5:2 După moartea Domnului Hristos, ucenicii erau aproape biruiţi de descurajare. Învăţătorul lor fusese respins, osândit şi răstignit. Preoţii şi conducătorii declaraseră în mod batjocoritor: "Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, şi vom crede în El" (Matei 27,42). Soarele nădejdii ucenicilor apusese, şi asupra inimilor lor se lăsase noaptea. Deseori, ei repetau cuvintele: "Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel" (Luca 24,21). Singuri şi adânc mâhniţi, ei îşi aminteau cuvintele Lui: "Dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?" (Luca 23,31).