Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Îndrumarea copilului

Îndrumarea copilului 14:73


14:73 Astfel de relaţie în familie şi în biserică... este foarte plăcută simţămintelor naturale dar, luând în consideraţie toate aspectele, ea nu este cea mai bună pentru dezvoltarea caracterelor creştine simetrice... Toate părţile ar fi mult mai fericite să stea separate şi să se viziteze ocazional, iar influenţa unuia asupra celuilalt ar fi de zece ori mai mare. Deoarece aceste familii sunt unite prin căsătorie şi se implică una în societatea celeilalte, fiecare este atent la greşelile şi erorile celorlalţi şi simte că are datoria de a-i corecta; şi pentru că aceste rude sunt cu adevărat scumpe una alteia, ele sunt întristate datorită lucrurilor mici ce nu le-ar observa la aceia care nu sunt atât de aproape înrudiţi. Chinuri cumplite ale minţii sunt îndurate deoarece apare simţământul că ei n-au fost trataţi nepărtinitor şi cu tot respectul meritat. Uneori apar mici gelozii şi din ţânţar se face armăsar. Aceste mici neînţelegeri şi contradicţii produc o mai mare suferinţă minţii decât încercările ce vin din alte surse. (3T. p. 55, 56)