Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Dietă şi hrană

Dietă şi hrană 3:142


3:142 35. Mi s-a arătat că reforma sănătăţii, este o parte a soliei celui de-al treilea înger şi este tot atât de strâns legată de aceasta cum sunt mâna şi braţul de corpul omenesc. Am văzut că noi, ca popor, trebuie să facem o mişcare de înaintare în această mare lucrare. Slujbaşii şi poporul trebuie să acţioneze în mod concertat. Cei din poporul lui Dumnezeu nu sunt pregătiţi pentru marea strigare a celui de-al treilea înger. Ei au de făcut o lucrare pentru ei înşişi, a cărei înfăptuire nu trebuie s-o lase pe seama lui Dumnezeu. El i-a lăsat pe ei s-o facă. Este o lucrare individuală; n-o poate face unul pentru altul. "Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim de orice întinare a cărnii şi a duhului, ducând până la capăt sfinţirea în frică de Dumnezeu" (2 Cor. 7,1). Lăcomia este păcatul preponderent al acestui veac. Apetitul depravat îi face robi pe bărbaţi şi femei, le întunecă minţile şi le amorţeşte sensibilitatea morală într-o asemenea măsură, încât adevărurile înălţate, sacre ale Cuvântului lui Dumnezeu nu sunt preţuite. Înclinaţiile josnice au stăpânit pe bărbaţi şi femei.