44:14 Toată noaptea a urlat furtuna şi, cu toate măsurile ce fuseseră luate, corabia a început să ia apă printr-o spărtură. "A doua zi au început să arunce în mare încărcătură din corabie". Noaptea a venit din nou, însă vântul n-a încetat. Corabia bătută de vânt, cu catargul rupt şi cu pânzele sfâşiate, era azvârlită încoace şi încolo de furia vântului. În fiecare minut, se părea că scândurile corăbiei ce trosneau aveau să cedeze din cauza clătinării şi smuciturilor la care erau supuse din pricina furtunii. Spărtura creştea repede şi atât călătorii, cât şi echipajul lucrau continuu la pompe. Nu era nici o clipă de odihnă pentru nimeni de pe bord. "A treia zi", scrie Luca, "noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corăbiei. Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile şi furtuna era atât de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare".