Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Dietă şi hrană

Dietă şi hrană 28:62


28:62 Nu trebuie să mergem mai repede decât se pot ţine de noi aceia care sunt convinşi de adevărurile pe care le susţinem. Trebuie să-i întâmpinăm pe oameni acolo unde se află. Unii dintre noi au avut nevoie de ani mulţi pentru a ajunge acolo unde suntem acum cu reforma sănătăţii. Dobândirea unei reforme în alimentaţie se face printr-o muncă lentă. Avem de înfruntat pofte puternice; căci lumea este dedată lăcomiei. Dacă am vrea să acordăm oamenilor tot atâta timp cât ne-a trebuit nouă ca să ajungem la nivelul avansat din prezent în ce priveşte reforma, am fi foarte răbdători cu ei şi le-am îngădui să înainteze pas cu pas, cum am făcut şi noi, până când picioarele lor sunt bine fixate pe platforma reformei sănătăţii. Însă ar trebui să fim cu băgare de seamă să nu înaintăm prea repede, pentru a nu fi nevoiţi să ne amintim de modul în care am înaintat noi înşine. În orice reformă, am face mai bine să rămânem cu un pas în urma ţintei propuse decât să o depăşim cu un pas. Şi dacă există vreo greşeală, aceasta să fie din partea poporului.