19:8 Prima noastră datorie faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri este aceea a dezvoltării de sine. Fiecare capacitate cu care ne-a înzestrat Creatorul ar trebui cultivată până la cel mai înalt grad de perfecţiune, ca să putem fi în stare să facem cantitatea cea mai mare de bine de care suntem capabili. Aşadar, acel timp este folosit cu un scop bun, ce este îndreptat spre stabilirea şi păstrarea unei bune sănătăţi fizice şi intelectuale. Noi nu ne putem permite să micşorăm sau să paralizăm vreo funcţie a minţii sau a corpului prin muncă peste măsură sau prin abuzarea vreunei părţi a maşinăriei vii. Când facem aceasta, cu siguranţă trebuie să suferim consecinţele. (ST. 17 noiembrie, 1890)