8:33 După înălţarea Mântuitorului, simţământul prezenţei divine, pline de iubire şi lumină, era încă cu ei. Era o prezenţă personală. Isus, Mântuitorul, care a umblat, a vorbit şi S-a rugat cu ei, care rostise cuvinte de nădejde şi mângâiere inimilor lor şi care, în timp ce solia de pace era încă pe buzele Sale, fusese luat la cer dintre ei. Pe când alaiul de îngeri Îl primea, ei au auzit cuvintele Lui: "Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului" (Mat. 28,20). El S-a înălţat la cer în trup omenesc. Ei ştiau că El era încă înaintea tronului lui Dumnezeu, El, Prietenul şi Mântuitorul lor; că simpatia Lui era neschimbată; că pentru totdeauna El va simţi împreună cu omenirea suferindă. Ei ştiau că El prezenta înaintea lui Dumnezeu meritele sângelui Său, arătând rănile din mâinile şi picioarele Sale ca o amintire a preţului pe care El l-a plătit pentru cei răscumpăraţi; şi gândul acesta îi întărea să sufere batjocura pentru Numele Său. Unirea lor cu El era acum mai tare decât atunci când fusese personal cu ei. Lumina, iubirea şi puterea unui Hristos lăuntric strălucea prin ei, aşa că oamenii, privind-o, se minunau.