14:3 Pentru unii care "se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi", Domnul Hristos a spus parabola Fariseului şi a vameşului. Fariseul s-a suit la Templu să se roage, nu pentru că simţea că este păcătos şi deci avea nevoie de iertare, ci pentru că gândea despre sine că este drept şi spera să câştige astfel laude de la oameni. El privea închinarea sa ca un merit, care-l va recomanda înaintea lui Dumnezeu. În acelaşi timp, rugăciunea sa dădea posibilitatea oamenilor să-şi facă o părere înaltă despre evlavia sa. El spera să dobândească atât favoarea lui Dumnezeu, cât şi a omului. Închinarea sa era determinată de interesele sale egoiste.