Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 7:22


7:22 Prin Duhul Său Cel Sfânt, Dumnezeu a lucrat de la început prin unelte omeneşti, în vederea împlinirii planului Său în favoarea neamului omenesc căzut. Lucrul acesta s-a manifestat în viaţa patriarhilor. De asemenea, în biserica din pustie, în vremea lui Moise, Dumnezeu le-a dat Duhul Său cel bun ca să-i înveţe (Neemia 9, 20). Şi, în zilele apostolilor, El a lucrat cu putere pentru biserica Sa, prin mijlocirea Duhului Sfânt. Aceeaşi putere, care i-a susţinut pe patriarhi, care a dat lui Caleb şi lui Iosua credinţă şi curaj şi care a făcut rodnică lucrarea bisericii apostolice, i-a susţinut pe copiii credincioşi ai lui Dumnezeu din toate veacurile următoare. Prin puterea Duhului Sfânt, în Evul Mediu, creştinii valdenzi au fost ajutaţi să pregătească calea spre Reformaţiune. Aceeaşi putere, care a făcut să aibă succes eforturile bărbaţilor şi femeilor nobile care au făcut lucrare de pionierat pe calea înfiinţării de misiuni moderne, cum şi pentru traducerea Bibliei în limbile şi dialectele tuturor neamurilor şi popoarelor.