52:5 Până în ultimul ceas, viaţa lui Pavel a mărturisit despre adevărul cuvintelor sale către corinteni: "Dumnezeu care a zis: 'Să lumineze lumina din întuneric' ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi. Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru" (2 Cor. 4, 6-10). Destoinicia sa nu era în sine, ci în prezenţa şi lucrarea Duhului Divin care-i umplea sufletul şi aducea fiecare gând în supunere faţă de voinţa lui Hristos. Profetul declară: "Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine" (Is. 26,3). Pacea ce îşi avea izvorul în cer, exprimată pe faţa lui Pavel, a câştigat multe suflete la Evanghelie.