15:6 şi nici milă faţă de cei în suferinţă. Văduva care prezenta cu insistenţă cazul său înaintea lui, era tot mereu respinsă. Mereu şi mereu ea venea la el numai ca să fie tratată cu dispreţ şi să fie alungată de la scaunul de judecată. Judecătorul ştia că ea avea dreptate, cauza ei era dreaptă, şi că el ar fi putut s-o elibereze imediat, dar n-a voit. El dorea să arate puterea lui arbitrară şi se complăcea în a o lăsa să vină să ceară şi să se roage în zadar. Dar văduva n-a încetat să vină şi nici nu s-a descurajat. Cu toată indiferenţa şi împietrirea inimii lui, ea stărui în cererea sa, până când judecătorul consimţi să se ocupe de cazul său. "Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez", spunea el, "totuşi pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate ca să nu tot vină să-mi bată capul." Pentru a-şi salva reputaţia şi pentru a evita ca judecata sa părtinitoare şi unilaterală să fie cunoscută de oameni, el consimţi să facă dreptate femeii stăruitoare.