2:18 Şi Domnul mai avea şi un alt motiv pentru care învăţa în parabole. Printre mulţimea care se aduna în jurul Său, se aflau preoţi şi rabini, cărturari şi bătrâni, irodieni şi conducători, iubitori de plăceri, bigoţi, oameni plini de ambiţie, care mai presus de orice doreau să găsească ceva cu care să-L învinuiască. Iscoadele acestora îl urmăreau pas cu pas, zi după zi, pentru a prinde de pe buzele Lui ceva cu care să-L poată condamna şi să aducă pentru totdeauna la tăcere pe cel care părea că atrage pe toată lumea la El. Mântuitorul a înţeles caracterul acestor oameni şi El a prezentat astfel adevărul, încât ei să nu poată găsi nimic prin care să poată aduce cazul Său înaintea Sinedriului. Prin parabole El mustra făţărnicia şi faptele urâte ale acelora care ocupau poziţii înalte şi într-un limbaj figurat, El a îmbrăcat adevăruri de un caracter atât de tăios încât dacă ar fi fost rostite pe faţă, în mod direct, cei vizaţi n-ar fi ascultat cuvintele Sale, ci repede ar fi pus capăt lucrării Lui. Dar în timp ce se ferea de iscoade, El prezenta adevărul aşa de clar, încât rătăcirea se vedea limpede, iar inimile sincere erau ajutate de învăţăturile Sale. Înţelepciunea divină şi harul nemijlocit erau acum făcute clar, prin lucrările creaţiunii lui Dumnezeu. Prin natură şi din întâmplările vieţii, oamenii erau învăţaţi despre Dumnezeu. "Însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică, şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El." Romani 1,20.