Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Dietă şi hrană

Dietă şi hrană 10:9


10:9 preceda venirea Sa: "Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului" (Matei 24,37-39). Aceleaşi păcate care au adus judecăţile asupra lumii în zilele lui Noe există şi în zilele noastre. Bărbaţii şi femeile merg atât de departe cu mâncatul şi băutul, încât aceasta se termină în lăcomie şi alcoolism. Păcatul preponderent, îngăduirea unui apetit pervertit, a stârnit pasiunile oamenilor din vremea lui Noe şi a dus la o răspândire generală a stricăciunii. Violenţa şi păcatul au ajuns până la cer. Această poluare morală a fost în cele din urmă ştearsă de pe pământ printr-un potop. Aceleaşi păcate ale lăcomiei şi beţiei au amorţit simţul moral al locuitorilor Sodomei, aşa încât nelegiuirea părea că este deliciul bărbaţilor şi femeilor din acea cetate desfrânată. Hristos avertizează astfel lumea: "Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi. Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când se va arăta Fiul omului" (Luca 17,26-30).