Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Îndrumarea copilului

Îndrumarea copilului 24:94


24:94 De ce există slăbiciune în biserică? - Mulţi par să creadă că declinul din comunităţi şi creşterea iubirii de plăcere se datorează lipsei de lucrare pastorală. Este adevărat, biserica trebuie să fie asigurată cu îndrumători şi pastori credincioşi. Pastorii trebuie să muncească sârguincios pentru tinerii care nu s-au predat lui Hristos şi, de asemenea, pentru alţii care, deşi au numele în registrul comunităţii, sunt nereligioşi şi fără Hristos. Dar chiar dacă pastorii îşi fac lucrarea bine şi cu credincioşie, totuşi ea va avea puţină valorare dacă părinţii şi-o neglijează pe a lor. Lipsa de putere din biserică se datorează lipsei de creştinism în viaţa de familie. Dacă părinţii nu se apucă de lucrarea lor aşa cum ar trebui, va fi greu ca tinerii să se trezească la sentimentul datoriei. Dacă religia domneşte în cămin, ea va fi adusă în biserică. Părinţii care-şi fac lucrul pentru Dumnezeu sunt o putere spre bine. Când îşi stăpânesc copiii şi-i încurajează crescându-i în mustrarea şi învăţătura Domnului, ei îi binecuvântează pe semenii lor în mijlocul cărora trăiesc şi biserica este întărită prin lucrarea lor credincioasă. (ST. 3 aprilie, 1901)