Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Îndrumarea copilului

Îndrumarea copilului 4:88


4:88 Vocea lui Dumnezeu în lucrarea mâinilor Sale. - Oriunde ne-am îndrepta, auzim vocea lui Dumnezeu şi vedem lucrarea mâinilor Sale. De la prăbuşirea cutremurătoare a tonului profund de tunet şi mugetul neîncetat al bătrânului ocean până la cântecele voioase ce fac pădurea să răsune de melodie, zecile de mii de voci ale naturii proclamă slava Sa. Munţii cei veşnici vorbesc despre puterea Lui. Copacii fluturându-şi stindardele verzi în lumina soarelui, şi florile în frumuseţea lor delicată arată spre Creatorul lor. Verdele viu ce acoperă pământul cafeniu ca un covor vorbeşte despre grija lui Dumnezeu pentru cele mai umile creaturi ale Sale. Peşterile mării şi adâncimile pământului îşi dezvăluie comorile. Cel care a aşezat perlele în ocean şi ametistul şi hrisolitul între stânci este un iubitor de frumos. Soarele, înălţându-se pe ceruri, este o reprezentare a Aceluia care este viaţa şi lumina a tot ceea ce a făcut El. Toată strălucirea şi frumuseţea ce împodobesc pământul şi luminează cerurile vorbesc despre Dumnezeu.