54:1 Cap. 52 - Statornic până la moarte
54:2 În a doua epistolă adresată de Petru celor care dobândiseră "o credinţă de acelaşi preţ" cu a sa, apostolul prezintă planul lui Dumnezeu pentru dezvoltarea caracterului creştin. El scrie:
54:3 "Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte."
54:4 "De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi,
54:5 ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos".
54:6 Aceste cuvinte sunt pline de învăţătură şi descoperă ideea fundamentală a biruinţei. Apostolul înfăţişează credincioşilor scara progresului creştin, fiecare treaptă reprezentând înaintarea în cunoaşterea lui Dumnezeu şi în urcarea căreia nu este nici un loc de oprire. Credinţa, fapta, cunoştinţa, înfrânarea, evlavia, dragostea de fraţi şi iubirea de oameni sunt treptele scării. Suntem mântuiţi urcând treaptă după treaptă, suind pas cu pas, până la măsura idealului lui Hristos pentru noi. În felul acesta, El S-a făcut pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.
54:7 Dumnezeu a chemat pe poporul Său la slavă şi virtute şi acestea se vor manifesta în viaţa tuturor acelora care sunt cu adevărat în legătură cu El. Devenind părtaşi ai darului ceresc, ei trebuie să meargă spre desăvârşire, fiind "păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă" (1 Petru 1,5). Este spre slava lui Dumnezeu ca să acorde meritele, virtuţile Sale copiilor Săi. El doreşte să-i vadă pe bărbaţi şi pe femei atingând standardul cel mai înalt şi, atunci când prin credinţă ei se prind de puterea lui Hristos, când solicită făgăduinţele Sale sigure şi le consideră ca fiind ale lor, când cu o stăruinţă irezistibilă ei caută puterea Duhului Sfânt, ei vor ajunge desăvârşiţi în El.
54:8 După ce a primit credinţa Evangheliei, următoarea lucrare a credinciosului este să adauge la caracterul său virtutea şi aceasta curăţă inima şi pregăteşte mintea pentru primirea cunoaşterii lui Dumnezeu. Cunoştinţa aceasta este temelia
54:9 oricărei adevărate educaţii şi a oricărei adevărate slujiri. Ea este singura pavăză adevărată împotriva ispitei; şi ea este singura care poate face pe cineva asemenea lui Dumnezeu în caracter. Prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Fiului Său Isus Hristos este dat credinciosului "tot ce priveşte viaţa şi evlavia". Nici un dar nu este oprit de la acela care în mod sincer doreşte să dobândească neprihănirea lui Dumnezeu".
54:10 "Viaţa veşnică", spune Hristos, "este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu" (Ioan 17,3). Şi profetul Ieremia declara: "Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, să ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul" (Ier. 9,23.24). Cu greu mintea omenească poate să înţeleagă lăţimea, lungimea şi adâncimea realizărilor spirituale ale aceluia care dobândeşte această cunoaştere.
54:11 Nimeni nu ar trebui să dea greş în a atinge, în sfera lui, desăvârşirea caracterului creştin. Prin jertfa lui Hristos, s-a făcut posibil pentru credincios să primească toate lucrurile care aparţin vieţii şi evlaviei. Dumnezeu ne cheamă să atingem măsura desăvârşirii şi aşează înaintea noastră exemplul caracterului lui Hristos. În natura Sa umană, desăvârşită printr-o viaţă de continuă împotrivire faţă de rău, Mântuitorul a arătat că, prin conlucrarea cu Divinitatea, fiinţele omeneşti pot chiar în această viaţă să ajungă desăvârşirea caracterului. Aceasta este asigurarea lui Dumnezeu dată nouă, ca noi să putem dobândi biruinţa deplină.
54:12 Înaintea credinciosului este pusă posibilitatea minunată de a fi asemenea lui Hristos, ascultător de toate principiile Legii. Dar, prin sine însuşi, omul este incapabil să atingă această stare. Cuvântul lui Dumnezeu declară că sfinţenia pe care ar trebui să o aibă credinciosul mai înainte de a putea fi mântuit este rezultatul lucrării harului divin atunci când el se supune îndrumării şi influenţelor înfrânătoare ale Duhului adevărului. Ascultarea omului poate fi făcută desăvârşită numai prin tămâia neprihănirii lui Hristos, care umple cu mireasmă fiecare act al ascultării. Partea creştinului este aceea de a stărui în învingerea oricărui defect. El trebuie să se roage continuu Mântuitorului să vindece sufletul său bolnav de păcat. El nu are înţelepciunea sau puterea de a învinge; acestea aparţin Domnului şi El le revarsă asupra acelora care în umilinţă şi pocăinţă caută ajutorul Lui.
54:13 Lucrarea transformării de la păcat la sfinţenie este continuă. Zi de zi, Dumnezeu lucrează în vederea sfinţirii omului, iar omul trebuie să conlucreze cu El, depunând eforturi stăruitoare în dezvoltarea obiceiurilor bune. El trebuie să adauge har după har; şi, în timp ce el lucrează astfel după planul adunării, Dumnezeu lucrează pentru El după planul înmulţirii. Mântuitorul nostru este totdeauna gata să audă şi să răspundă rugăciunii inimii zdrobite, şi harul şi pacea sunt înmulţite credincioşilor. Bucuros, El le acordă binecuvântările de care au nevoie în lupta lor împotriva răutăţilor care îi asaltează.
54:14 Sunt unii care încearcă să urce scara progresului creştin; dar, în timp ce înaintează, încep să-şi pună încrederea în puterea omului şi, în curând, pierd din vedere pe Isus,
54:15 Începătorul şi Desăvârşitorul credinţei lor. Rezultatul este eşecul - pierderea a tot ce a fost câştigat. În adevăr, tristă este starea acelora care, obosind pe cale, îngăduie vrăjmaşului sufletelor să-i jefuiască de însuşirile creştine ale harului care s-au dezvoltat în inima şi viaţa lor. "Dar cine nu are aceste lucruri", declară apostolul, "este orb, umblă cu ochii închişi, şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate".
54:16 Apostolul Petru avusese o lungă experienţă în lucrurile lui Dumnezeu. Credinţa sa în puterea lui Dumnezeu de a mântui se întărise cu trecerea anilor, până când dovedise fără pic de îndoială că nici o înfrângere nu este cu putinţă pentru acela care, înaintând prin credinţă, suie treaptă după treaptă, totdeauna în sus şi înainte, până la treapta cea mai de sus a scării ce ajunge până la porţile cerului.
54:17 Timp de mulţi ani, Petru stăruise pe lângă credincioşi în legătură cu nevoia unei creşteri continue în har şi în cunoaşterea adevărului; şi acum, ştiind că în curând avea să fie chemat să sufere martiriul pentru credinţa sa, el atrage încă o dată atenţia la preţioasele privilegii care pot fi la îndemâna fiecărui credincios. Deplin asigurat de credinţa sa, bătrânul apostol i-a îndemnat pe fraţii săi la statornicie în ceea ce priveşte ţinta vieţii creştine. "Căutaţi cu atât mai mult", stăruia el, "să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta nu veţi aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos". Preţioasă asigurare! Glorioasă este nădejdea ce stă în faţa credinciosului în timp ce înaintează prin credinţă către înălţimile desăvârşirii creştine!
54:18 "Voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea", continuă apostolul, "măcar că le ştiţi, şi sunteţi tari în adevărul pe care-l aveţi. Dar socotesc că este drept, cât voi fi în cortul acesta, să vă ţin treji, aducându-vă aminte; căci ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos. Îmi voi da osteneala dar, ca şi după moartea mea, să vă puteţi aduce totdeauna aminte de aceste lucruri".
54:19 Apostolul era foarte calificat să vorbească despre planurile lui Dumnezeu cu privire la neamul omenesc; căci, în timpul slujirii pământeşti a lui Hristos, el văzuse şi auzise multe cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu. "În adevăr", reamintea el credincioşilor, "v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui. Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă atunci când, din slavă minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas, care zicea: 'Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea'. Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt".
54:20 Oricât de convingătoare era această dovadă a certitudinii nădejdii creştinului, totuşi era o alta şi mai convingătoare în mărturia profeţiei, prin care credinţa tuturor poate fi întărită şi în mod sigur ancorată. "Şi avem cuvântul prorociei", declara Petru, "făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă
54:21 în inimile voastre. Fiindcă, mai întâi de toate, să ştiţi că nici o proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Că nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt".
54:22 În timp ce înălţa "cuvântul prorociei făcut şi mai tare", ca o călăuză sigură în vremuri de primejdie, apostolul avertiza în mod solemn împotriva torţei falsei profeţii, care urma să fie înălţată de învăţătorii mincinoşi, care pe furiş aveau să strecoare "erezii mincinoase" până acolo, încât să tăgăduiască chiar pe Domnul. Pe aceşti învăţători mincinoşi, ridicaţi în biserică şi socotiţi credincioşi de către mulţi dintre fraţii lor în credinţă, apostolul îi asemuie cu "nişte fântâni fără apă, nişte nori, alungaţi de furtună: lor le este păstrată negura întunericului". "Starea lor de pe urmă", declară el, "se face mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, care le fusese dată".
54:23 Privind înainte prin veacuri către încheierea vremii, Petru a fost inspirat să descrie stările care vor exista în lume chiar înainte de a doua venire a Domnului Hristos. "Să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri", scria el, "care vor trăi după poftele lor, şi vor zice: 'Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!'". Dar, "când vor zice: 'Pace şi linişte!', atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei" (1 Tes. 5,3). Însă nu toţi vor fi prinşi în lanţurile amăgirilor vrăjmaşului. Când sfârşitul tuturor lucrurilor pământeşti se va apropia,
54:24 se vor ridica persoane credincioase în stare să discearnă semnele timpului. În timp ce un mare număr de pretinşi credincioşi îşi vor tăgădui credinţa prin faptele lor, va fi o rămăşiţă care va răbda până la sfârşit.
54:25 Petru a păstrat vie în inima sa nădejdea revenirii lui Hristos şi el a asigurat biserica de sigura împlinire a făgăduinţei: "După ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine" (Ioan 14,3). Pentru cei încercaţi şi credincioşi, venirea ar putea să pară că întârzie, dar apostolul îi asigură: "Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, ci doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde."
54:26 "Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea."
54:27 "De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace. Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris şi prea iubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea
54:28 dată lui" Voi deci, prea iubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirile acestor nelegiuiţi, şi să vă pierdeţi tăria".
54:29 În providenţa Sa, Dumnezeu i-a îngăduit lui Petru să-şi încheie lucrarea sa în Roma, unde întemniţarea sa a fost poruncită de împăratul Nero, cam în timpul ultimei arestări a lui Pavel. Astfel, cei doi apostoli veterani, care mulţi ani fuseseră foarte departe unul de altul în lucrările lor, aveau să dea ultima lor mărturie pentru Hristos în metropola lumii, şi pe pământul ei să-şi verse sângele ca o sămânţă a unui vast seceriş de sfinţi şi martiri.
54:30 După reprimirea sa, care a urmat tăgăduirii lui Hristos, în mod neşovăitor, Petru, plin de curaj, a dat piept cu primejdia şi a manifestat un deosebit curaj în predicarea unui Mântuitor răstignit, înviat şi înălţat. Stând în celula sa, el şi-a amintit de cuvintele pe care Hristos i le spusese: "Adevărat, adevărat, îţi spun că, atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge, şi te va duce unde nuvei voi" (Ioan 21,18). În felul acesta, Isus i-a făcut cunoscut ucenicului chiar modul în care avea să moară, prezicându-i chiar şi întinderea mâinilor sale pe cruce.
54:31 Petru, ca evreu şi străin, a fost osândit, biciuit şi răstignit. Cu perspectiva acestei morţi groaznice înaintea sa, apostolul şi-a amintit de păcatul său mare prin tăgăduirea lui Isus în ceasul încercării Sale. Atât de nedispus cândva să recunoască
54:32 crucea, acum a socotit ca o bucurie să-şi dea viaţa pentru Evanghelie, considerând numai că, pentru el, care tăgăduise pe Domnul, era o onoare prea mare să moară în acelaşi fel ca Învăţătorul Său. Petru se căise sincer de păcatul acela şi fusese iertat de Hristos, după cum se vede din marea însărcinarea dată lui de a hrăni oile şi mieluşeii turmei. Dar el nu-şi putea ierta niciodată gestul său. Nici chiar gândul la agonia groaznică a ultimelor clipe ale vieţii nu putea micşora amărăciunea acestei întristări şi pocăinţe a sa. Ca ultimă favoare, el i-a rugat pe cei care-l executau să-l pironească pe cruce cu capul în jos. Cererea i-a fost îndeplinită şi în felul acesta a murit marele apostol Petru.