47:5 Dorinţa apostolului pentru aceia cărora el le adresa epistolele sale de sfătuire şi îndemnare era aceea ca ei să nu mai fie "copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură" ci ca ei să ajungă cu toţii "la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos". El ruga călduros pe aceia care erau urmaşi ai lui Isus şi care trăiau între păgâni, "să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu" în urma împietririi inimii lor", ci "cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi, răscumpăraţi vremea" (Ef. 4,14.13.17.18; 5,15.16). El i-a încurajat pe credincioşi să privească înainte spre momentul când Hristos, care a iubit "Biserica Sa şi S-a dat pe Sine pentru ea", va înfăţişa "înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta" - o biserică "sfântă şi fără prihană" (Ef. 5,25.27).