Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Dietă şi hrană

Dietă şi hrană 15:45


15:45 347. Mulţi părinţi, pentru a evita sarcina de a-şi educa răbdători copiii în obiceiuri ale tăgăduirii de sine şi de a-i învăţa cum să se folosească în mod corect de toate binecuvântările lui Dumnezeu, îi lasă să mănânce şi să bea când poftesc. Dacă nu sunt înfrânate cu hotărâre, apetitul şi îngăduinţa egoistă cresc o dată cu copiii şi se întăresc pe măsură ce aceştia capătă puteri. Când încep viaţa pe cont propriu şi îşi ocupă locul în societate, aceşti copii sunt neputincioşi în faţa ispitei. Necurăţia morală şi nelegiuirea învederată abundă peste tot. Ispita de îngăduire a gustului şi de satisfacere a înclinaţiei nu a scăzut o dată cu trecerea anilor, iar tinerii sunt în general conduşi de impulsuri şi sunt robi ai poftei. În cel mâncăcios, cel devotat tutunului, în beţivan şi în cel mereu ameţit vedem rezultatele rele ale educaţiei defectuoase.