51:1 Cap. 49 - Ultima epistolă a lui Pavel
51:2 Din sala de judecată a cezarului, Pavel s-a întors în celula sa, înţelegând că a câştigat pentru sine numai un scurt răgaz. El ştia că vrăjmaşii lui nu aveau să-şi găsească odihnă până ce nu vor duce la capăt osândirea lui. Dar el mai ştia, de asemenea, că pentru o vreme adevărul triumfase. Faptul că a vestit pe Mântuitorul cel răstignit şi înviat înaintea unei mari mulţimi care îl ascultase era în sine o biruinţă. În ziua aceea, începuse o lucrare ce avea să crească şi să se întărească şi pe care Nero şi toţi ceilalţi vrăjmaşi ai lui Hristos în zadar aveau să caute să o împiedice sau să o nimicească.
51:3 Stând zi de zi în celula sa întunecoasă, ştiind că la un cuvânt sau la un semn al lui Nero viaţa lui putea să fie sacrificată, Pavel s-a gândit la Timotei şi s-a hotărât să trimită după el. Lui Timotei i se dăduse în grijă biserica din Efes şi de aceea el a fost lăsat acolo atunci când Pavel a făcut ultima sa călătorie la Roma. Pavel şi Timotei erau legaţi între ei printr-o dragoste neobişnuit de profundă şi puternică.
51:4 De când se convertise, Timotei împărţise munca şi suferinţele lui Pavel şi prietenia dintre cei doi devenise mai tare, mai profundă şi mai sfinţită, până când Timotei a fost faţă de bătrânul şi istovitul apostol tot ceea ce poate fi un fiu pentru un părinte iubit şi onorat. Nu este de mirare că, în singurătatea izolării sale, Pavel a dorit să-l vadă.
51:5 În împrejurările cele mai favorabile, trebuia să treacă mai multe luni mai înainte ca Timotei să poată ajunge din Asia Mică la Roma. Pavel ştia că viaţa nu-i mai era sigură şi s-a temut că Timotei ar putea ajunge prea târziu ca să-l mai vadă. El avea sfaturi şi îndrumări importante pentru tânărul bărbat căruia i se încredinţase o răspundere aşa de mare; şi, în timp ce stăruia ca el să vină neîntârziat, a dictat mărturia sa de muribund, pe care poate nu ar mai fi avut ocazia să o rostească. Cu sufletul plin de o grijă iubitoare faţă de fiul său în Evanghelie şi faţă de biserica ce-i fusese dată în grijă, Pavel a căutat să întipărească în Timotei importanţa credincioşiei faţă de slujba sa sfântă ce o primise.
51:6 Pavel şi-a început epistola sa cu salutarea: "Către Timotei, copilul meu prea iubit: Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl, şi de la Hristos Isus, Domnul nostru! Mulţumesc lui Dumnezeu căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte".
51:7 După aceea, apostolul i-a arătat lui Timotei, în mod stăruitor, nevoia statorniciei în credinţă: "Îţi aduc aminte", scria el, "să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi
51:8 de chibzuinţă. Să nu-ţi fie ruşine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu". Pavel stăruia pe lângă Timotei să-şi amintească de faptul că el fusese chemat cu "o chemare sfântă" spre a vesti puterea Aceluia care "a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie", căreia, declară el, "propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor. Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea".
51:9 În timpul îndelungii sale slujiri, Pavel nu se clătinase niciodată în devotamentul faţă de Mântuitorul său. Oriunde era - înaintea ameninţătorilor farisei sau a autorităţilor romane; înaintea mulţimii tulburate la Listra sau a păcătoşilor convinşi din închisoarea macedoneană; discutând cu echipajul cuprins de panică de pe vasul naufragiat sau stând singur înaintea lui Nero spre a pleda pentru viaţa sa - el niciodată nu se ruşinase de cauza pe care o apăra. Singura mare ţintă a vieţii sale creştine fusese aceea de a sluji Aceluia al cărui nume îl umpluse odată pe el de dispreţ; şi de la această ţintă nici o împotrivire şi nici o prigoană n-a fost în stare să-l abată. Credinţa sa, întărită prin efort şi curăţită prin sacrificiu, l-a susţinut şi l-a întărit.
51:10 "Tu dar, copilul meu", continuă Pavel, "întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. Şi ce-ai auzit de la mine, în faţa multor martori, încredinţează
51:11 la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos".
51:12 Adevăratul slujitor al lui Dumnezeu nu se va teme de greutăţi sau de răspundere. De la Izvorul care niciodată nu va dezamăgi pe cel care, în mod sincer, caută putere divină, el trage puterea care îl face în stare să întâmpine şi să învingă ispita şi să-şi împlinească datoriile pe care le aşează Dumnezeu asupra sa. Natura harului pe care el îl primeşte îi lărgeşte capacitatea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Fiul Său. Sufletul său arde de dorinţa cea mare de a aduce Domnului o slujire bine primită. Şi, înaintând pe cărarea creştină, el se întăreşte "în harul care este în Hristos Isus". Harul acesta îl face să fie un martor credincios al lucrurilor pe care el le-a auzit. El nu dispreţuieşte şi nici nu neglijează cunoaşterea primită de el de la Dumnezeu, dar încredinţează această cunoştinţă la oameni credincioşi care, la rândul lor, învaţă pe alţii.
51:13 În această ultimă epistolă către Timotei, Pavel ridică înaintea tânărului lucrător un ideal înalt, arătându-i datoria ce-i revine ca slujitor al lui Hristos. "Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat", scria apostolul, "ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvântul adevărului". "Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să-i înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici,
51:14 în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului".
51:15 Apostolul l-a avertizat pe Timotei împotriva învăţătorilor falşi care aveau să caute să-şi facă loc în biserică. "Să ştiţi", declară el, "că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie" având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia".
51:16 "Oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău", continuă el, "vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire". "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să dea înţelepciune, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună". Dumnezeu S-a îngrijit de o abundenţă de mijloace pentru o luptă biruitoare împotriva răului care este în lume. Biblia este arsenalul unde ne putem echipa pentru luptă. Coapsele noastre trebuie încinse cu adevărul. Platoşa noastră trebuie să fie neprihănirea. Scutul credinţei trebuie să-l avem în mână, iar coiful mântuirii pe fruntea noastră; şi cu sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, noi trebuie să ne croim drum printre piedicile şi încurcăturile păcatului.
51:17 Pavel ştia că înaintea bisericii stătea un timp de mare primejdie. El ştia că
51:18 aceia în grija cărora fuseseră lăsate bisericile aveau de săvârşit o lucrare credincioasă şi plină de râvnă; şi el i-a scris lui Timotei: "Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura".
51:19 Această solemnă însărcinare dată unui lucrător atât de zelos şi credincios cum era Timotei este o puternică mărturie despre importanţa şi răspunderea lucrării slujitorului Evangheliei. Chemându-l pe Timotei înaintea barei de judecată a lui Dumnezeu, Pavel îi cere stăruitor să predice Cuvântul, nu vorbele şi obiceiurile oamenilor; să fie gata a mărturisi pe Dumnezeu ori de câte ori se iveşte ocazia - înaintea unei mari mulţimi sau în cercuri intime, pe cale sau la gura sobei, la prieteni sau la duşmani, în siguranţă sau expus greutăţii şi primejdiei, ocării şi păgubirii.
51:20 Temându-se ca nu cumva firea blândă şi supusă a lui Timotei să-l facă să evite o parte importantă a lucrării sale, Pavel l-a îndemnat să fie credincios în a mustra păcatul şi chiar să certe cu asprime pe cei vinovaţi de răutăţi josnice. Totuşi, el trebuia să facă această lucrare "cu toată blândeţea şi învăţătura". El trebuia să dea pe faţă răbdarea şi iubirea lui Hristos, lămurind şi întărindu-şi mustrările sale prin adevărurile Cuvântului.
51:21 A urî şi a mustra păcatul şi în acelaşi timp a arăta milă şi blândeţe faţă de păcătos este un lucru greu de realizat. Cu cât vom fi mai stăruitori în străduinţele noastre de a atinge sfinţirea inimii şi a vieţii, cu atât mai sensibilă va fi pentru noi cunoaşterea păcatului şi cu atât mai hotărâtă dezaprobarea noastră faţă de orice abatere de la dreptate. Noi trebuie să ne ferim a dovedi o asprime nepotrivită faţă
51:22 de un făptuitor de rele; dar, în acelaşi timp, trebuie să avem grijă să nu pierdem din vedere păcătoşenia nespus de mare a păcatului. Este nevoie să se dea pe faţă răbdare şi iubire, asemenea cu răbdarea şi iubirea lui Hristos faţă de păcătos, însă este, de asemenea, primejdios să arătăm o aşa mare îngăduinţă faţă de greşeala sa, încât acesta să ajungă să socotească că nu merită mustrarea şi să o respingă ca neîntemeiată şi nedreaptă.
51:23 Slujitorii Evangheliei fac uneori o mare greşeală, îngăduind ca îndurarea faţă de cel rătăcit să degenereze în îngăduirea păcatelor şi chiar să ia parte la ele. În felul acesta, ei sunt conduşi să scuze şi să ascundă ceea ce Dumnezeu osândeşte; şi, după o vreme, ei ajung aşa de orbiţi, încât laudă chiar pe aceia pe care Dumnezeu le porunceşte să-i mustre. Cel care şi-a tocit simţurile sale spirituale, printr-o îngăduinţă păcătoasă faţă de aceia pe care Dumnezeu îi osândeşte, peste puţin timp va săvârşi un păcat mai mare, fiind aspru şi necruţător faţă de aceia pe care Dumnezeu îi aprobă.
51:24 Datorită mândriei omeneşti, dispreţuirii influenţei Duhului Sfânt, dezgustului faţă de adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu, mulţi care mărturisesc a fi creştini şi se socotesc în măsură să-i înveţe pe alţii vor ajunge să se îndepărteze de la cerinţele lui Dumnezeu. Pavel îi spunea lui Timotei: "Va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite".
51:25 Apostolul nu se referă aici la aceia care pe faţă arată că nu sunt religioşi, ci la aceia care mărturisesc că sunt creştini, dar care fac din înclinaţia firii călăuza lor şi ajung astfel robiţi eului. Unii ca aceştia sunt dispuşi să asculte numai acele învăţături care nu le mustră păcatele
51:26 şi nu le osândesc umblarea lor iubitoare de plăceri. Ei sunt jigniţi de cuvintele cele lămurite ale credincioşilor slujitori ai lui Hristos şi îşi aleg învăţători care îi laudă şi îi linguşesc. Şi printre cei care se numesc slujitori ai Evangheliei sunt unii care predică părerile oamenilor, în loc să predice Cuvântul lui Dumnezeu. Necredincioşi însărcinării lor, ei abat paşii celor care aşteptă de la ei călăuzire spirituală.
51:27 În preceptele Sfintei Sale Legi, Dumnezeu a dat o desăvârşită regulă de viaţă; El a declarat că, până la sfârşitul timpului, Legea aceasta, neschimbată în nici o iotă sau frântură a literei, avea să-şi menţină cerinţele faţă de fiinţele omeneşti. Hristos a venit să o preamărească şi să o facă demnă de cinste. El a arătat că ea este întemeiată pe temelia cea întinsă a iubirii faţă de Dumnezeu şi a iubirii faţă de om, şi că ascultarea de preceptele ei cuprinde întreaga datorie a omului. În propria sa viaţă, El a dat un exemplu de ascultare faţă de Legea lui Dumnezeu. În Predica de pe Munte, El a arătat cum cerinţele ei se extind dincolo de faptele exterioare care se văd şi cuprind cugetele şi izvodirile inimii.
51:28 Legea, dacă este ascultată, duce pe oameni acolo, încât să o rupă "cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti" şi să trăiască "în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie" (Tit 2,12). Însă vrăjmaşul oricărei neprihăniri şi-a făcut lumea roabă lui şi i-a făcut pe bărbaţi şi pe femei să nu asculte de Lege. Aşa cum a prevăzut Pavel, mulţi s-au abătut de la adevărurile limpezi şi cercetătoare ale Cuvântului lui Dumnezeu şi şi-au ales învăţători care să le prezinte istorisirile închipuite, dorite de ei. Mulţi, atât dintre slujitorii Evangheliei, cât şi dintre membri, calcă în picioare poruncile lui Dumnezeu. În felul acesta, Creatorul lumii este batjocorit şi Satana râde triumfător din pricina izbândirii înşelăciunilor sale.
51:29 O dată cu creşterea dispreţului faţă de Legea lui Dumnezeu, există şi un dezgust crescând faţă de religie, o creştere a mândriei, a iubirii de plăceri, a neascultării de părinţi şi a îngăduirii de sine; şi minţile celor ce gândesc, de pretutindeni, se întreabă neliniştite: Ce se poate face pentru a îndrepta aceste rele îngrozitoare? Răspunsul se găseşte în îndemnul dat de Pavel lui Timotei: "Propovăduieşte Cuvântul". În Biblie se găsesc numai principii sigure de acţiune. Ea este o transcriere a voinţei lui Dumnezeu, o expresie a înţelepciunii divine. Ea deschide înţelegerii omului marile probleme ale vieţii; şi pentru toţi aceia care iau aminte la preceptele ei, ea se va dovedi o călăuză sigură, ferindu-i ca să nu-şi irosească viaţa în strădanii rău îndrumate.
51:30 Dumnezeu a făcut cunoscut voinţa Sa şi este o nebunie din partea omului să pună sub semnul întrebării, să se îndoiască de cele ce au ieşit de pe buzele Sale. După ce înţelepciunea Nemărginită a vorbit, omul nu trebuie să mai pună întrebări îndoielnice şi nu există nici posibilitatea îndoielnică ca el să mai îndrepte ceva. Tot ce se cere din partea lui este o sinceră şi călduroasă consimţire faţă de voinţa exprimată a lui Dumnezeu. Ascultarea este cea mai înaltă poruncă atât a raţiunii, cât şi a conştiinţei.
51:31 Pavel şi-a continuat îndemnul: "Tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba". Pavel era aproape să-şi sfârşească umblarea şi el a dorit ca Timotei să-i ia locul, păzind bisericile de povestirile meşteşugit alcătuite şi de rătăcirile prin care duşmanii, în diferite feluri, aveau să se străduiască să-i abată de la simplitatea Evangheliei. El îl îndemna să se ferească de orice preocupări şi legături trecătoare, care l-ar împiedica să se consacre cu totul lucrării sale pentru Dumnezeu; să sufere cu voie bună împotrivirea, ocara şi prigoana
51:32 la care va fi expus din pricina credincioşiei sale; să-şi dovedească pe deplin slujba sa de evanghelist prin folosirea oricărui mijloc ce-i stătea la îndemână, spre a face bine acelora pentru care a murit Hristos.
51:33 Viaţa lui Pavel a fost o exemplificare a adevărurilor pe care el le învăţa; şi în aceasta stătea puterea lui. Inima lui era plină cu un simţământ adânc şi dăinuitor cu privire la răspunderea sa şi el a lucrat în strânsă comuniune cu Acela care este Izvorul dreptăţii, milei şi adevărului. El s-a agăţat de crucea lui Hristos ca fiind singura garanţie a succesului. Iubirea Mântuitorului era motivul nemuritor care l-a susţinut în luptele sale cu sine, în bătăliile sale împotriva răului, ca şi în slujirea lui Hristos şi el s-a avântat înainte împotriva unei lumi neprietenoase şi a împotrivirii vrăjmaşilor săi.
51:34 În aceste zile primejdioase, biserica are nevoie de o armată de lucrători care, asemenea lui Pavel, s-au autoeducat pentru a fi de folos, care au o profundă experienţă în lucrurile lui Dumnezeu şi care sunt plini de sinceritate şi zel. Este nevoie de oameni sfinţiţi şi gata de sacrificiu de sine; oameni care nu vor ocoli încercările şi responsabilitatea; oameni care sunt curajoşi şi devotaţi; oameni în a căror inimă Hristos este "nădejdea slavei" şi care, cu buzele atinse de focul sfânt vor "predica Cuvântul". Lucrarea lui Dumnezeu duce lipsă de astfel de lucrători şi greşeli fatale, asemenea unei otrăvi de moarte, mânjeşte morala şi întunecă speranţele unei mari părţi a neamului omenesc.
51:35 Şi în timp ce credincioşi stegari ai principiilor, istoviţi, îşi dau viaţa pentru cauza adevărului, cine se va ridica să le ia locul? Vor primi tinerii însărcinarea cea sfântă din mâna părinţilor lor? Sunt ei pregătiţi să ocupe locurile rămase goale prin moartea celor credincioşi? Va fi
51:36 luată în seamă porunca apostolului şi va fi auzită chemarea la datorie, în mijlocul aţâţărilor la egoism şi ambiţie ce-i amăgesc pe tineri?
51:37 Pavel îşi încheie epistola cu solii personale către diferite persoane şi repetă cererea urgentă ca Timotei să vină la el curând, dacă este cu putinţă înaintea iernii. El vorbeşte de singurătatea sa din cauza părăsirii lui de către unii dintre prietenii săi şi absenţa necesară a altora; şi, ca nu cumva Timotei să ezite, temându-se ca nu cumva biserica din Efes să aibă nevoie de el, Pavel îi aminteşte că l-a trimis pe Tihic să-i ţină locul.
51:38 După ce vorbeşte despre scena judecării sale înaintea lui Nero, părăsirea din partea fraţilor săi şi despre harul susţinător al unui Dumnezeu păstrător al legământului, Pavel îşi încheie epistola încredinţându-l pe iubitul său Timotei ocrotirii Arhipăstorului, care, va purta mai departe de grijă turmei Sale, chiar dacă sub-păstorii ar putea fi doborâţi.