12:6 Când a intrat în pustie, Isus era înconjurat de slava Tatălui. Absorbit în comuniunea cu Dumnezeu, Se găsea mai presus de slăbiciunile omeneşti. Dar slava s-a depărtat şi a fost lăsat să lupte singur cu ispita. Aceasta înainta din toate părţile. Natura Sa omenească se cutremura în faţa luptei care-L aştepta. Timp de patruzeci de zile, El postise şi Se rugase. Slab şi sfârşit de puteri din cauza foamei, obosit şi hărţuit de gânduri, "atât de schimonosită Îi era faţa şi atât de mult se deosebea înfăţişarea Lui de a fiilor oamenilor" (Is. 52,14). Acum era o ocazie pentru Satana. Acum, credea el, va putea să-L biruie pe Hristos.