Printable ModeParabolele Domnului Hristos, 14
|
14:1 Cap. 13 - Doi închinători 14:2 (Capitol bazat pe textele din Luca 18,9-l4) 14:3 Pentru unii care "se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi", Domnul Hristos a spus parabola Fariseului şi a vameşului. Fariseul s-a suit la Templu să se roage, nu pentru că simţea că este păcătos şi deci avea nevoie de iertare, ci pentru că gândea despre sine că este drept şi spera să câştige astfel laude de la oameni. El privea închinarea sa ca un merit, care-l va recomanda înaintea lui Dumnezeu. În acelaşi timp, rugăciunea sa dădea posibilitatea oamenilor să-şi facă o părere înaltă despre evlavia sa. El spera să dobândească atât favoarea lui Dumnezeu, cât şi a omului. Închinarea sa era determinată de interesele sale egoiste. 14:4 Şi astfel, el era plin de îngâmfare. El manifesta aceasta în privirea, umblarea şi rugăciunile lui. Ţinându-se departe de ceilalţi, ca şi când ar fi zis: "Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci sunt sfânt" (Isaia 65,5), el stătea şi se ruga "în sine". Mulţumit în totul de sine, el gândea că Dumnezeu şi oamenii îl privesc cu aceeaşi plăcere. 14:5 "Dumnezeule, îţi mulţumesc", spunea el, "că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, desfrânaţi sau chiar ca 14:6 vameşul acesta." Luca 18,11. Caracterul său îl judeca nu după caracterul cel sfânt al lui Dumnezeu, ci după caracterul altor oameni. Mintea lui era înstrăinată de Dumnezeu şi îndreptată spre oameni. Acesta era secretul mulţumirii sale de sine. 14:7 Şi el a început să-şi enumere faptele sale bune. "Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele." Luca 18,12. Religia Fariseului nu ajungea până la suflet. El nu căuta să-şi formeze un caracter asemenea lui Dumnezeu, o inimă plină de iubire şi milă. El era satisfăcut cu o religie care are de-a face numai cu viaţa exterioară. Neprihănirea pe care o avea era propria sa neprihănire - rod al propriilor lui fapte - judecată după un standard omenesc. 14:8 Oricine se încrede în sine, considerând că este neprihănit, va dispreţui pe ceilalţi. Ca şi Fariseul, se judecă pe sine comparându-se cu alţi oameni şi de aceea judecă pe toţi ceilalţi după sine. Neprihănirea sa este preţuită după a altora, şi cu cât sunt aceştia mai răi, cu atât mai neprihănit apare prin contrast, el. Îndreptăţirea sa de sine îl face să acuze. Ceilalţi sunt condamnaţi de el ca fiind călcători ai Legii lui Dumnezeu. În acest fel el manifestă acelaşi spirit ca al lui Satana, acuzatorul fraţilor săi. Cu un astfel de spirit, îi este imposibil să intre în comuniune cu Dumnezeu. El se întoarce acasă lipsit de binecuvântarea divină. 14:9 Vameşul s-a suit la Templu împreună cu ceilalţi închinători, dar curând s-a retras din mijlocul lor, considerându-se nevrednic să se unească cu ei în rugăciune. Stând mai la o parte el "nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; şi se bătea cu pumnul în piept", într-o amară zbuciumare sufletească şi dispreţ faţă de sine. El simţea că a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, că este păcătos şi mânjit. El nu aştepta nici măcar milă din partea celor din jurul său, căci aceştia priveau la el cu compătimire. El era conştient de faptul că n-avea nici un merit care să-l recomande înaintea lui Dumnezeu şi într-o cumplită disperare el a strigat: "Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul". Luca 18,13. El nu se compara cu alţii. 14:10 Copleşit de simţământul vinovăţiei, el stătea acolo ca şi când ar fi fost singur în prezenţa lui Dumnezeu. Singura sa dorinţă era să fie iertat şi să aibă pace, singura lui cerere era după milă, după mila lui Dumnezeu. Si el a fost binecuvântat. "Eu vă spun", a zis Domnul Hristos, "că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit, decât celălalt." Luca 18,14. 14:11 Fariseul şi vameşul reprezintă două mari clase de oameni în care se împart cei care vin să se închine înaintea lui Dumnezeu. Primii doi reprezentanţi ai acestor clase se află în primii doi copii ce au fost născuţi în această lume. Cain gândea despre sine că este neprihănit, drept şi de aceea el a venit înaintea lui Dumnezeu numai cu un dar de mulţumire. El nu si-a mărturisit păcatul şi n-a recunoscut nevoia lui după mila lui Dumnezeu. Dar Abel a venit înaintea lui Dumnezeu cu jertfa de sânge care simboliza pe Mielul lui Dumnezeu. El a venit ca un păcătos, considerându-se pierdut, singura sa nădejde fiind iubirea nemeritată a lui Dumnezeu. Dumnezeu a privit cu plăcere la jertfa lui, dar la Cain şi la jertfa lui n-a privit cu plăcere. Simţământul nevoii noastre, recunoaşterea sărăciei şi păcatelor noastre, iată primele condiţii ale primirii noastre de către Dumnezeu. "Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăţia cerurilor" Matei 5,3. 14:12 Pentru fiecare dintre clasele reprezentate prin Fariseu şi vameş, găsim o lecţie în istoria vieţii apostolului Petru. În primii ani ai apostolatului său, Petru gândea despre sine că este puternic. Asemenea Fariseului, după propria sa judecată, el "nu era ca ceilalţi oameni." Când Domnul Hristos în ajunul trădării Sale înştiinţa pe ucenicii Săi: "în noaptea aceasta toţi veţi avea un prilej de poticnire în Mine", Petru, plin de încredere în sine declară: "Chiar dacă toţi ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea." Marcu 14,27.29. Petru nu cunoştea atunci primejdia în care se găsea, încrederea în sine l-a amăgit. El gândea despre sine că este în stare să se împotrivească ispitei, dar când, numai după câteva ore, încercarea veni, el se lepădă de Domnul său blestemând şi jurându-se. 14:13 Când însă cântatul cocosului îi reaminti de cuvintele Domnului Hristos, surprins şi zdruncinat de ceea ce tocmai făcuse, 14:14 el s-a întors şi a privit la învăţătorul său. În aceeaşi clipă Domnul a privit la Petru şi în această privire îndurerată, în care erau amestecate mila şi iubirea pentru el, Petru a putut să se înţeleagă pe sine. El a ieşit afară şi a plâns amar. Privirea aceea a Domnului Hristos a zdrobit inima sa. Petru a ajuns la un punct crucial în viaţa sa şi plin de amărăciune s-a pocăit de păcatul său. El era asemenea vameşului în mâhnirea şi pocăinţa sa şi, asemenea vameşului, el a găsit îndurare. Privirea Domnului Hristos i-a dat certitudinea iertării. 14:15 Acum, încrederea sa în sine dispăruse. Şi niciodată, el n-a mai repetat vechile cuvinte pline de mândrie. După învierea Sa, Domnul Hristos de trei ori a pus la încercare pe Petru. "Simone, fiul lui Iona", a spus El, "Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?" Acum, Petru nu s-a mai înălţat mai presus de fraţii săi. El a făcut apei la cineva care putea să-i citească inima. "Doamne", i-a zis el, "Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc." Ioan 21, 15,17. 14:16 Apoi el a primit însărcinarea, sau chemarea sa. I-a fost dată o lucrare mult mai mare şi mai dificilă decât avusese până atunci. Domnul Hristos l-a însărcinat să hrănească oile şi mieii turmei Sale. Încredinţând astfel păstoririi sale sufletele pentru care Mântuitorul Şi-a dat viaţa, Domnul Hristos a dat lui Petru cea mai puternică dovadă a încrederii pe care o avea în reabilitarea lui. Ucenicul, care cândva fusese neliniştit, mândru şi plin de sine, a devenit acum supus şi pocăit. 14:17 De aici înainte el urmă Domnului Său cu lepădare şi sacrificiu de sine. El a fost părtaş la suferinţele Domnului Hristos; şi când Mântuitorul va sta pe tronul slavei Sale, Petru va fi atunci părtaş la slava Sa. 14:18 Răul, care a pricinuit căderea lui Petru şi care a ţinut departe pe Fariseu de comuniunea cu Dumnezeu, se dovedeşte şi astăzi a fi ruina multor mii de oameni. Nu este nimic aşa de ofensator pentru Dumnezeu, sau atât de periculos pentru sufletul omenesc, decât mândria şi încrederea în sine. Dintre toate păcatele, acesta este cel mai de plâns şi greu de vindecat. 14:19 Căderea lui Petru n-a fost deodată, ci treptată. Încrederea în sine l-a făcut să creadă că este mântuit şi astfel, pas cu pas el a mers tot mai jos pe calea decăderii, până când a ajuns să tăgăduiască pe învăţătorul său. Niciodată nu ne putem pune cu certitudine încrederea în eul nostru personal sau să ne închipuim, atâta vreme cât suntem aici şi nu în ceruri, că suntem siguri împotriva ispitei. Cei care primesc pe Mântuitorul, oricât de sinceră ar fi convertirea lor, n-ar trebui niciodată să fie învăţaţi să spună, sau să considere că sunt mântuiţi. Aceasta este o amăgire. Fiecare trebuie să fie învăţat să aibă nădejde şi credinţă; dar chiar şi atunci când ne predăm pe noi înşine Domnului Hristos şi ştim că El ne primeşte, nu suntem scutiţi de ispite. Cuvântul lui Dumnezeu spune: "Mulţi vor fi curăţaţi, albiţi şi lămuriţi." Daniel 12,10. Numai cei care trec cu bine încercarea vor primi coroana vieţii. Iacov 1,12. 14:20 Cei care primesc pe Hristos şi în credinţa lor de la început spun: "sunt mântuit", sunt în primejdia de a-si pune încrederea în ei înşişi. Ei pierd din vedere propria lor slăbiciune, cum şi nevoia lor continuă de putere divină. Unii ca aceştia nu-s pregătiţi pentru a face faţă înşelăciunilor celui rău şi, atunci când sunt ispitiţi, mulţi, asemenea lui Petru, cad până în adâncul păcatului. Noi suntem sfătuiţi: "Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă." 1 Corinteni 10,12. Singura noastră siguranţă este într-o continuă neîncredere în eul nostru şi dependenţa noastră de Domnul Hristos. 14:21 Pentru Petru era necesar ca să înveţe să cunoască propriile sale defecte de caracter şi nevoia lui de puterea şi harul Domnului Hristos. Domnul nu-l putea scăpa din încercări, dar îl putea salva de la înfrângere. Dacă Petru ar fi fost dispus să primească avertizarea Domnului Hristos, atunci el ar fi vegheat în rugăciune; ar fi umblat atunci cu teamă şi cutremur, pentru ca picioarele lui să nu se poticnească. Şi el ar fi primit ajutor divin, astfel încât Satana să nu câştige biruinţa. 14:22 Petru a căzut din pricina încrederii în sine; şi prin pocăinţă şi umilinţă, picioarele sale au fost din nou întărite. În raportul experienţei sale fiecare păcătos poate găsi încurajare. Deşi Petru a păcătuit greu, 14:23 a fost iertat. Cuvintele Domnului Hristos erau scrise în sufletul său: "Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta." Luca 22,23. În agonia remuşcărilor sale amare, această rugăciune şi amintirea privirii plină de iubire şi milă a Domnului Hristos i-au dat nădejde. După învierea Sa, Domnul Hristos Şi-a amintit de Petru şi a dat îngerului o solie pe care s-o transmită femeilor: "Duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui, şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galilea, acolo îl veţi vedea, cum v-a spus." Marcu 16,7. Pocăinţa lui Petru a fost primită de către Mântuitorul iertător de păcate. 14:24 Şi aceeaşi îndurare, care a fost acordată ca să salveze pe Petru, este extinsă fiecărui suflet care a căzut sub puterea ispitei. Este ţinta deosebită a lui Satana, de a duce pe oameni în păcat şi apoi să-i părăsească fără nici un sprijin şi tremurând, temându-se să mai ceară iertare. Dar de ce ne-am teme oare, când Dumnezeu a zis: "Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine." Isaia 27,5. Au fost luate toate măsurile pentru a veni în ajutorul neputinţei noastre, oferindu-ne tot felul de încurajări pentru a veni la Hristos. 14:25 Domnul Hristos Şi-a adus ca jertfa trupul Său frânt, pentru a răscumpăra moştenirea lui Dumnezeu şi a da celui păcătos o nouă şansă. "De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei." Evrei 7,25. Prin viaţa Sa fără pată, prin ascultarea şi moartea Sa pe crucea Golgotei, Domnul Hristos a mijlocit pentru neamul omenesc căzut în păcat. Iar acum, Căpetenia mântuirii noastre mijloceşte pentru noi nu numai ca un simplu petiţionar, ci ca un biruitor care îşi cere drepturile biruinţei Sale. Jertfa sa este completă, iar ca Mijlocitor al nostru, El aduce la îndeplinire lucrarea pe care de bună voie S-a legat s-o înfăptuiască, prezentând înaintea lui Dumnezeu cădelniţa cuprinzând propriile Sale merite fără pată, cum şi rugăciunile, mărturisirile şi mulţumirile poporului Său. Însoţite de parfumul neprihănirii Sale, acestea se înalţă la Dumnezeu ca o mireasmă plăcută. Jertfa Domnului Hristos este primită în întregime şi iertarea acoperă toată vinovăţia păcatului. 14:26 Domnul Hristos S-a angajat a fi înlocuitorul şi garantul nostru şi El nu trece pe nimeni cu vederea. El, care n-a putut să vadă fiinţele omeneşti expuse ruinei veşnice, fără ca să nu-şi reverse sufletul mergând până la moarte pentru ele, va privi cu milă şi îndurare asupra fiecărui suflet care îşi dă seama că nu se poate salva singur. 14:27 Domnul nu va privi asupra niciunui om care se roagă, fără să-l ajute şi să-l ridice. El, care prin propria Sa jertfa a pus la dispoziţia omului un inepuizabil tezaur de putere morală, nu va da greş în a folosi această putere în favoarea noastră. Noi putem să depunem păcatele şi necazurile noastre la picioarele Lui, căci El ne iubeşte. Fiecare privire şi fiecare cuvânt ne invită să avem încredere. El va forma şi va modela caracterul nostru după voia Sa. 14:28 În întreaga forţă satanică nu există nici o putere care să înfrângă un suflet, care în simplitate se aruncă în braţele Domnului Hristos. "El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui care cade în leşin." Isaia 40,29. 14:29 "Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire." Domnul spune: "Recunoaşte-ţi numai nelegiuirea, recunoaşte că ai fost necredincioasă Domnului, Dumnezeului tău... Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi fericiţi; vă voi curaţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri", 1 Ioan 1,9; Ieremia 3,13; Ezechiel 36,25. 14:30 Noi însă trebuie să avem o cunoaştere de noi înşine, o cunoaştere care să ducă la pocăinţă, mai înainte ca noi să putem găsi iertare şi pace. Fariseii nu aveau nici o convingere despre păcatul lor. Duhul Sfânt nu putea lucra cu ei. Sufletul lor era închis într-o platoşa a îndreptăţirii de sine, asupra căreia săgeţile lui Dumnezeu, ascuţite şi bine ţintite de mâinile îngerilor, nu pot s-o străpungă. Numai acela care se recunoaşte a fi un păcătos poate fi mântuit de Domnul Hristos. El a venit să tămăduiască "pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiască robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii, să dea drumul celor apăsaţi." Luca 4,18. "Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi." Luca 5,31. Noi trebuie să ne cunoaştem adevărata noastră stare, altfel, noi nu vom simţi nevoia noastră după ajutorul Domnului Hristos. Noi trebuie să înţelegem primejdia noastră sau, de nu, nu vom alerga spre un loc de refugiu. Noi trebuie să simţim durerile cauzate de rănile noastre sau, de nu, nu vom dori să fim vindecaţi. 14:31 Domnul spune: "Pentru că zici: 'Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic', şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol; te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi." Apocalips 3,17-l8. Aurul curăţit prin foc este credinţa care lucrează prin dragoste. Numai aceasta ne poate aduce în armonie cu Dumnezeu. Noi putem fi activi, noi putem depune o activitate intensă; dar fără o asemenea iubire ca aceea care se află în inima Domnului Hristos, noi nu vom putea niciodată să fim socotiţi printre cei care fac parte din familia cerului. 14:32 Nimeni nu poate prin sine să-şi dea seama, să-şi recunoască greşelile. "Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?" Ieremia 17,9. Buzele pot mărturisi o sărăcie a sufletului pe care inima n-o recunoaşte, în timp ce vorbim lui Dumnezeu despre sărăcia noastră spirituală, inima se poate umfla de mândria superiorităţii propriei noastre umilinţe şi a îndreptăţirii proprii. Numai într-un singur fel se poate obţine adevărata cunoaştere de sine. Noi trebuie să privim la Hristos. Ceea ce face pe oameni să se înalţe atât de mult în propria lor dreptate este necunoaşterea Lui. Când contemplăm curăţia şi desăvârşirea Lui, atunci noi vom vedea propria noastră slăbiciune, sărăcie şi propriile noastre defecte, aşa cum sunt ele în realitate. Atunci ne vom vedea pierduţi şi fără de nădejde, îmbrăcaţi în hainele îndreptăţirii de sine asemenea oricărui alt păcătos. Noi vom vedea atunci că,dacă vreodată vom fi mântuiţi, aceasta nu se va datora bunătăţii noastre, ci harului nemărginit al lui Dumnezeu. 14:33 Rugăciunea vameşului a fost ascultată deoarece ea a fost manifestarea dependenţei ce căuta să se prindă de cel Atotputernic. Eul personal nu era decât o ruşine pentru vameş. Tot aşa trebuie văzut de toţi aceia care caută pe Dumnezeu. Prin credinţă - credinţă care renunţă la orice încredere în sine - cel ce se roagă trebuie să se prindă bine de puterea Celui veşnic. 14:34 Nici o formă exterioară nu poate lua locul unei credinţe şi al unei complete recunoaşteri de sine. Dar nimeni nu se poate goli pe sine de eul său. Noi nu putem decât să fim de acord ca Domnul Hristos să facă această lucrare. Atunci, limbajul nostru va fi: Doamne, ia-mi inima; căci eu nu ţi-o pot da. Ea este proprietatea Ta. Păstrez-o Tu curată, căci eu n-o pot păstra pentru Tine. Mântuieşte-mă în ciuda mea însumi, în ciuda eului meu slab şi neasemenea lui Hristos. Modelează-mă, şlefuieşte-mă, înalţă-mă într-o atmosferă curată şi sfântă, în care curentul cel bogat al dragostei Tale să poată curge din sufletul meu. 14:35 Această lepădare de sine nu trebuie făcută numai la începutul vieţii de creştin, ci ea trebuie reînnoită la fiecare pas făcut spre cer. 14:36 Toate faptele noastre bune sunt dependente de o putere ce se află în afara noastră. De aceea trebuie să aibă loc o continuă înălţare a inimii către Dumnezeu, o continuă, serioasă şi zdrobitoare mărturisire şi părăsire a păcatului, cu o umilire a sufletului înaintea Lui. Numai printr-o continuă lepădare de sine şi o permanentă dependenţă de Domnul Hristos, numai aşa vom putea fi siguri în umblarea noastră. 14:37 Cu cât ne apropiem mai mult de Domnul Hristos şi cu cât vom vedea mai clar curăţia caracterului Său, cu atât mai limpede ne vom da seama de nespus de marea păcătoşenie a păcatului şi cu atât mai puţin vom căuta să ne înălţăm pe noi înşine. Aceia pe care cerul îi recunoaşte ca fiind sfinţi, sunt ultimii care să facă paradă de propria lor bunătate. Apostolul Petru a devenit un credincios slujitor al Domnului Hristos şi a fost foarte mult onorat cu lumină şi putere divină; el a avut o parte activă în zidirea Bisericii lui Hristos; dar Petru n-a uitat niciodată experienţa teribilă a umilinţei sale; păcatul său a fost iertat; şi totuşi, el ştia foarte bine că numai harul Domnului Hristos putea să facă faţă slăbiciunii sale de caracter, care a pricinuit căderea sa. În sine însuşi, el n-a găsit nimic cu care să se laude. 14:38 Nici unul dintre apostoli sau dintre profeţi n-a pretins că este fără de păcat. Cei care au trăit aproape de Dumnezeu, cei care si-ar fi sacrificat mai degrabă viaţa decât, cu bună ştiinţă, să săvârşească vreun rău, bărbaţi pe care Dumnezeu i-a onorat cu lumină şi putere divină, au mărturisit păcătoşenia propriei lor firi. Ei nu şi-au pus încrederea în carne, n-au pretins că au o neprihănire a lor, ei s-au încrezut în totul în neprihănirea Domnului Hristos. Tot aşa vor sta lucrurile cu toţi aceia care privesc la Hristos. 14:39 La fiecare pas de înaintare în experienţa creştină, pocăinţa noastră va fi tot mai profundă. Acelora pe care Domnul i-a iertat, pe care El îi recunoaşte ca fiind poporul Său, El le spune: "Atunci vă veţi aduce aminte de purtarea voastră rea şi de faptele voastre care nu erau bune; vă va fi scârbă de voi înşivă, din pricina nelegiuirilor şi urâciunilor voastre". Ezechiel 36, 31. 14:40 El spune de asemenea: "Voi face legământul Meu cu tine, şi vei şti că Eu sunt Domnul, ca să-ţi aduci aminte de trecut şi să roşeşti, să nu mai deschizi gura de ruşine când îţi voi ierta tot ce ai făcut", zice Dumnezeu. Ezechiel 16,62-63. Atunci, buzele noastre nu se vor mai deschide pentru a rosti cuvintele de laudă la adresa noastră. Vom şti, atunci, că, puterea noastră este numai Hristos. Şi vom mărturisi, atunci, împreună cu apostolul: "Ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac". Romani 7,18. "în ceea ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume." Galateni 6,14. 14:41 În armonie cu această experienţă este şi porunca: "... duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea." Filipeni 2,12.13. Dumnezeu nu-ţi cere să te temi de faptul că El nu va împlini făgăduinţele Sale, că răbdarea Lui se va sfârşi, sau că mila Lui se va epuiza. Teme-te mai degrabă de faptul că voinţa ta nu se va supune voinţei lui Dumnezeu şi ca nu cumva trăsăturile de caracter moştenite sau cultivate să stăpânească în viaţa ta. "Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea." Să te temi ca nu cumva eul să se interpună între tine şi Mântuitorul tău. Teme-te mai degrabă ca nu cumva voinţa ta personală să strice planurile cele mari pe care Dumnezeu vrea să le aducă la îndeplinire prin tine. Teme-te a te încrede în propria ta putere, teme-te a trage mâna ta din mâna Domnului Hristos şi a încerca să mergi pe drumurile vieţii fără continua Sa prezenţă. 14:42 Noi trebuie să ne ferim de tot ceea ce ar încuraja mândria şi încrederea în sine; de aceea ar trebui să ne ferim a lăuda pe cineva, sau să primim din partea cuiva laude. Este lucrarea lui Satana aceea de a măguli. El se ocupă cu linguşirea în aceeaşi măsură în care se ocupă cu acuzarea şi condamnarea cuiva. În acest fel, el lucrează la ruinarea sufletului. Acei care 14:43 aduc laude oamenilor sunt folosiţi de către Satana, ca agenţi ai săi. Toţi cei care lucrează pentru Hristos să îndepărteze de la ei orice cuvânt de laudă. Eul trebuie să fie scos din atenţia noastră. Numai Domnul Hristos trebuie să fie proslăvit. "Spre cel care ne iubeşte, care ne-a spălat păcatele noastre cu sângele Său" Apocalips 1:5, trebuie să ne îndreptăm privirea şi către El trebuie să se înalţe din inimi laudele noastre. 14:44 Viaţa în care este nutrită temerea de Dumnezeu nu va fi o viaţă tristă şi mohorâtă. Absenţa Domnului Hristos face ca faţa să fie tristă, iar viaţa, un şir neîntrerupt de oftaturi. Cei care sunt plini de înălţare şi iubire de sine nu simt nevoia unei comuniuni vii, personale, cu Hristos. Inima care n-a căzut pe Stâncă este mândră de integritatea ei. Oamenii doresc o religie impunătoare, maiestoasă. Ei doresc să meargă pe o cale destul de largă ca să poată lua cu ei toate apucăturile lor. Iubirea lor de sine, iubirea de popularitate cum şi plăcerea de a fi lăudaţi, toate acestea îndepărtează pe Mântuitorul din inimile lor şi, fără El, este întuneric şi tristeţe. Dar Domnul Hristos locuind în suflet este un izvor de bucurie. Căci, pentru toţi cei care îl primesc, nota dominantă a Cuvântului lui Dumnezeu este bucuria. 14:45 "Căci aşa vorbeşte Cel Prea înalt, a cărui locuinţă este vecinică şi al cărui Nume este sfânt. Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite." Isaia 57,15. 14:46 Moise a putut privi slava lui Dumnezeu numai când a fost ascuns în crăpătura Stâncii. Numai când vom fi ascunşi în despicătura Stâncii, Domnul Hristos ne va acoperi cu palmele Sale străpunse şi vom auzi cele ce Domnul spune slujitorilor Săi. Ca şi lui Moise, Dumnezeu ni Se va descoperi ca fiind "plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul" Exodul 34,7-7. 14:47 Lucrarea mântuirii implică urmări ce 14:48 sunt greu de înţeles de către om. "Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc." 1 Corinteni 2,9. Când păcătosul, atras de puterea lui Hristos, se apropie de crucea înălţată a Domnului şi se pleacă înaintea ei, el devine o făptură nouă. Atunci, îi este dată o inimă nouă. El devine o făptură nouă în Isus Hristos. Sfinţenia nu mai cere nimic de la el. Dumnezeu însuşi socoteşte "neprihănit pe cel ce crede în Isus." Romani 3,26. "Iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit." Romani 8,30. Cât de mare este ruşinea şi decăderea cauzată de păcat, dar cinstea şi înălţarea datorată iubirii răscumpărătoare va fi şi mai mare. Tuturor fiinţelor omeneşti, care se străduiesc să ajungă asemenea chipului divin, le sunt puse la dispoziţie comorile cerului, o putere deosebită care îi va aşeza într-o poziţie chiar mai înălţată decât cea a îngerilor care n-au păcătuit niciodată. 14:49 "Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul, Sfântul lui Israel, către cel dispreţuit şi urât de popor, către Robul celor puternici: împăraţii vor vedea lucrul acesta şi se vor scula, şi voievozii se vor arunca la pământ şi se vor închina, din pricina Domnului, care este credincios, din pricina Sfântului lui Israel care Te-a ales." Isaia 49,7. 14:50 "Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat." Matei 18,14. 14:51 Partea superioară a machetei 14:52 Partea inferioară a machetei 14:53 Partea superioară a machetei 14:54 Partea inferioară a machetei |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version: