Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 58:28


58:28 În toate veacurile, martori aleşi de Dumnezeu au făcut obiectul ocării şi prigoanei din pricina adevărului. Iosif a fost vorbit de rău şi persecutat, din cauză că şi-a păstrat virtutea şi integritatea. David, solul ales al lui Dumnezeu, era vânat de vrăjmaşii lui ca o fiară de pradă. Daniel a fost aruncat într-o groapă cu lei, fiindcă era credincios supunerii sale faţă de cer. Iov a rămas fără bunuri pământeşti, iar trupul său a fost atât de lovit de boală, încât rudelor şi prietenilor lui le era scârbă de el; totuşi, el şi-a păstrat integritatea. Ieremia nu a putut fi împiedicat să rostească cuvintele pe care Dumnezeu i le-a dat să le spună; şi mărturia lui a înfuriat atât de tare pe împărat şi pe căpetenii, încât el a fost aruncat într-o groapă dezgustătoare. Ştefan a fost împroşcat cu pietre pentru că a predicat pe Hristos şi pe El răstignit. Pavel a fost întemniţat, bătut cu nuiele, împroşcat cu pietre şi, în cele din urmă, dat morţii pentru că era un sol credincios al lui Dumnezeu pentru Neamuri. Şi Ioan a fost exilat pe insula Patmos "din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos".