Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 9:8


9:8 Anania şi Safira au făcut un vot să dea Domnului venitul din vânzarea unei moşioare. După aceea însă, Anania şi Safira au mâhnit pe Duhul Sfânt lăsându-se stăpâniţi de simţăminte de lăcomie. Ei au început să regrete făgăduinţa făcută şi, în curând, au pierdut plăcuta influenţă a binecuvântării care le încălzise inimile cu dorinţa de a face lucruri mari pentru cauza lui Hristos. Ei au gândit că s-au cam pripit şi că ar trebui să reconsidere hotărârea lor. Ei au discutat pe toate feţele această problemă şi au hotărât să nu-şi mai împlinească votul. Totuşi, ei au văzut că aceia care se despărţeau de averile lor pentru a satisface nevoile fraţilor lor mai săraci se bucurau de o mai mare cinste între credincioşi; şi, fiindu-le ruşine ca nu cumva fraţii lor să afle că inimile lor egoiste se împotriveau făgăduinţei făcute în mod solemn în faţa lui Dumnezeu, ei, în mod conştient, au hotărât să vândă moşioara şi să spună că au pus în fondul de obşte tot ce au dobândit din vânzarea ei, dar, în realitate, să păstreze pentru ei o mare parte din bani. În felul acesta, aveau să se asigure de cele necesare vieţii din fondurile de obşte şi, în acelaşi timp, să câştige şi stima fraţilor.