Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Dietă şi hrană

Dietă şi hrană 3:65


3:65 19. Trebuie dobândite cunoştinţe în ce priveşte modul în care să mâncăm, să bem şi să ne îmbrăcăm în aşa fel, încât să ne păstrăm sănătatea. Boala este cauzată de încălcarea legilor sănătăţii; ea este rezultatul violării legilor care guvernează organismul omenesc. Prima noastră datorie pe care o avem faţă de Dumnezeu, faţă de noi înşine şi faţă de semenii noştri, este de a respecta legile lui Dumnezeu, care includ şi legile sănătăţii. Dacă suntem bolnavi, aşezăm o povară obositoare asupra prietenilor noştri şi devenim incapabili de a ne împlini datoriile faţă de familiile şi semenii noştri. Iar când moartea prematură este rezultatul încălcării legilor firii, aducem celorlalţi întristare şi suferinţă; îl privăm pe aproapele nostru de ajutorul pe care ar trebui să i-l acordăm cât încă avem viaţă; ne jefuim familiile de confortul şi ajutorul pe care l-am putea acorda şi Îl jefuim pe Dumnezeu de slujirea pe care o pretinde de la noi în scopul de a înălţa slava Sa. Şi atunci nu suntem noi, în cel mai adevărat sens al cuvântului, călcători ai Legii lui Dumnezeu?