarte mulţi în naţiunea iudaică ce se aflau în starea de plâns a celui bogat, folosind bunurile lui Dumnezeu pentru satisfacerea plăcerilor egoiste, pregătindu-se astfel de a auzi sentinţa: "Ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor." Daniel 5,27. Bogatul a fost favorizat cu orice fel de binecuvântări materiale şi spirituale, dar el a refuzat să coopereze cu Dumnezeu în folosirea acestor binecuvântări. Tot la fel era şi cu naţiunea iudaică. Dumnezeu a făcut pe iudei depozitarii adevărurilor sfinte. El i-a numit administratori ai
22:33 harului Său. El le-a dat orice bunuri materiale şi spirituale, şi El i-a chemat să împartă şi altora aceste binecuvântări. Le-au fost date îndrumări speciale, cu privire la felul cum să se poarte cu fraţii lor care se aflau în nevoi, sau cu străinii dinăuntrul porţii lor, şi cu săracii din mijlocul lor. Ei nu trebuia să caute să câştige numai pentru binele lor, ci trebuia să-şi aducă aminte de aceia care erau în nevoie şi să împartă cu aceştia binecuvântările ce le aveau. Şi Dumnezeu a făgăduit să-i binecuvânteze după faptele lor de iubire şi milă. Dar, ca şi bogatul, ei n-au întins nici o mână de ajutor ca să uşureze nevoile materiale şi spirituale ale celor suferinzi. Plin de mândrie, ei se considerau ca fiind poporul ales şi favorizat al lui Dumnezeu; şi totuşi ei nu slujeau şi nici nu se închinau lui Dumnezeu. Ei se încredeau în faptul că erau fiii lui Avraam. "Noi suntem sămânţa lui Avraam" (Ioan 8,33), spuneau ei plini de mândrie. Dar când a venit criza, le-a fost arătat faptul că ei se despărţiseră de Dumnezeu, şi şi-au pus toată încrederea în Avraam, ca şi când el ar fi fost Dumnezeu.
22:34 Domnul Hristos dorea să facă lumina să lumineze în întunericul minţii poporului iudeu. El le-a spus: "Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. Dar acum căutaţi să Mă omorâţi pe Mine, ca om, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Aşa ceva, Avraam n-a făcut." Ioan 8,39-40.
22:35 Domnul Hristos n-a recunoscut în relaţiile de rudenie nici o virtute mântuitoare. El a învăţat că legăturile spirituale sunt mai presus de toate celelalte legături naturale. Iudeii pretindeau a fi descendenţi ai lui Avraam; dar nefăcând faptele lui Avraam, ei au dovedit că nu sunt adevăraţii copii ai acestuia. Numai aceia care se dovedesc a fi, în mod spiritual, în armonie cu Avraam, prin ascultare de vocea lui Dumnezeu, sunt recunoscuţi ca adevăraţi descendenţi ai lui Avraam. Deşi cerşetorul aparţinea unei clase considerate de oameni ca fiind inferioară, Domnul Hristos l-a recunoscut ca pe unul pe care Avraam l-ar considera un prieten foarte apropiat.
22:36 Bogatul, deşi înconjurat de toate bunătăţile vieţii, era totuşi atât de ignorant, încât el a pus pe Avraam acolo unde ar fi trebuit să fie Dumnezeu. Dacă el ar fi preţuit poziţia sa privilegiată şi ar fi îngăduit Duhului lui Dumnezeu să-i modeleze mintea şi inima, el ar fi avut o poziţie cu totul diferită. Tot la fel se prezentau lucrurile şi cu naţiunea pe care o reprezenta. Dacă ei ar fi răspuns chemării divine, atunci viitorul lor ar fi fost cu totul altul. Ei ar fi dat pe faţă un adevărat discernământ spiritual. Ei aveau mijloace pe care Dumnezeu le-ar fi înmulţit, făcându-le suficiente pentru binecuvântarea şi iluminarea întregii lumi. Dar ei s-au depărtat atât de mult de planurile lui Dumnezeu, încât viaţa lor era în întregime pervertită. Ei n-au folosit darurile lor, ca nişte administratori ai lui Dumnezeu, în conformitate cu adevărul şi dreptatea. Veşnicia n-a intrat în socotelile lor, şi rezultatul necredincioşii lor a fost ruina întregii naţiuni.
22:37 Domnul Hristos ştia că la distrugerea Ierusalimului iudeii aveau să-şi aducă aminte de avertizările Sale. Şi lucrurile s-au petrecut întocmai. Când nenorocirea a venit asupra Ierusalimului, când foametea şi suferinţele de toate soiurile s-au abătut asupra poporului, ei şi-au adus aminte de aceste cuvinte ale Domnului Hristos şi au înţeles parabola. Ei au adus suferinţa asupra lor, datorită neglijenţei lor de a face ca lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu să strălucească mai departe în lume.
22:38 În zilele din urmă
22:39 Scenele de încheiere ale istoriei acestui pământ sunt zugrăvite în evenimentele de încheiere a istoriei bogatului din parabolă. Acesta pretindea că este fiu al lui Avraam, dar el era despărţit de Avraam printr-o prăpastie de netrecut - un caracter rău format. Avraam a slujit lui Dumnezeu, urmărind cu credincioşie şi în deplină ascultare Cuvântul Său. Dar bogatul nu se gândea nici la Dumnezeu şi nici la nevoile celor suferinzi. Marea prăpastie existentă între el şi Avraam era prăpastia neascultării.
22:40 Sunt şi astăzi foarte mulţi care merg pe acelaşi drum. Deşi sunt membri ai Bisericii, ei sunt neconvertiţi. Ei pot participa la serviciile divine, ei pot cânta cuvintele psalmistului: "Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!" (Psalmul 42,1), dar mărturisirea lor este falsă. Ei nu sunt mai îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu de cum este cel mai înrăit păcătos. Cel care caută excitările plăcerilor păcatului, mintea care este plină de dorinţa de manifestare vanitoasă, nu poate sluji lui Dumnezeu. Asemenea bogatului din parabolă, unul ca acesta nu are nici o înclinaţie ca să se războiască împotriva plăcerilor fireşti. El doreşte şi caută să-şi satisfacă plăcerile. El alege atmosfera păcatului. Dar el este răpit de moarte şi coboară în mormânt cu caracterul pe care l-a format în timpul vieţii, în tovărăşia uneltelor lui Satana. În mormânt, el nu mai are nicidecum puterea de a alege ceva, fie bun sau rău; căci în ziua în care cineva moare, pier până şi gândurile lui. Psalmul 146,4; Eclesiastul 9,5-6.
22:41 Când vocea lui Dumnezeu trezeşte la viată pe cel mort, el va ieşi din mormânt cu aceleaşi pofte şi pasiuni, cu aceleaşi gusturi pe care le-a nutrit în timpul vieţii. Dumnezeu nu face nici o minune ca să re-creeze un om, care n-a fost născut din nou atunci când i s-au oferit toate ocaziile şi a avut la dispoziţie tot ceea ce era necesar pentru aceasta. În timpul vieţii sale el n-a găsit nici o plăcere în Dumnezeu şi nici în a lucra pentru El. Caracterul său n-a fost în armonie cu Dumnezeu şi el nu poate fi fericit în familia cerească.
22:42 Există astăzi în lume o clasă de oameni care sunt plini de îndreptăţire de sine. Ei nu sunt dedaţi la îmbuibare, nu sunt beţivi, nu sunt necredincioşi; dar ei doresc să trăiască numai pentru ei, şi nu pentru Dumnezeu. El nu se află în gândurile lor; de aceea ei sunt socotiţi în rândul celor necredincioşi. Dacă ar fi posibil ca ei să intre pe porţile cetăţii lui Dumnezeu, în ceruri, ei n-ar avea dreptul la pomul vieţii, căci atunci când poruncile lui Dumnezeu au stat înaintea lor cu toate cerinţele lor obligatorii, ei au zis: "Nu!".
22:43 Ei n-au slujit lui Dumnezeu aici, de aceea, ei nu vor sluji lui Dumnezeu nici în ceruri. Ei n-ar putea trăi în prezenţa Lui, şi orice alt loc, în afară de cer, ar fi de preferat pentru ei.
22:44 A învăţa de la Domnul Hristos înseamnă a primi harul Său, care este, de fapt, caracterul Său. Dar cei care nu preţuiesc şi nu folosesc ocaziile preţioase şi influenţele sfinte ce le-au fost oferite aici pe pământ, nu sunt pregătiţi a lua parte la închinarea cea curată din ceruri. Caracterele lor nu sunt modelate după Modelul Divin. Prin neglijenţa lor, ei au creat un abis peste care nimeni şi nimic nu poate trece, între ei şi cei drepţi rămâne "o prăpastie mare."