Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 39:2


39:2 Pavel dorea foarte mult să ajungă la Ierusalim înainte de Paşte, având în felul acesta ocazie să-i întâlnească pe aceia care aveau să vină din toate părţile lumii spre a lua parte la sărbătoare. El a nutrit totdeauna nădejdea ca, în vreun fel oarecare, să poată fi folosit ca un instrument pentru îndepărtarea prejudecăţilor conaţionalilor săi necredincioşi, astfel încât ei să poată fi aduşi să primească preţioasa lumină a Evangheliei. El dorea, de asemenea, să-i întâlnească pe membrii bisericii din Ierusalim şi să le dea darurile trimise de bisericile dintre Neamuri pentru fraţii săraci din Iudea. Şi, prin această vizită, el nădăjduia să realizeze o apropiere mai puternică între iudei şi Neamurile convertite la credinţă.