Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Evanghelizarea prin literatură

Evanghelizarea prin literatură, 19


19:1 Cap. 16 - Condus de Duhul lui Dumnezeu

19:2 Sub stăpânirea Duhului Sfânt. Lucrarea colportorului nu trebuie să lâncezească niciodată. Uneltele puse la lucru spre a face această lucrare trebuie să fie întotdeauna sub stăpânirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. - Letter 82, 1899

19:3 Omul are nevoie de o putere din afara lui şi mai presus de el însuşi, pentru a-l reface după asemănarea cu Dumnezeu şi a-l face în stare să facă lucrarea lui Dumnezeu; însă aceasta nu înseamnă că unealta omenească nu este importantă. Umanul se prinde de puterea divină, iar Hristos locuieşte în inimă prin credinţă; şi, prin cooperare cu divinul, puterea omului devine eficientă pentru a face binele.

19:4 Acela care i-a chemat pe pescarii din Galilea îi cheamă încă pe oameni în slujba Sa. Şi El este tot atât de doritor de a-Şi manifesta puterea prin noi aşa cum a făcut-o prin primii Săi ucenici. - The Desire of Ages, p. 296, 297 (1898)

19:5 Rugaţi-vă pentru Duhul Sfânt. Noi trebuie să ne rugăm cu tot atâta stăruinţă pentru coborârea Duhului Sfânt ca şi ucenicii în Ziua Cincizecimii. Dacă în acel timp ei au avut nevoie de acest lucru, cu atât mai mult avem noi nevoie astăzi. Întunericul moral acoperă pământul ca o mantie funebră. Tot felul de învăţături mincinoase, erezii şi înţelepciuni satanice conduc în direcţie greşită mintea oamenilor. Fără Spiritul şi puterea lui Dumnezeu,

19:6 lucrăm în zadar pentru a prezenta adevărul. - Testimonies, vol. 5, p. 158 (1882)

19:7 Când, prin încercări, tinerii arată că simt cu adevărat povara pentru suflete şi au dorinţa intensă de a-şi salva semenii, ei vor vedea suflete convertite. Prin lucrarea lor, va fi culeasă o recoltă pentru Domnul. Fie ca ei să pornească la lucru ca adevăraţi misionari, pentru a pune în circulaţie cărţile care conţin adevărul prezent. În timp ce pornesc, să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru tot mai multă lumină şi pentru călăuzirea Duhului Său, ca să ştie cum să vorbească la timpul potrivit. Când văd o ocazie de a face o faptă bună, să folosească ocazia ca şi cum ar lucra pentru un salariu. Să nu uite că, în acest fel, ei fac milostenii pentru Domnul. - Manuscript 75, 1900

19:8 Ajutorul Lui asigurat. Dumnezeu nu ne cere să facem în puterea noastră lucrarea care ne stă înainte. El ne-a oferit ajutor divin pentru toate problemele urgente pentru care resursele noastre omeneşti sunt insuficiente. El dă Duhul Lui Cel Sfânt să ne ajute în orice strâmtorare, pentru a ne întări nădejdea şi siguranţa, pentru a ne lumina mintea şi a ne curăţi inimile. - Testimonies, vol. 8, p. 19 (1904)

19:9 Lucrătorul umil, eficient, care răspunde în supunere chemării lui Dumnezeu, poate fi sigur că va primi ajutor divin. Simţământul unei astfel de responsabilităţi mari şi sfinte este prin sine însuşi înălţător pentru caracter. El pune la lucru cele mai înalte capacităţi ale minţii, iar exersarea lor continuă întăreşte şi curăţeşte mintea şi inima. Influenţa asupra propriei vieţi, cât şi asupra vieţii altora este incalculabilă. - Testimonies, vol. 6, p. 340 (1900)

19:10 Duhul Sfânt transformă viaţa. Când Duhul lui Dumnezeu ia în stăpânire inima, viaţa va fi transformată. Gândurile păcătoase sunt date la o parte, faptele rele sunt înlăturate; dragostea, umilinţa şi pacea iau locul mâniei, invidiei şi discordiei. Bucuria ia locul tristeţii, iar faţa reflectă lumina cerului. - The Desire of Ages, p. 173 (1898)

19:11 Secretul succesului. Iosua primise făgăduinţa că Dumnezeu va înfrânge cu siguranţă pe aceşti duşmani ai lui Israel şi totuşi el depune eforturi serioase, ca şi când succesul ar fi depins numai de oştirile lui Israel. El a făcut tot ce a putut face puterea omenească, apoi a strigat, prin credinţă, după ajutor divin. Secretul succesului constă în unirea puterii divine cu efortul omenesc. Cei care obţin cele mai mari rezultate sunt cei care se bizuie cu totul pe braţul Celui Atotputernic. - Patriarchs and Prophets, p. 509 (1890)

19:12 Prindeţi-vă de puterea divină. Colportorii evanghelişti să se consacre pentru a fi transformaţi de Duhul Sfânt. Prin rugăciune stăruitoare, să apuce puterea care vine de la Dumnezeu, încrezându-se în El cu credinţă vie. Influenţa Lui cea mare şi eficientă va fi asupra oricărui lucrător credincios şi adevărat.

19:13 Aşa cum Dumnezeu binecuvântează pe pastor şi pe evanghelist în eforturile lor stăruitoare de a aşeza adevărul înaintea oamenilor, în acelaşi fel El îl va binecuvânta şi pe colportorul credincios. - Testimonies, vol. 6, p. 340 (1900)

19:14 Fie ca tineri şi bătrâni să se consacre lui Dumnezeu, să preia lucrarea, să meargă înainte, lucrând în umilinţă şi sub stăpânirea Duhului Sfânt. - Testimonies, vol. 6, p. 331 (1900)

19:15 Fiţi conştienţi în fiecare clipă că trebuie să beneficiaţi de prezenţa Duhului Sfânt; căci El face o lucrare pe care voi nu o puteţi face. -Testimonies to Ministers, p. 310 (1923)

19:16 Deveniţi instrumentele Lui. Cărţile noastre trebuie înmânate unor lucrători consacraţi, pe care Duhul Sfânt îi poate folosi ca pe instrumentele Sale. Domnul Hristos este atotsuficient pentru noi, iar noi trebuie să prezentăm adevărul cu umilinţă şi în simplitate, lăsându-l să ducă el însuşi mireasma de viaţă spre viaţă. - Testimonies, vol. 6, p. 319 (1900)

19:17 Duhul Sfânt dă cuvintele. Nu se poate ca inimile oamenilor să nu fie mişcate de istoria mântuirii. Când învăţaţi blândeţea şi smerenia lui Hristos, veţi şti ce trebuie să spuneţi oamenilor; căci Duhul Sfânt vă va spune ce cuvinte să rostiţi. Cei care sunt conştienţi de necesitatea de a-şi păstra inima sub stăpânirea Duhului Sfânt vor putea să semene sămânţa care să aducă roadă pentru viaţa veşnică. Aceasta este lucrarea colportorului evanghelist. - Testimonies, vol. 6, p. 325 (1900)

19:18 El mişcă inimile. Domnul Isus, stând la dreapta colportorului, mergând împreună cu el, este lucrătorul-şef. Dacă noi Îl recunoaştem pe Domnul Hristos ca pe Cel care este alături de noi pentru a pregăti calea, Duhul Sfânt alături de noi va mişca inimile exact acolo unde trebuie. - Manual for Canvassers, p. 40 (1902)

19:19 El dă succes. Noi îi putem lumina pe oameni doar prin puterea lui Dumnezeu. Colportorii trebuie să îşi păstreze sufletele în legătură vie

19:20 cu Dumnezeu. Ei trebuie să lucreze, rugându-se ca Dumnezeu să deschidă calea şi să pregătească inimile pentru a primi solia pe care El le-o trimite. Nu iscusinţa agentului sau lucrătorului, ci Duhul lui Dumnezeu este Cel care mişcă inima şi va da adevăratul succes. - Manuscript 31, 1890

19:21 Aproape, ca să ajute la vreme de nevoie. Pentru toţi aceia care întind mâna pentru a simţi mâna călăuzitoare a lui Dumnezeu, clipa celei mai mari descurajări este timpul când ajutorul divin este cel mai aproape. Ei vor privi înapoi cu mulţumire asupra celei mai întunecate părţi a căii lor... Din fiecare ispită şi încercare, El îi va scoate cu o credinţă şi mai puternică şi o experienţă mai bogată. - The Desire of Ages, p. 528 (1898)

19:22 "Toată puterea" la dispoziţie. Cei care se află în întunericul rătăcirii au fost răscumpăraţi prin sângele lui Hristos. Ei sunt roada suferinţelor Lui şi pentru aceştia trebuie să se lucreze. Colportorii noştri să fie conştienţi că ei lucrează pentru înaintarea împărăţiei lui Hristos. El îi va învăţa, în timp ce merg să facă lucrarea rânduită de El, să avertizeze lumea în legătură cu judecata care va veni în curând. Cu putere de convingere, prin puterea rugăciunii, prin puterea dragostei lui Dumnezeu, lucrarea evanghelistului nu va fi, şi nu poate fi, fără roadă. Gândiţi-vă la interesul pe care Tatăl şi Fiul îl au pentru această lucrare. După cum Tatăl Îşi iubeşte Fiul, la fel şi Fiul îi iubeşte pe cei care sunt ai Săi - aceia care lucrează aşa cum a lucrat El pentru a salva sufletele care pier. Nimeni nu trebuie să simtă că nu are putere; căci Domnul Hristos spune: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ". El a promis că va da această putere lucrătorilor Săi. Puterea Lui trebuie să devină puterea lor. Ei trebuie

19:23 să-şi lege sufletele de Dumnezeu. Domnul Hristos doreşte ca toţi să se bucure de bogăţia harului Său, care este nepreţuit. Este fără margini, inepuizabil. Va fi al nostru prin legământ veşnic, dacă vom fi împreună-lucrători cu Dumnezeu. Va fi al nostru, dacă vom fi uniţi cu El pentru a aduce mulţi fii şi multe fiice la Dumnezeu. - Review and Herald, 2 iunie 1903

19:24 Consacraţi-vă pe deplin lucrării lui Dumnezeu. El este tăria voastră şi El va fi la dreapta voastră, ajutându-vă să aduceţi la îndeplinire planurile Lui pline de îndurare. - Testimonies, vol. 9, p. 41 (1909)

19:25 Dumnezeu va accepta slujirea din toată inima şi va compensa El Însuşi lipsurile. - The Ministry of Healing, p. 150 (1905)

19:26 Sunt posibile rezultate nemărginite. Oricui se consacră pe sine Domnului pentru slujire, fără să reţină nimic, îi este dată putere pentru a obţine rezultate de nemăsurat. - Testimonies, vol. 7, p. 30 (1902)