9:16 Dumnezeu a rânduit ca vestirea Evangheliei să depindă de strădaniile şi darurile poporului Său. Darurile de bunăvoie, ca şi zecimile, alcătuiau veniturile lucrării Domnului. Din mijloacele încredinţate omului, Dumnezeu pretinde o anumite parte - zecimea. El lasă tuturor libertatea alegerii, să dea sau să nu dea mai mult decât aceasta. Dar, când inima este mişcată de influenţa Duhului Sfânt şi este făcut un vot de a da o anumită sumă, cel care a făcut votul nu mai are nici un drept faţă de partea aceea pe care el a consacrat-o. Făgăduinţe de felul acesta, făcute oamenilor, sunt privite ca o obligaţie; oare cele făcute lui Dumnezeu nu sunt mult mai obligatorii? Făgăduinţele făcute în forul conştiinţei sunt oare mai puţin obligatorii decât învoielile scrise dintre oameni?