48:1 Cap. 46 - În libertate
48:2 În timp ce lucrarea lui Pavel în Roma era binecuvântată prin convertirea multor suflete şi întărirea şi încurajarea credincioşilor, se adunau nori care ameninţau nu numai propria sa siguranţă, ci, de asemenea, şi prosperitatea bisericii. La sosirea sa la Roma, el fusese dat în grijă căpitanului gărzii imperiale, un bărbat drept şi integru, prin a cărui bunăvoinţă el fusese oarecum lăsat liber să continue lucrarea Evangheliei. Dar, înainte de încheierea celor doi ani de întemniţare, bărbatul acesta a fost schimbat cu un slujbaş din partea căruia apostolul nu se putea aştepta la nici o bunăvoinţă deosebită.
48:3 Iudeii erau acum mai activi decât oricând mai înainte în eforturile lor împotriva lui Pavel şi au găsit un ajutor abil în femeia desfrânată pe care Nero şi-o luase ca a doua soţie a sa şi care, fiind convertită la iudaism, şi-a pus toată influenţa ei în susţinerea planurilor ucigaşe împotriva apărătorului creştinismului.
48:4 Pavel se putea aştepta prea puţin la dreptate din partea Cezarului la care apelase. Nero era mai decăzut din punct de vedere moral,
48:5 mai josnic în caracter şi, în acelaşi timp, în stare să săvârşească cruzimi mai fioroase decât oricare alt cârmuitor ce fusese înaintea lui. Frânele cârmuirii nu ar fi putut fi încredinţate unui stăpânitor mai despotic. Primul an al domniei sale fusese marcat de otrăvirea tânărului său frate vitreg, moştenitorul de drept al tronului. De la o profunzime a viciului şi crimei la alta, Nero decăzuse într-atât, încât a ajuns să-şi ucidă mama şi apoi soţia. Nu era cruzime pe care el să nu o fi săvârşit, nici faptă mârşavă la care să nu se fi înjosit. În orice minte cinstită, el trezea numai dezgust şi dispreţ.
48:6 Amănuntele nelegiuirii ce se săvârşea la curtea sa sunt prea degradante şi prea cutremurătoare pentru a fi descrise. Neînfrânata sa răutate producea dezgust şi scârbă chiar în mulţi dintre aceia care erau siliţi să ia parte la crimele lui. Ei se temeau continuu de grozăviile pe care le-ar mai fi putut născoci în continuare. Dar chiar şi crime ca acelea făptuite de Nero nu clătinau supunerea cetăţenilor lui. El era recunoscut ca stăpânitorul absolut al întregii lumi civilizate. Mai mult decât atât, lui i se dădea şi cinste, ca divinitate, şi i se aducea închinare ca unui dumnezeu.
48:7 Din punct de vedere al judecăţii omeneşti, osândirea lui Pavel înaintea unui astfel de judecător era sigură. Dar apostolul îşi dădea seama că, atâta vreme cât era credincios lui Dumnezeu, nu avea de ce să se teamă. Acela care în trecut fusese ocrotitorul său putea să-l apere şi pe mai departe de răutatea iudeilor, cum şi de puterea Cezarului.
48:8 Şi Dumnezeu l-a ocrotit pe servul Său. Când Pavel a fost cercetat, învinuirile aduse împotriva lui nu au fost probate şi, contrar tuturor aşteptărilor, şi în ce priveşte dreptatea
48:9 ce era cu totul deosebită de caracterul său, Nero l-a declarat pe întemniţat ca nevinovat. Lanţurile lui Pavel au fost îndepărtate şi el a devenit din nou un om liber.
48:10 Dacă judecarea lui ar fi fost întârziată mai mult sau dacă din vreo pricină ar mai fi fost reţinut în Roma în cursul anului următor, fără îndoială că el ar fi pierit în timpul prigoanei care a avut loc. În timpul întemniţării lui Pavel, convertiţii la creştinism se înmulţiseră atât de mult, încât ajunseseră să atragă atenţia şi să trezească duşmănia autorităţilor. Mânia împăratului a fost stârnită mai ales prin convertirea membrilor propriei sale case şi, în curând, el a găsit un pretext să facă din creştini obiectul cruzimii sale nemiloase.
48:11 În vremea aceea, în Roma, a izbucnit un incendiu grozav, datorită căruia aproape o jumătate din cetate a ars. Se zvonea că Nero în persoană aprinsese flăcările, dar, pentru a îndepărta bănuiala, el a făcut din aceasta un motiv de mare generozitate, ajutând pe cei rămaşi fără casă şi ajunşi în lipsă. Totuşi, el era învinuit de crimă. Poporul era întărâtat şi furios şi, pentru a se dezvinovăţi şi pentru a scăpa cetatea de o clasă de oameni de care se temea şi pe care o ura, Nero a îndreptat învinuirea asupra creştinilor. Şiretenia sa a prins şi mii de urmaşi ai lui Hristos - bărbaţi, femei şi copii - au fost daţi morţii în mod crud.
48:12 Pavel a fost cruţat de această prigoană teribilă pentru că, la scurt timp după liberarea sa, el a părăsit Roma. El a folosit acest ultim timp de libertate în mod înţelept, lucrând în biserici. El a căutat să statornicească o dăinuitoare unire între bisericile din Grecia şi cele din Răsărit şi să întărească judecata
48:13 credincioşilor faţă de învăţăturile mincinoase care se strecurau între ei spre a le nărui credinţa.
48:14 Încercările şi îngrijorările pe care le avusese de suportat Pavel îi jefuiseră puterile sale fizice. Slăbiciunile vârstei îl ajunseră. Îşi dădea seama că acum el făcea ultima sa lucrare; şi, pe măsură ce timpul lucrării lui se scurta mai mult, efortul său era mai intens. Părea că râvna lui nu avea margini. Hotărât în planuri, prompt în acţiune, tare în credinţă, el a călătorit din biserică în biserică, în multe ţări, şi, prin toate mijloacele ce-i stăteau în putere, a căutat să întărească mâinile credincioşilor, pentru ca ei să facă o lucrare credincioasă în ce priveşte câştigarea de suflete la Isus şi pentru ca, în vremurile de încercare în care păşeau, să poată rămâne statornici Evangheliei, dând o mărturie credincioasă pentru Hristos.