Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Dietă şi hrană

Dietă şi hrană 25:127


25:127 Unele scrisori au fost copiate, iar altele nu. Le-am spus să pună data pentru momentul în care au fost făcute declaraţiile. La acea dată, dieta cu carne era prescrisă şi folosită foarte mult. Lumina care mi-a fost dată era că la acea carne care se afla într-o stare sănătoasă nu trebuia să se renunţe dintr-o dată, ci era necesar să se organizeze discuţii în salon în legătură cu folosirea cărnii de orice fel; că fructele, cerealele şi legumele pregătite în mod corespunzător erau tot ceea ce-i era necesar organismului pentru a se menţine sănătos; dar că ei trebuie să arate mai întâi că nu avem deloc nevoie să folosim carne acolo unde există din abundenţă fructe, cum este în California. Însă la Health Retreat nu erau pregătiţi să facă schimbări bruşte, aceasta după ce au folosit atât de mult carnea, după cum a fost cazul lor. Ar fi necesar să folosească foarte rar carnea la început şi s-o scoată din meniu complet în cele din urmă. Însă nu trebuie să existe decât o singură masă pe care s-o numească masa pacienţilor, la care se consumă carne. Celelalte mese trebuia să fie eliberate de acest articol alimentar. [...]