2:1 Cap.1 - Învăţătura prin parabole
2:2 Prin parabolele Domnului Hristos se urmăreşte învăţarea aceloraşi adevăruri ca şi prin venirea şi lucrarea Sa în lume. Pentru ca noi să putem cunoaşte caracterul şi viaţa Sa divină, Fiul lui Dumnezeu a îmbrăcat natura trupului nostru şi a locuit printre noi. Divinitatea, a fost descoperită în natura noastră omenească, slava nevăzută, în formă omenească vizibilă. Oamenii puteau învăţa despre cele necunoscute, prin ceva cunoscut, lucrurile cereşti au fost descoperite prin cele cereşti, Dumnezeu S-a manifestat în înfăţişarea oamenilor. Tot aşa era şi cu învăţăturile Domnului Hristos, cele necunoscute erau ilustrate prin cele necunoscute, adevărurile divine, prin lucruri pământeşti cu care oamenii erau foarte familiarizaţi.
2:3 Sfânta Scriptură zice: "Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde, ... ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: "Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii" Matei 13,34-35. Lucrurile din natură îi serveau ca mijloc pentru învăţarea celor spirituale, lucrurile din natură şi experienţa vieţii ascultătorilor Săi, erau puse în legătură cu adevărurile Cuvântului scris. Conducând astfel pe om de la lucrurile naturale, la împărăţia spirituală, parabolele Domnului Hristos
2:4 sunt nişte verigi în lanţul adevărului care uneşte pe om cu Dumnezeu şi pământul cu cerul.
2:5 În învăţăturile Sale scoase din natură, Domnul Hristos vorbea despre lucrurile pe care chiar mâinile Sale le-a făcut şi care aveau calităţi şi virtuţi pe care El însuşi le dăduse. În desăvârşirea lor de la început, toate lucrurile create erau o expresie a gândirii lui Dumnezeu. Pentru Adam şi Eva în căminul lor din Eden, natura era plină de cunoştinţa lui Dumnezeu, având din abundenţă învăţătură divină. Înţelepciunea vorbea ochilor şi era primită în inimă, căci ei comunicau cu Dumnezeu prin lucrările creaţiunii Sale. De îndată ce perechea sfântă a păcătuit, călcând Legea Celui Prea Înalt, strălucirea de la faţa lui Dumnezeu s-a depărtat de pe chipul naturii. Pământul era acum vătămat şi mânjit de păcat. Şi totuşi chiar şi în starea aceasta stricată, a rămas mult din ceea ce este frumos. Învăţăturile pe care Dumnezeu le-a aşezat în cele create de El nu s-au şters cu totul, bine înţeleasă, natura vorbeşte despre Creatorul ei.
2:6 În zilele Domnului Hristos aceste învăţături fuseseră pierdute din vedere. Oamenii aproape că nu mai vedeau pe Dumnezeu în lucrările Sale. Păcătoşenia neamului omenesc a aruncat un giulgiu peste minunata faţă a creaţiunii, şi în loc de a descoperi pe Dumnezeu, lucrările Sale au devenit un obstacol care Îl ascundeau. Oamenii ... "au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului". Astfel, păgânii "s-au dedat la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat." Romani 1,25.21. La fel se petreceau lucrurile şi în Israel. Nu numai lucrurile din natură, dar până şi serviciul jertfelor şi chiar Scripturile - toate date pentru a descoperi pe Dumnezeu - au fost aşa de sucite de oameni, încât au devenit mijloace de a-L ascunde.
2:7 Domnul Hristos a căutat să dea la o parte tot ceea ce întuneca adevărul. El a venit
2:8 să îndepărteze vălul pe care păcatul l-a întins peste faţa naturii, scoţând la lumină slava spirituală pe care, toate lucrurile au fost create, s-o reflecte. Cuvintele Sale au aşezat învăţăturile din natură, ca şi cele ale Sfintelor Scripturi, într-o nouă lumină şi le-au făcut a fi o nouă descoperire.
2:9 Domnul Hristos a luat crinul cel frumos şi l-a pus în mâinile copiilor şi al tinerilor, şi pe când aceştia priveau ţintă chipul Lui, radiind de strălucirea ce venea de la faţa Tatălui Său, El le dădu învăţătura următoare: "Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp (în simplitatea frumuseţii lor naturale): ei nici nu torc, nici nu ţes, totuşi vă spun că nici chiar Solomon în toată slava lui nu s-a îmbrăcat ca unul din ei." Apoi urmează plăcuta asigurare şi învăţătura cea însemnată: "Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor?" Matei 6,28-30.
2:10 În predica de pe munte aceste cuvinte au fost adresate şi altora nu numai tinerilor şi copiilor. Ele au fost adresate mulţimii printre care se aflau bărbaţi şi femei plini de griji şi necazuri, întristaţi de dezamăgiri şi durere. Şi Domnul Hristos a continuat: "Nu vă îngrijoraţi dar zicând: "Ce vom mânca?" sau: "Ce vom bea?" sau: "Cu ce ne vom îmbrăca?" Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele." Apoi, întinzându-şi mâinile spre mulţimea din jurul Său, a spus: "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra." Matei 6,31-33. În felul acesta a interpretat Domnul Hristos solia pe care tot El o dăduse despre crinii şi iarba câmpului. El doreşte ca noi să citim această lecţie pe fiecare crin şi pe fiecare fir de iarbă. Cuvintele Sale sunt pline de asigurare şi au darul de a întări încrederea în Dumnezeu.
2:11 Atât de larg cuprinzătoare erau vederile Domnului Hristos cu privire la adevăr, atât de vastă, învăţătura Sa, încât orice fază a desfăşurării lucrurilor din natură era folosită pentru ilustrarea adevărului. Scenele asupra cărora se oprea zilnic ochiul, toate erau puse în legătură cu unele adevăruri spirituale, aşa încât natura este îmbrăcată cu parabolele Domnului.
2:12 În prima parte a lucrării Sale, Domnul Hristos vorbise poporului în cuvinte aşa de simple, încât toţi ascultătorii Săi puteau să priceapă adevărurile care aveau să-i facă înţelepţi spre mântuire. Dar în multe inimi, adevărul nu a prins rădăcină şi a fost foarte repede luat de la ei. "De aceea le vorbesc în pilde," spunea El, "pentru că ei, măcar că văd, nu văd şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg... Căci inima acestui popor s-a împietrit, au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă..." Matei 13,13-15.
2:13 Isus dorea să le trezească interesul. El dorea să ridice
2:14 nepăsarea şi să imprime adevărul în inimă. Învăţătura prin parabole era obişnuită şi atrăgea respectul şi atenţia nu numai a iudeilor, ci şi a celor aparţinând altor naţiuni. El nu putea folosi nici o altă metodă mai eficientă, pentru învăţat. Dacă ascultătorii Săi ar fi dorit să cunoască lucrurile dumnezeieşti, atunci ar fi putut să înţeleagă cuvintele Sale, căci El a fost totdeauna binevoitor să le explice cercetătorului sincer.
2:15 De asemenea, Domnul Hristos avea de prezentat adevăruri pe care oamenii nu erau pregătiţi să le primească nici chiar să le înţeleagă. Şi pentru acest motiv, El i-a învăţat, în parabole. Punând în legătură învăţătura Sa cu scenele din viaţă, din experienţa vieţii sau din natură, El le câştiga atenţia şi le mişca inimile. Mai târziu, când priveau la lucrurile pe care El le folosise pentru a ilustra învăţăturile Sale, ei îşi aduceau aminte de cuvintele divinului Învăţător. Pentru minţile care erau deschise Duhului Sfânt, însemnătatea învăţăturilor Mântuitorului se descoperea din ce în ce mai mult. Cele neînţelese începeau să devină clare, iar ceea ce era până atunci greu de priceput, devenea uşor de înţeles.
2:16 Domnul Hristos căuta calea spre a ajunge la fiecare inimă. Folosind o variată gamă de ilustraţii, El nu numai că a prezentat adevărul în diferitele lui aspecte, ci l-a şi aplicat diferiţilor Lui ascultători. Interesul lor era trezit prin ilustraţii luate din viaţa lor zilnică. Nici unul dintre cei ce ascultau pe
2:17 Mântuitorul, nu putea avea simţământul că era neglijat sau uitat. Chiar şi ascultătorii cei mai umili şi păcătoşi, auzeau în învăţăturile Lui o voce care le vorbea cu simpatie şi blândeţe.
2:18 Şi Domnul mai avea şi un alt motiv pentru care învăţa în parabole. Printre mulţimea care se aduna în jurul Său, se aflau preoţi şi rabini, cărturari şi bătrâni, irodieni şi conducători, iubitori de plăceri, bigoţi, oameni plini de ambiţie, care mai presus de orice doreau să găsească ceva cu care să-L învinuiască. Iscoadele acestora îl urmăreau pas cu pas, zi după zi, pentru a prinde de pe buzele Lui ceva cu care să-L poată condamna şi să aducă pentru totdeauna la tăcere pe cel care părea că atrage pe toată lumea la El. Mântuitorul a înţeles caracterul acestor oameni şi El a prezentat astfel adevărul, încât ei să nu poată găsi nimic prin care să poată aduce cazul Său înaintea Sinedriului. Prin parabole El mustra făţărnicia şi faptele urâte ale acelora care ocupau poziţii înalte şi într-un limbaj figurat, El a îmbrăcat adevăruri de un caracter atât de tăios încât dacă ar fi fost rostite pe faţă, în mod direct, cei vizaţi n-ar fi ascultat cuvintele Sale, ci repede ar fi pus capăt lucrării Lui. Dar în timp ce se ferea de iscoade, El prezenta adevărul aşa de clar, încât rătăcirea se vedea limpede, iar inimile sincere erau ajutate de învăţăturile Sale. Înţelepciunea divină şi harul nemijlocit erau acum făcute clar, prin lucrările creaţiunii lui Dumnezeu. Prin natură şi din întâmplările vieţii, oamenii erau învăţaţi despre Dumnezeu. "Însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică, şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El." Romani 1,20.
2:19 În învăţătura aceasta prin parabole a Mântuitorului, găsim un indiciu a ceea ce constituie în adevăr "înalta educaţie". Domnul Hristos ar fi putut descoperi oamenilor cele mai profunde adevăruri ale ştiinţei. El ar fi putut să dezlege taine pentru a căror înţelegere ar fi trebuit veacuri de trudă şi studiu. El ar fi putut da sugestii în domeniul ştiinţei care ar fi
2:20 procurat material pentru gândire şi stimularea descoperirilor până la încheierea timpului. Dar El n-a făcut acest lucru. El n-a spus nimic care să satisfacă curiozitatea, sau care ar fi hrănit ambiţia omenească prin deschiderea posibilităţilor pentru câştigarea măririi lumeşti. În toată învăţătura Sa, Domnul Hristos a pus în legătură mintea omenească cu înţelepciunea Celui Nemărginit. El n-a îndrumat pe oameni ca să studieze teoriile omeneşti despre Dumnezeu, despre Cuvântul Său, sau despre lucrările Sale. El i-a învăţat să-L privească aşa cum este El înfăţişat în lucrările Lui, în Cuvântul Său şi în lucrările providenţei Sale.
2:21 Domnul Hristos nu S-a ocupat de teorii abstracte, ci cu ceea ce este esenţial pentru dezvoltarea caracterului, cu ceea ce dezvoltă capacitatea omului de cunoaştere a lui Dumnezeu şi eficienţa sa în a face binele. El a vorbit oamenilor despre adevăruri care au legătură cu purtarea omului în viaţa de toate zilele şi care stau la temelia vieţii veşnice.
2:22 Domnul Hristos a fost acela care a îndrumat educaţia poporului Israel. Cu privire la poruncile şi orânduirile lui Dumnezeu, El a spus: "Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca
2:23 şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini, şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale." Deuteronom 6,7-9. În învăţăturile Sale, Domnul Hristos a arătat cum trebuie împlinită această poruncă, cum legile şi principiile Împărăţiei lui Dumnezeu pot fi astfel prezentate, încât să se poată vedea frumuseţea şi valoarea lor. Când Dumnezeu se ocupa de Israel spre a-l face reprezentantul Său deosebit, El le-a dat căminuri ca să locuiască printre dealuri şi văi. În viaţa căminului lor şi în serviciile lor religioase, ei erau aduşi în legătură continuă cu natura şi cu Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa se face că Domnul Hristos a învăţat pe ucenicii Săi pe marginea lacului, pe coasta muntelui, prin câmpii şi prin dumbrăvi, acolo unde ei puteau privi la lucrurile din natură prin care El îşi ilustra învăţăturile. Şi pe măsură ce învăţau de la Hristos, ei puneau cunoştinţele lor în practică, conlucrând împreună cu El în lucrarea Sa.
2:24 Astfel, prin lucrările creaţiunii, noi trebuie să cunoaştem pe Creator. Cartea naturii este marele manual pe care împreună cu Sfânta Scriptură noi trebuie să-l folosim spre a învăţa pe alţii caracterul Său şi să călăuzim oile rătăcite înapoi la staulul lui Dumnezeu. Când sunt studiate lucrările lui Dumnezeu, Duhul Sfânt aduce convingere în minte. Convingerea aceasta nu este produsul raţionamentului logic, dar, dacă inima nu este prea întunecată spre a cunoaşte pe Dumnezeu, iar ochiul prea înceţoşat ca să-L vadă, urechea prea surdă ca să-I audă vocea, credinciosul ajunge să dobândească o mai profundă pricepere iar adevărurile cele sublime şi spirituale ale Cuvântului scris al lui Dumnezeu sunt întipărite în inimă.
2:25 În aceste învăţături luate direct din natură, există o simplitate şi o curăţie ce le fac a fi de cea mai mare valoare. Toţi au nevoie de învăţături care să fie luate din acest izvor. Frumuseţea naturii face ca sufletul să se îndepărteze de păcat şi de plăcerile lumeşti, şi-l călăuzeşte spre curăţie, spre pace şi spre Dumnezeu.
2:26 Prea adesea mintea cercetătorilor este ocupată cu teorii şi speculaţii omeneşti pe nedrept numite ştiinţă şi filozofie. Unii ca aceştia trebuie aduşi în strânsă legătură cu natura. Ei trebuie să înveţe faptul că întreaga creaţiune ca şi creştinismul au un singur Dumnezeu. Ei trebuie învăţaţi ca să vadă o perfectă armonie între cele naturale şi cele spirituale. Tot ceea ce văd cu ochii sau ating cu mâinile lor, să fie o lecţie pentru formarea caracterului. Astfel, puterile minţii vor fi întărite, caracterul se va dezvolta şi întreaga viaţă va fi înnobilată.
2:27 Scopul urmărit de Domnul Hristos atunci când dădea învăţături prin parabole, era în directă legătură cu problema Sabatului. Dumnezeu a dat omului această zi ca o amintire a puterii Sale creatoare şi pentru ca aceştia să-L poată recunoaşte în lucrările mâinilor Sale. Sabatul ne invită să vedem în lucrările creaţiunii Sale slava Creatorului.
2:28 Şi pentru că El dorea ca noi să facem acest lucru, de aceea Domnul Hristos a legat preţioasele Sale învăţături cu frumuseţea lucrurilor din natură. În această Sfântă zi de odihnă, mai mult decât în oricare altă zi, noi trebuie să studiem soliile pe care Dumnezeu le-a scris pentru noi în natură. Noi ar trebui să studiem parabolele Mântuitorului nostru acolo unde El le-a rostit, şi anume, în câmpii şi dumbrăvi, sub cerul liber, prin iarbă şi flori. Apropiindu-ne tot mai mult de inima naturii, Domnul Hristos face ca prezenţa Sa să fie tot mai reală pentru noi şi vorbeşte inimilor noastre despre pacea şi iubirea Sa.
2:29 Dar Domnul Hristos a legat învăţăturile Sale, nu numai de ziua de odihnă ci şi de săptămâna de lucru. El are sfaturi şi înţelepciune pentru cel care ară şi pentru cel care seamănă sămânţa. În arat şi semănat, în lucratul ogoarelor şi seceriş, El ne învaţă să vedem o ilustrare a lucrării harului Său asupra inimii. Astfel în orice lucrare folositoare pe care o facem şi în fiecare împrejurare a vieţii, El doreşte ca noi să aflăm o învăţătură despre adevărul divin. Făcând astfel, munca noastră obositoare de fiecare zi, nu va mai ajunge să absoarbă toată atenţia noastră
2:30 încât să uităm pe Dumnezeu, ci ea ne va aminti mereu de Creatorul şi Răscumpărătorul nostru. Gândul lui Dumnezeu va trece atunci ca un fir de aur prin toate grijile şi ocupaţiile noastre familiale. Pentru noi, slava feţei Sale se va odihni din nou peste chipul naturii. Noi vom învăţa totdeauna noi lecţii ale adevărului ceresc şi vom creşte atunci asemenea chipului curăţiei Sale. În acest fel noi "vom fi ucenici ai Domnului" (Isaia 54,13), şi în cele în care noi am fost chemaţi să "rămânem cu Dumnezeu." 1 Corinteni 7,24.