Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Dietă şi hrană

Dietă şi hrană 3:198


3:198 Mulţi au provocat trupului mult rău prin nesocotirea legilor vieţii şi s-ar putea să nu-şi revină niciodată din efectele neglijenţei lor; dar chiar şi acum se pot pocăi şi converti. Omul a încercat să fie mai înţelept decât Dumnezeu. El a devenit lege pentru sine. Dumnezeu ne cere să dăm atenţie cerinţelor Sale, să nu-L mai dezonorăm, pipernicindu-ne calităţile fizice, mintale şi spirituale. Degenerarea prematură şi moartea sunt adesea rezultatul umblării departe de Dumnezeu, pentru a urma căile lumii. Cel ce-şi îngăduie eul trebuie să suporte pedeapsa. La judecată vom vedea cât de serios priveşte Dumnezeu încălcarea legilor sănătăţii. Atunci, privind retrospectiv asupra cursului faptelor noastre, vom vedea cât de bine L-am fi putut cunoaşte pe Dumnezeu, ce caractere nobile ne-am fi putut forma dacă am fi luat Biblia ca sfetnic al nostru.