Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor, 36


36:1 Cap. 34 - O slujire consacrată

36:2 Atât prin viaţa Sa, cât şi prin învăţăturile Sale, Domnul Hristos a dat o pildă desăvârşită a unei slujiri neegoiste ce îşi are originea în Dumnezeu. Dumnezeu nu trăieşte pentru Sine. Creând lumea şi susţinând toate lucrurile, El slujeşte continuu altora. "El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi" (Mat. 5,45). Acest ideal al slujirii, Tatăl l-a încredinţat Fiului Său. Lui Isus I s-a dat să stea în fruntea omenirii prin exemplul Său de a învăţa ce înseamnă a sluji. Întreaga Sa viaţă a fost supusă legii slujirii. El a fost de folos tuturor, slujindu-i pe toţi.

36:3 Mereu şi mereu, Isus a căutat să statornicească acest principiu în mijlocul ucenicilor Săi. Când Iacov şi Ioan au cerut să ocupe locurile mai de frunte, El a spus: "Oricare va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci el să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi" (Mat. 20, 26-28).

36:4 De la înălţare, Hristos a continuat lucrarea Sa pe pământ prin soli aleşi, prin care El vorbeşte fiilor oamenilor şi slujeşte nevoilor lor. Marele Conducător al bisericii îngrijeşte de lucrarea Sa prin uneltele omeneşti alese de Dumnezeu ca reprezentanţi ai Săi.

36:5 Poziţia acelora care au fost chemaţi de Dumnezeu să lucreze prin cuvânt şi învăţătură pentru zidirea bisericii Sale este una de o covârşitoare răspundere. În locul lui Hristos, ei trebuie să stăruie pe lângă bărbaţi şi femei să se împace cu Dumnezeu; şi ei pot aduce la îndeplinire misiunea lor numai dacă primesc înţelepciune şi putere de sus.

36:6 Slujitorii lui Hristos sunt păzitorii spirituali ai poporului încredinţat grijii lor. Lucrarea lor a fost asemănată cu aceea a străjerilor. În vremurile din vechime, deseori erau aşezate santinele pe zidurile cetăţilor, de unde, din anumite puncte mai înalte, ei puteau supraveghea locurile importante care trebuia păzite şi să dea de veste despre apropierea vrăjmaşului. De credincioşia lor depindea siguranţa celor dinăuntru. La intervale hotărâte, li se cerea să se cheme unul pe altul spre a se convinge că toţi erau treji şi că nu se întâmplase nimic rău vreunuia. Strigătul de îmbărbătare şi avertizare era purtat de la unul la altul, fiecare repetând chemarea, până ce ecoul ei dădea ocol cetăţii.

36:7 Fiecărui slujitor al Său, Domnul îi spune: "Fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculţi Cuvântul care iese din gura Mea, şi să-i înştiinţezi din partea Mea. Când zic celui rău: 'Răule, vei muri negreşit!' şi tu nu-i spui, ca să-l întorci

36:8 de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea lui" tu îţi vei mântui sufletul" (Ezech. 33,7-9).

36:9 Cuvintele profetului arată solemna răspundere a celor ce sunt numiţi păzitori ai bisericii lui Dumnezeu, ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Ei trebuie să stea ca străjeri pe zidurile Sionului spre a da alarma la apropierea vrăjmaşului. Sufletele sunt în primejdia de a cădea pradă ispitei. Dacă din vreun motiv oarecare simţurile lor spirituale devin aşa de amorţite, încât ei nu mai sunt în stare să discearnă primejdia, şi dacă, prin faptul că nu dau avertizare, poporul piere, Dumnezeu va cere din mâinile lor sângele celor care sunt pierduţi.

36:10 Este privilegiul străjerilor de pe zidurile Sionului să trăiască atât de aproape de Dumnezeu şi să fie atât de uşor influenţaţi de Duhul Sfânt, încât El să poată lucra prin ei spre a spune bărbaţilor şi femeilor despre primejdia în care se află şi să le arate locul unde pot fi în siguranţă. Ei sunt credincioşi ca să-i avertizeze despre urmarea sigură a nelegiuirii şi sunt la fel de credincioşi ca să apere interesele bisericii. Nicicând ei nu trebuie să-şi slăbească vigilenţa. Ei au de îndeplinit o lucrare care le solicită punerea la lucru a fiecărei capacităţi a fiinţei lor. Glasurile lor trebuie să se ridice ca un sunet de trâmbiţă şi niciodată ei nu trebuie să scoată o notă şovăielnică, nesigură. Ei nu trebuie să lucreze pentru bani, ci pentru că nu pot face altfel, fiindcă îşi dau seama că asupra lor stă un vai dacă nu predică Evanghelia. Aleşii

36:11 lui Dumnezeu, sigilaţi cu sângele consacrării, trebuie să salveze bărbaţi şi femei de la iminenta nimicire.

36:12 Slujitorul Evangheliei, care este un conlucrător cu Hristos, va avea un profund simţământ al sfinţeniei lucrării sale şi al strădaniei şi sacrificiului cerut pentru a o îndeplini cu succes. El nu caută propria sa linişte sau comoditate. El se uită pe sine. În umblarea sa după oaia pierdută, el nu-şi dă seama că el însuşi este obosit, îngheţat şi flămând. El nu are înaintea ochilor decât o singură ţintă - salvarea a ce este pierdut.

36:13 Cel care slujeşte sub steagul însângerat al lui Emanuel va avea de îndeplinit lucruri care cer eforturi eroice şi răbdare stăruitoare. Însă ostaşul crucii stă neclintit în prima linie a luptei. Când vrăjmaşul se aruncă să-l atace, el se îndreaptă spre cetăţuie după ajutor şi, prezentând Domnului făgăduinţele Cuvântului, el este întărit pentru datoriile acelui ceas. El îşi dă seama de nevoia ce o are de a primi putere de sus. Biruinţele pe care le dobândeşte nu-l fac să se îngâmfe, ci îl îndeamnă să se sprijine cu şi mai multă greutate pe Cel Tare. Sprijinindu-se pe această Putere, el este făcut destoinic să prezinte solia mântuirii cu atâta putere, încât aceasta face să vibreze şi alte minţi.

36:14 Cel care învaţă cuvântul trebuie ca el însuşi să trăiască într-o conştientă şi continuă comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune şi cercetarea Cuvântului Său, căci în aceasta stă izvorul puterii. Comuniunea cu Dumnezeu va da strădaniilor slujitorului Evangheliei o putere mai mare decât influenţa predicii sale. El nu trebuie să-şi îngăduie să fie lipsit de această putere. Cu un zel de netăgăduit, el trebuie să ceară fierbinte lui Dumnezeu să-l întărească şi să-i dea putere atât pentru a-şi împlini datoria, cât şi pentru încercare şi ca să-i atingă buzele

36:15 cu cărbunele aprins. Deseori, trimişii lui Hristos se prind mult prea slab de realităţile veşnice. Dacă oamenii ar umbla cu Dumnezeu, El i-ar ascunde în crăpătura Stâncii. Astfel ascunşi, ei Îl pot vedea pe Dumnezeu aşa cum L-a văzut Moise. Prin puterea şi lumina pe care El o împarte, ei pot înţelege mult mai mult şi pot realiza mult mai mult decât mintea lor mărginită ar fi gândit că este cu putinţă.

36:16 Şiretenia lui Satana este folosită cu şi mai mare succes faţă de aceia care sunt descurajaţi. Când descurajarea ameninţă să-l copleşească pe slujitorul Evangheliei, acesta trebuie să aducă înaintea lui Dumnezeu nevoile sale. Atunci când cerul era ca de aramă deasupra lui Pavel, el s-a încrezut şi mai deplin în Dumnezeu. Mai mult decât oricare om, el a cunoscut ce înseamnă întristarea; dar ascultaţi strigătul lui biruitor când, asaltat de ispită şi luptă, picioarele lui se avântă înainte spre cer: "Întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd" (2 Cor. 4,17.18). Ochii lui Pavel stăteau mereu aţintiţi spre ce nu se vedea şi spre cele veşnice. Înţelegând că se lupta împotriva puterilor supranaturale, el şi-a pus încrederea în Dumnezeu şi în aceasta consta tăria lui. Prin vederea Celui care este nevăzut se dobândeşte puterea şi vigoarea sufletului, iar puterea păcatului asupra minţii şi a caracterului este zdrobită.

36:17 Un pastor trebuie să umble liber printre oamenii pentru care lucrează ca, ajungând să-i cunoască, să poată şti cum să adapteze învăţătura sa la nevoile lor. Când un slujitor al Evangheliei şi-a rostit predica, lucrarea lui de-abia a început. Există o lucrare personală pe care el trebuie să o facă. El trebuie să-i viziteze pe

36:18 oameni acasă la ei, să le vorbească şi să se roage cu ei, iar aceasta cu stăruinţă şi umilinţă. Sunt familii la care adevărul lui Dumnezeu nu va ajunge niciodată, dacă ispravnicii harului Său nu vor intra în casele lor şi nu-i vor îndrepta spre o cale mai înaltă. Însă inimile acelora care fac această lucrare trebuie să bată la unison cu inima lui Hristos.

36:19 Se cuprinde mult în porunca: "Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei ce-i vei găsi sileşte-i să intre, ca să Mi se umple casa" (Luca 14,23). Slujitorii Evangheliei trebuie să înveţe adevărul în familii. Alipindu-se de aceia pentru care lucrează şi conlucrând în felul acesta cu Dumnezeu, El îi va îmbrăca cu putere spirituală. Hristos îi va călăuzi în lucrarea lor, dându-le să rostească asemenea cuvinte, care să ajungă până în profunzimile inimilor ascultătorilor. Fiecare slujitor al Evangheliei are privilegiul să poată spune împreună cu Pavel: "Nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu". "N-am ascuns nimic din ce vă era de folos, şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului în case, şi pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos" (Fapte 20,27.20.21).

36:20 Mântuitorul a mers din casă în casă, vindecând pe bolnavi, mângâind pe cei întristaţi, liniştind pe cei îndureraţi, aducând pace celui nemângâiat. El i-a luat pe copilaşi în braţe, i-a binecuvântat şi a rostit cuvinte de nădejde şi mângâiere mamelor trudite. Cu o blândeţe şi gingăşie desăvârşită, El a întâmpinat orice fel de durere şi amărăciune omenească. El a lucrat nu pentru Sine, ci pentru alţii. El a fost slujitorul tuturor. Mâncarea şi băutura Sa erau de a aduce nădejde şi putere tuturor acelora cu care el venea în legătură. Şi, atunci

36:21 când bărbaţi şi femei ascultau adevărurile care ieşeau de pe buzele Sale, atât de deosebite de tradiţiile şi dogmele învăţate de rabini, în inimile lor izvora nădejde. În învăţătura Sa era o aşa căldură, încât făcea ca toate cuvintele Sale să fie primite cu putere convingătoare.

36:22 Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să înveţe metoda de lucru a lui Hristos, pentru ca ei să poată scoate din vistieria Cuvântului Său ceea ce va împlini nevoile spirituale ale acelora pentru care lucrează. Numai în felul acesta îşi pot îndeplini însărcinarea primită. Acelaşi Spirit care era în Hristos, când a dat învăţătura pe care El o primea continuu, trebuie să fie izvorul cunoştinţei şi secretul puterii lor în ducerea lucrării Mântuitorului în lume.

36:23 Unii din cei care au luat parte în slujirea Evangheliei nu au izbutit să ajungă la succes, din pricină că nu au acordat un interes neîmpărţit lucrării Domnului. Slujitorii Evangheliei nu ar trebui să aibă vreun interes personal de urmărit, afară de marea lucrare de a conduce suflete la Mântuitorul. Pescarii pe care i-a chemat Hristos şi-au părăsit de îndată plasele şi L-au urmat. Slujitorii Evangheliei nu pot săvârşi o lucrare demnă pentru Dumnezeu şi, în acelaşi timp, să mai fie împovăraţi şi cu mari întreprinderi şi afaceri personale. O asemenea împărţire a interesului le slăbeşte simţul spiritual. Mintea şi inima sunt ocupate cu lucruri pământeşti, iar slujirea lui Hristos ocupă un loc secundar. Ei caută să-şi formeze, să-şi modeleze lucrarea lor pentru Dumnezeu, potrivit împrejurărilor lor, în loc să determine împrejurările să facă faţă cerinţelor lui Dumnezeu.

36:24 Toate puterile slujitorului Evangheliei sunt necesare înaltei sale chemări. Cele mai bune puteri ale sale aparţin lui Dumnezeu. El nu trebuie să se angajeze în speculaţii sau în oricare alte afaceri care îl vor

36:25 abate de la marea lui lucrare. "Nici un ostaş", spunea Pavel, "nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste" (2 Tim. 2,4). În felul acesta, apostolul a stăruit asupra gândului că slujitorul Evangheliei trebuie să se consacre fără rezerve în serviciul Maestrului. Slujitorul Evangheliei care este pe deplin consacrat lui Dumnezeu refuză să se angajeze în afaceri care l-ar împiedica să se predea pe deplin chemării sale sfinte. El nu se luptă pentru cinste sau bogăţii pământeşti; singura lui ţintă este aceea de a spune şi altora despre Mântuitorul, care S-a dat pe Sine pentru a dărui oamenilor bogăţiile vieţii veşnice. Dorinţa lui supremă nu este să-şi strângă comori în lumea aceasta, ci să atragă atenţia celui nepăsător, ca şi a celui necredincios asupra realităţilor veşniciei. Lui ar putea să i se ofere ocazia să se angajeze în afaceri care să-i făgăduiască mari câştiguri lumeşti, dar faţă de asemenea ispite el răspunde: "Ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?" (Marcu 8,36).

36:26 Satana a prezentat această amăgire lui Hristos, ştiind că dacă El ar primi-o, atunci lumea nu ar putea să mai fie niciodată răscumpărată. Şi, sub diferite înfăţişări, el prezintă aceeaşi ispită slujitorilor lui Dumnezeu de astăzi, ştiind că cei care sunt înşelaţi prin ea vor fi necredincioşi însărcinării primite.

36:27 Nu este voia lui Dumnezeu ca slujitorii Săi să caute să fie bogaţi. Cu privire la aceasta, Pavel scria lui Timotei: "Iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa,

36:28 dragostea, răbdarea, blândeţea". Atât prin exemplu, cât şi prin învăţătură, trimisul împuternicit al lui Hristos trebuie să îndemne "pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii, aşa ca să-şi strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viaţă" (1 Tim. 6,10.11.17-19).

36:29 Experienţele apostolului Pavel şi învăţătura sa cu privire la sfinţenia lucrării slujitorului lui Dumnezeu sunt un izvor de ajutor şi inspiraţie pentru cei care sunt angajaţi în lucrarea Evangheliei. Inima lui Pavel ardea de iubire pentru păcătoşi şi el îşi punea toate străduinţele în lucrarea de câştigare de suflete. Niciodată nu a trăit un lucrător mai plin de lepădare de sine şi mai stăruitor. Binecuvântările pe carele-a primit el le preţuia ca fiind tot atâtea prilejuri de a le folosi spre binecuvântarea altora. El nu a pierdut nici o ocazie de a vorbi despre Mântuitorul sau de a ajuta celor în necazuri. El a mers din loc în loc predicând Evanghelia lui Hristos şi întemeind biserici. Oriunde putea găsi un ascultător, el căuta să zădărnicească răul şi să îndrepte picioarele bărbaţilor şi femeilor pe calea neprihănirii.

36:30 Pavel nu uita bisericile pe care le întemeiase. După terminarea unei călătorii misionare, el şi Barnaba vizitau din nou bisericile pe care le întemeiaseră, alegând din ele bărbaţi pe care îi puteau forma ca să li se alăture lor în vestirea Evangheliei.

36:31 Acest mod de lucru al lui Pavel cuprinde o importantă învăţătură

36:32 pentru slujitorii Evangheliei de azi. Apostolul a considerat ca o parte a lucrului său aceea de a forma tineri pentru slujba de predicare. El îi lua cu sine în călătoriile lui misionare şi astfel ei dobândeau o experienţă care mai târziu îi făcea destoinici să ocupe poziţii de răspundere. Când era despărţit de ei, Pavel era totuşi la curent cu lucrarea lor şi scrisorile lui către Timotei şi Tit sunt dovezi despre profunzimea dorinţei lui ca ei să aibă succes.

36:33 Lucrătorii cu experienţă de azi fac o lucrare nobilă - dacă în loc să încerce să poarte singuri toate poverile, ei formează tineri lucrători şi aşează poveri pe umerii lor.

36:34 Pavel nu a uitat niciodată răspunderea ce stătea asupra lui ca slujitor al lui Hristos şi nici faptul că dacă se pierdeau suflete din cauza necredincioşiei lui, Dumnezeu avea să-l tragă la răspundere. "Slujitorul ei am fost făcut eu", spune el despre Evanghelie, "după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om, desăvârşit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine" (Col. 1,25-29).

36:35 Aceste cuvinte pun înaintea lucrătorului pentru Hristos o ţintă înaltă şi, totuşi, această ţintă poate fi atinsă de toţi aceia care, aşezându-se sub călăuzirea marelui Învăţător, învaţă

36:36 zilnic în şcoala lui Hristos. Puterea ce stă la îndemâna lui Dumnezeu este nemărginită, şi slujitorul Evangheliei care, simţindu-şi marea lui lipsă, se ascunde în Domnul, poate fi sigur că va primi ceea ce pentru ascultătorii lui va fi o mireasmă de viaţă spre viaţă.

36:37 Scrierile lui Pavel arată că slujitorul Evangheliei trebuie să fie o pildă cu privire la adevărurile pe care el le învaţă, ca să nu dea "nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată". Despre propria sa lucrare el ne-a lăsat un tablou în Epistola sa către credincioşii corinteni: "În toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi; prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare, pe care le dă neprihănirea; în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul; ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că suntem omorâţi; ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile" (2 Cor. 6,4-10).

36:38 Lui Tit, Pavel îi scria: "Sfătuieşte de asemenea pe tineri să fie cumpătaţi, şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie, de vorbire sănătoasă şi fără cusur, ca potrivnicul să rămână de ruşine, şi să nu poată să spună nimic rău de noi" (Tit 2, 6-8).

36:39 În faţa lui Dumnezeu nu este nimic mai de preţ decât slujitorii Săi, care merg în locurile pustii ale pământului să semene sămânţa adevărului, privind în viitor la

36:40 seceriş. Nimeni altul, ci numai Hristos poate să măsoare grija slujitorilor Săi atunci când caută ce este pierdut. El le dă din Spiritul Său şi, prin străduinţele lor, suflete sunt călăuzite să se întoarcă de la păcat la neprihănire.

36:41 Dumnezeu cheamă bărbaţi care sunt gata să-şi părăsească ogoarele, afacerile şi, dacă este nevoie, chiar şi familiile, pentru a deveni misionari pentru El. Şi chemarea va primi răspuns. În trecut, au fost bărbaţi care, mişcaţi de iubirea lui Hristos şi nevoile celor pierduţi, au părăsit viaţa comodă din patrie, cum şi societatea prietenilor, ba chiar şi pe aceea a soţiei şi copiilor, pentru a merge în ţări străine, printre idolatri şi sălbatici, spre a vesti solia îndurării. În această lucrare, mulţi şi-au pierdut viaţa, însă alţii s-au ridicat să ducă lucrarea mai departe. Şi astfel lucrarea lui Dumnezeu a progresat pas cu pas şi sămânţa semănată în întristare a adus un seceriş bogat. Cunoştinţa despre Dumnezeu s-a întins până departe şi steagul crucii a fost înfipt în ţări păgâne.

36:42 Pentru întoarcerea unui păcătos, slujitorul Evangheliei trebuie să-şi folosească la maximum toate posibilităţile sale. Sufletul pe care Dumnezeu l-a creat şi pe care Hristos l-a răscumpărat este de mare valoare din pricina posibilităţilor ce-i stau înainte, a foloaselor spirituale ce i-au fost puse la îndemână, a capacităţilor pe care le poate avea dacă va fi însufleţit de Cuvântul lui Dumnezeu, cum şi nemurirea pe care o poate dobândi prin nădejdea prezentată în Evanghelie. Şi, dacă Hristos a părăsit nouăzeci şi nouă de oi pentru a merge să caute şi să salveze pe acea singură oaie pierdută, oare suntem noi îndreptăţiţi să facem mai puţin? Oare neglijenţa de a lucra aşa cum a lucrat Hristos, a sacrifica aşa cum a sacrificat El, nu este o trădare a adevărurilor sacre, o insultă adusă lui Dumnezeu?

36:43 Inima adevăratului slujitor al Evangheliei este plină de o arzătoare dorinţă de a salva suflete. Timp şi putere sunt cheltuite, eforturi obositoare nu sunt cruţate, pentru că şi alţii trebuie să audă adevărurile care au adus sufletului său atâta fericire, pace şi bucurie. Duhul lui Hristos este asupra lui. El veghează asupra sufletelor ca unul care trebuie să dea socoteală. Cu ochii aţintiţi la crucea de pe Golgota, privind pe Mântuitorul înălţat pe ea, încrezându-se în harul Său, crezând că El va fi cu el până la sfârşit, fiind scutul, tăria şi destoinicia lui, el lucrează pentru Dumnezeu. Prin invitaţii şi rugăminţi stăruitoare, amestecate cu asigurările iubirii lui Dumnezeu, el caută să câştige suflete pentru Isus, şi în ceruri el este numărat printre aceia care sunt "chemaţi, aleşi şi credincioşi" (Apoc. 17,14).