35:1 Cap. 33 - Lucrând în condiţii dificile
35:2 Deşi Pavel era foarte atent să prezinte convertiţilor săi învăţăturile lămurite ale Scripturii cu privire la cuvenita sprijinire a lucrării lui Dumnezeu şi pretindea pentru sine, ca slujitor al Evangheliei, dreptul de a nu avea (1 Cor. 6,1) vreo ocupaţie pământească spre a obţine mijloace de susţinere, în diferite rânduri în timpul lucrării sale în marile centre ale civilizaţiei, el a practicat o meserie pentru a câştiga cele necesare întreţinerii sale.
35:3 Printre iudei, munca fizică nu era socotită ca ceva ciudat sau înjositor. Prin Moise, iudeii fuseseră îndrumaţi să-i înveţe pe copiii lor o meserie; şi era privit ca un păcat să îngădui tineretului să crească fără a cunoaşte munca fizică. Chiar dacă un copil urma să fie educat pentru a ocupa o slujbă sfântă, se socotea de mare trebuinţă ca acesta să aibă cunoştinţe practice. Fiecare tânăr, indiferent dacă părinţii lui erau bogaţi sau săraci, era învăţat o meserie. Părinţii care neglijau să dea copiilor lor o asemenea educaţie erau priviţi ca depărtându-se de îndrumarea
35:4 Domnului. Potrivit acestui obicei, Pavel fusese învăţat de mic meseria facerii de corturi.
35:5 Înainte de a fi ucenic al lui Hristos, Pavel ocupase o poziţie înaltă şi nu fusese dependent de munca braţelor pentru a câştiga cele necesare pentru întreţinerea sa. Dar, mai târziu, după ce îşi cheltuise toate mijloacele sale în sprijinirea înaintării lucrării lui Hristos, în diferite rânduri el a recurs la meseria sa spre a câştiga cele necesare vieţii. În mod deosebit, acesta era cazul atunci când lucra în locuri unde motivele sale ar fi putut fi greşit înţelese.
35:6 La Tesalonic, Pavel a lucrat pentru prima dată cu mâinile sale pentru a se susţine, în timp ce predica Cuvântul. Scriind bisericii, credincioşilor de acolo, el le reaminteşte că ar fi putut să le fie o sarcină, dar adăugă: "Vă aduceţi aminte, fraţilor, de osteneala şi munca noastră. Cum lucram zi şi noapte, ca să nu fim sarcină nici unuia din voi, şi vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu" (1 Tes. 2,6.9). Şi iarăşi, în cea de-a doua sa epistolă către ei, Pavel declară că nici el şi nici conlucrătorii lui, cât timp fuseseră printre ei, nu au mâncat "de pomană pâinea nimănui". "Zi şi noapte am lucrat", scrie el, "ca să nu fim povara nimănui dintre voi. Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înşine o pildă vrednică de urmat" (2Tes. 3,8.9).
35:7 La Tesalonic, Pavel îi întâlnise pe aceia care nu voiau să lucreze cu mâinile lor. Despre unii ca aceştia, el a scris mai târziu: "Auzim că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri. Îndemnăm pe oamenii aceştia şi-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos,
35:8 să-şi mănânce pâinea lucrând în linişte". În timpul lucrării sale în Tesalonic, Pavel fusese foarte atent ca să dea unora ca acestora un bun exemplu. "Căci, când eram la voi", scrie el, "vă spuneam lămurit: 'Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce'" (vers. 11.12.13).
35:9 În orice epocă, Satana a căutat să slăbească sforţările servilor lui Dumnezeu, prin introducerea în biserică a unui spirit de fanatism. Aşa a fost în zilele lui Pavel şi tot la fel a fost şi în ultimele secole, în timpul Reformaţiunii. Wycliffe, Luther şi mulţi alţii, care au binecuvântat omenirea prin influenţa şi credinţa lor, au întâmpinat şiretenia prin care vrăjmaşul căuta să ducă la fanatism acele minţi prea zeloase, neechilibrate şi nesfinţite. Suflete rău îndrumate au învăţat că atingerea adevăratei sfinţenii duce mintea mai presus de orice gândire pământească şi cere oamenilor să se oprească cu totul de la vreo muncă. Alţii, formându-şi înţelesuri extreme din anumite texte biblice, învăţau că este păcat să munceşti - creştinii ar trebui să nu se gândească la o viaţă pământească fericită a lor sau a familiilor lor, ci să-şi consacre toată viaţa numai lucrurilor spirituale. Învăţătura şi pilda apostolului Pavel sunt o aspră mustrare adusă unor asemenea vederi extremiste.
35:10 În timpul activităţii sale în Tesalonic, Pavel nu a depins în totul numai de câştigul de pe urma muncii sale. Mai târziu, referindu-se la experienţele sale din această cetate, el a scris credincioşilor filipeni drept recunoştinţă pentru darurile pe care le primise de la ei, cât timp fusese acolo, zicând: "Mi-aţi trimis în Tesalonic, odată, şi chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele" (Filip. 4,16). Cu toate că primise acest ajutor, el avea
35:11 mare grijă să dea tesalonicenilor o pildă de hărnicie, aşa ca nimeni să nu-l poată învinui pe nedrept de lăcomie şi pentru ca cei care aveau vederi fanatice cu privire la munca manuală să primească o mustrare aspră şi practică.
35:12 Când a vizitat pentru prima dată Corintul, Pavel s-a aflat în mijlocul unor oameni care erau bănuitori cu privire la motivele ce-i mânau pe străini. Grecii de pe coastă erau negustori iscusiţi. Vreme îndelungată, ei se perfecţionaseră atât de mult în privinţa îndeletnicirilor negustoreşti, încât ajunseseră să considere câştigul drept evlavie şi că a câştiga bani, prin mijloace cinstite sau murdare, era un lucru de laudă. Pavel cunoştea apucăturile lor şi nu voia să le dea nici un motiv de a spune că el predică Evanghelia pentru a se îmbogăţi. Pe drept cuvânt, ar fi putut pretinde sprijin de la ascultătorii săi corinteni; dar el era gata să renunţe la acest drept ca nu cumva posibilitatea sa de a se face de folos, cum şi succesul său ca slujitor al Evangheliei, să sufere, prin bănuială nedreaptă, că el ar predica Evanghelia din dorinţă de câştig. El voia să înlăture orice pricină de greşită interpretare, pentru ca puterea soliei sale să nu fie pierdută.
35:13 Curând, după sosirea sa la Corint, Pavel "a găsit pe un iudeu numit Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevasta sa Priscila". Aceştia aveau "acelaşi meşteşug" ca şi el. Izgoniţi în urma decretului lui Claudius, care poruncea ca toţi iudeii să părăsească Roma, Acuila şi Priscila veniseră la Corint, unde îşi deschiseseră un atelier de corturi. Pavel s-a interesat de ei şi, aflând că se temeau de Dumnezeu şi căutau să stea departe de influenţele molipsitoare de care erau
35:14 înconjuraţi, "a rămas la ei şi lucrau" Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat, şi îndupleca pe iudei şi pe greci" (Fapte 18, 2-4).
35:15 Mai târziu, Sila şi Timotei s-au alăturat lui Pavel, la Corint. Aceşti fraţi au adus cu ei sume de bani din partea bisericilor din Macedonia, pentru sprijinirea lucrării.
35:16 În a doua sa epistolă către credincioşii din Corint, scrisă după ce întemeiase acolo o puternică biserică, Pavel a recapitulat felul său de vieţuire printre ei. "Am făcut un păcat", întreba el, "când m-am smerit pe mine însumi, ca să fiţi înălţaţi voi, şi v-am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu? Am despoiat alte biserici, primind de la ele o plată, ca să vă pot sluji vouă. Şi când eram la voi, şi m-am găsit în nevoi, n-am fost sarcină nimănui; căci de nevoile mele au îngrijit fraţii, când veniseră din Macedonia. În toate m-am ferit şi mă voi feri să vă îngreuiez cu ceva. Pe adevărul lui Hristos care este în mine, nimeni nu-mi va răpi această pricină de laudă în ţinuturile Ahaiei!" (2 Cor. 11,7-10).
35:17 Pavel a spus de ce urmase această cale în Corint - anume ca să nu dea nici un prilej de ocară "celor ce caută un prilej" (2Cor. 11,12). În timpul cât lucrase la facerea de corturi, a lucrat, de asemenea, în mod conştiincios şi la vestirea Evangheliei. Cu privire la lucrarea sa, el însuşi spunea: "Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi". Şi el adaugă: "În ce aţi fost voi puşi mai pe jos decât celelalte biserici, afară doar că numai eu singur nu v-am fost o sarcină? O, iertaţi-mi nedreptatea aceasta! Iată
35:18 că sunt gata să vin a treia oară la voi; şi tot nu vă voi fi o sarcină; căci eu nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă" Şi eu voi cheltui prea bucuros din ale mele, şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre" (2 Cor. 12,12-15).
35:19 În timpul lungii perioade cât a lucrat în Efes, unde timp de trei ani de zile a continuat un efort evanghelistic activ în toată regiunea aceea, Pavel a practicat iarăşi meseria lui. În Efes, ca şi în Corint, apostolul s-a bucurat de prezenţa lui Acuila şi Priscila, care l-au însoţit la reîntoarcerea în Asia, la sfârşitul celei de a doua călătorii misionare a sa.
35:20 Erau unii care obiectau pentru faptul că Pavel lucra cu mâinile, spunând că lucrul acesta nu era ceva potrivit cu lucrarea unui slujitor al Evangheliei. De ce trebuia ca Pavel, un slujitor al Evangheliei de rangul cel mai înalt, să lege în felul acesta munca manuală de predicarea Cuvântului? Oare nu era muncitorul vrednic de plata sa? De ce să-şi cheltuiască timpul în facerea de corturi, timp ce după toate aparenţele putea să fie folosit mult mai bine?
35:21 Însă Pavel nu socotea ca pierdut timpul folosit astfel. În timp ce lucra cu Acuila, el păstra o continuă legătură cu marele Învăţător, nepierzând nici o ocazie de a mărturisi despre Mântuitorul şi de a ajuta pe cei care aveau nevoie de ajutor. Mintea lui căuta continuu să dobândească mai multă cunoştinţă spirituală. El a dat conlucrătorilor săi învăţătură cu privire la lucrurile spirituale şi, de asemenea, a dat o pildă de hărnicie şi desăvârşire. El era un lucrător îndemânatic şi priceput, sârguincios la muncă, plin de râvnă cu duhul, slujind Domnului" (Rom. 12,11). Lucrând în meseria sa, apostolul a putut veni în legătură cu o clasă de oameni la care altfel nu ar fi putut ajunge. El a arătat tovarăşilor săi
35:22 că priceperea în meseriile obişnuite este un dar de la Dumnezeu, care dă atât darul, cât şi priceperea de a-l folosi cum trebuie. El i-a învăţat că Dumnezeu trebuie onorat chiar şi în lucrul zilnic. Mâinile sale obosite de muncă nu slăbeau cu nimic forţa apelurilor sale mişcătoare ca un slujitor creştin.
35:23 Uneori, Pavel lucra zi şi noapte, nu numai pentru propriile sale nevoi, ci şi pentru a putea veni în ajutor tovarăşilor săi de muncă. Câştigul său l-a împărţit cu Luca, dar l-a ajutat şi pe Timotei. Câteodată, a suferit şi de foame pentru a putea împlini lipsurile altora. Viaţa sa era o viaţă lipsită de egoism. La Milet, către sfârşitul slujirii sale, cu ocazia vorbirii lui de rămas bun adresate prezbiterilor din Efes, a putut să ridice înaintea lor mâinile lui trudite de muncă şi să spună: "N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zis: 'Este mai ferice să dai decât să primeşti'" (Fapte 20,33-35). Dacă slujitorii Evangheliei simt că au de îndurat greutăţi şi lipsuri în lucrarea lui Hristos, atunci, în imaginaţie, să facă o vizită în atelierul unde a lucrat Pavel. Fie ca ei să cugete că, în timp ce acest bărbat ales al lui Dumnezeu făcea corturi, el lucra pentru pâinea pe care pe drept şi-o merita prin munca sa de apostol.
35:24 Munca este o binecuvântare, nu un blestem. Un spirit de trândăvie ucide evlavia şi întristează Duhul lui Dumnezeu. Un lac stătător este primejdios, însă o apă curată şi curgătoare răspândeşte sănătate
35:25 şi fericire peste ţară. Pavel ştia că cei care neglijează munca fizică în curând îşi pierd puterea. El dorea să-i înveţe pe tinerii slujitori ai Evangheliei că, lucrând cu mâinile lor, punând în mişcare muşchii şi tendoanele lor, vor deveni tari, în stare să îndure greutăţile şi lipsurile care îi aşteptau în câmpul Evangheliei. Şi el şi-a dat seama că învăţăturile sale aveau să fie lipsite de viaţă şi putere dacă el nu ar fi păstrat toate părţile corpului său într-o cuvenită mişcare.
35:26 Cel trândav este lipsit de experienţa nepreţuită câştigată de un credincios împlinitor al datoriilor obişnuite ale vieţii. Nu puţini, ci mii de oameni trăiesc numai ca să consume binefacerile pe care Dumnezeu în mila Sa le revarsă asupra lor. Ei uită să aducă Domnului jertfe de mulţumire pentru bogăţiile pe care El le-a încredinţat lor. Ei uită că prin folosirea înţeleaptă a talentelor împrumutate lor, trebuie să fie atât producători, cât şi consumatori. Dacă ar înţelege lucrarea pe care Domnul doreşte ca ei să o facă în calitate de ajutoare ale Sale, atunci nu s-ar teme de răspundere.
35:27 Eficienţa tinerilor care simt că sunt chemaţi de Dumnezeu să predice depinde mult de felul în care îşi încep lucrarea. Aceia care sunt aleşi de Dumnezeu pentru lucrarea slujirii vor da dovadă de înalta lor chemare şi, prin toate mijloacele cu putinţă, vor căuta să se dezvolte spre a ajunge lucrători destoinici. Ei se vor strădui să câştige o experienţă care îi va face destoinici a plănui, a organiza şi a aduce la îndeplinire. Apreciind sfinţenia chemării lor, printr-o autodisciplinare, ei vor deveni mai mult şi tot mai mult asemenea Învăţătorului lor, dând pe faţă bunătatea, iubirea şi adevărul Său. Şi când ei
35:28 vor da pe faţă sârguinţă în dezvoltarea talentelor încredinţate lor, biserica îi va ajuta cu toată inima.
35:29 Nu toţi aceia care simt că au fost chemaţi să predice ar trebui să fie îndemnaţi ca atât ei, cât şi familiile lor să cadă deodată asupra bisericii ca o sarcină spre a fi continuu susţinuţi băneşte. Este primejdia ca unii, cu o experienţă mărginită, să fie păgubiţi prin cuvinte măgulitoare, iar prin încurajări neînţelepte să se aştepte la o deplină sprijinire, chiar dacă din partea lor nu se vede vreun efort serios. Mijloacele destinate extinderii lucrării lui Dumnezeu nu ar trebui cheltuite de oameni care doresc să predice numai ca să primească o leafă şi astfel să-şi mulţumească o dorinţă egoistă după o viaţă uşoară.
35:30 Tinerii care doresc să-şi folosească darurile lor în lucrarea de slujire a Evangheliei vor găsi o învăţătură folositoare în exemplul lui Pavel la Tesalonic, Corint, Efes şi în alte locuri. Cu toate că era un orator elocvent şi ales de Dumnezeu să îndeplinească o lucrare deosebită, el nu s-a considerat niciodată mai presus de muncă şi nu a obosit niciodată în a se sacrifica pentru lucrarea pe care o iubea. "Până în clipa aceasta suferisem de foame şi de sete", scria el corintenilor, "suntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc, ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm" (1 Cor. 4, 11. 12).
35:31 Deşi era unul dintre cei mai mari învăţători omeneşti, Pavel a îndeplinit cu bucurie atât cele mai umile, cât şi cele mai înalte datorii. Când în timpul lucrării lui pentru Domnul împrejurările păreau să ceară aceasta, el lucra cu toată inima la meseria sa. Totuşi, în orice moment, era gata să renunţe la lucrul său pământesc, pentru a face faţă împotrivirii vrăjmaşilor Evangheliei sau pentru
35:32 a folosi o ocazie deosebită de a câştiga suflete la Isus. Zelul şi sârguinţa lui sunt o aspră mustrare la adresa trândăviei şi a dorinţei după o viaţă fără griji.
35:33 Pavel rămâne un exemplu împotriva ideii care pe atunci câştiga teren în biserică, şi anume că Evanghelia putea fi vestită cu succes numai de aceia care erau în totul eliberaţi de nevoia de a mai munci fizic. El a ilustrat în chip practic ce poate fi realizat de către membrii laici consacraţi, în multe locuri unde oamenii nu au cunoştinţă de adevărurile Evangheliei. Exemplul lui i-a însufleţit pe mulţi oameni umili ce munceau cu braţele, cu dorinţa de a face ceea ce puteau pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu, în vreme ce, în acelaşi timp, îşi câştigau cele necesare vieţii prin muncă zilnică. Din partea lui Acuila şi Priscila nu se cerea să-şi consacre tot timpul lor slujirii Evangheliei; şi totuşi, aceşti umili lucrători au fost folosiţi de Dumnezeu ca să-i arate mult mai desăvârşit lui Apolo calea adevărului. Domnul foloseşte diferite unelte pentru îndeplinirea planului Său; şi, în timp ce unii cu talente deosebite sunt aleşi pentru a-şi consacra toate puterile lor lucrării de învăţare şi predicare a Evangheliei, mulţi alţii, asupra cărora niciodată nu au fost puse mâini omeneşti pentru întărirea lor prin binecuvântare, sunt chemaţi să îndeplinească o importantă parte de lucru în salvarea sufletelor.
35:34 Este un larg câmp deschis înaintea lucrătorilor Evangheliei, care se susţin singuri. Mulţi pot câştiga experienţe preţioase în lucrarea Evangheliei, în timp ce o parte din timp şi-o folosesc într-o muncă obişnuită; şi, în felul acesta, se pot dezvolta lucrători puternici pentru lucrări importante pentru acele câmpuri ce sunt în nevoie.
35:35 Slujitorul lui Dumnezeu, plin de sacrificiu de sine, care lucrează neobosit în cuvânt şi învăţătură, poartă pe inima sa o grea povară. El nu-şi măsoară lucrul său cu ora. Plata sa nu
35:36 influenţează munca sa şi nici nu este abătut de la datoria sa din pricina unor stări de lucruri neprielnice. El a primit însărcinarea din partea cerului şi de la cer aşteaptă el răsplătirea atunci când lucrarea încredinţată lui este terminată.
35:37 Este planul lui Dumnezeu acela ca astfel de lucrători să fie scutiţi de griji nenecesare, pentru ca ei să aibă o deplină posibilitate de a asculta de îndemnul stăruitor al lui Pavel dat lui Timotei: "Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele" (1 Tim. 4,15). Deşi ei trebuie să aibă o activitate îndestulătoare pentru a păstra mintea şi corpul în vigoare, totuşi nu este în planul lui Dumnezeu ca să fie siliţi să-şi cheltuiască o mare parte din timpul lor în ocupaţii pământeşti.
35:38 Aceşti lucrători credincioşi, deşi doritori să cheltuiască şi să fie cheltuiţi pentru Evanghelie, totuşi nu sunt feriţi de ispită. Când ajung în încurcături şi sunt împovăraţi de grijile lipsei din partea bisericii de a le da cuvenitul sprijin financiar, mulţi sunt crunt asaltaţi de ispititor. Când văd că munca lor este atât de slab preţuită, ei se descurajează. În adevăr, ei privesc înainte spre timpul judecăţii spre a-şi primi răsplata cuvenită şi lucrul acesta îi susţine; dar, până atunci, familiile lor trebuie să aibă hrană şi îmbrăcăminte. Dacă ar şti că sunt eliberaţi de însărcinarea lor divină, ar fi dispuşi să lucreze cu mâinile lor. Însă ei îşi dau seama că timpul lor aparţine lui Dumnezeu cu toată miopia acelora care ar trebui să le pună la îndemână mijloace îndestulătoare. Ei se ridică mai presus de ispita de a porni pe căi prin care în curând ar ajunge să nu mai ducă lipsă de nimic; şi continuă să lucreze pentru înaintarea lucrării ce le este mai scumpă chiar decât viaţa. Pentru
35:39 a face aceasta, se poate ca, totuşi, ei să fie nevoiţi a urma exemplul lui Pavel şi pentru o vreme să se ocupe de o muncă fizică, manuală, în timp ce duc mai departe şi lucrarea lor de slujire a Evangheliei. Ei fac aceasta nu pentru folosul lor, ci în folosul lucrării lui Dumnezeu pe pământ.
35:40 Sunt timpuri când slujitorului lui Dumnezeu i se pare cu neputinţă să facă lucrarea ce se cere să fie făcută şi aceasta din cauza lipsei de mijloace pentru a împlini o lucrare puternică şi serioasă. Mulţi se tem că, prin mijloacele ce le sunt puse la îndemână, nu pot face tot ce simt că este de datoria lor să facă. Dar, dacă înaintează în credinţă, izbăvirea de la Dumnezeu se va descoperi şi prosperitatea va însoţi sforţările lor. Cel care a poruncit urmaşilor Săi să meargă în toată lumea va sprijini pe fiecare lucrător care, ascultând de porunca Sa, caută să vestească solia Sa.
35:41 În zidirea lucrării Sale, Domnul nu face totdeauna ca totul să fie neted înaintea slujitorilor Săi. El pune la încercare încrederea poporului Său, aducând împrejurări care îi silesc să înainteze în credinţă. Deseori, el îi duce în locuri de strâmtoare şi încercare şi le porunceşte să înainteze atunci când piciorul lor simte că atinge apele Iordanului. În asemenea împrejurări, când rugăciunile servilor Săi se ridică la El în credinţă arzătoare, Dumnezeu deschide calea înaintea lor şi-i scoate la loc larg.
35:42 Când solii lui Dumnezeu recunosc răspunderea lor faţă de acele porţiuni din via Domnului ce sunt în nevoie şi spiritul Maestrului lucrează neobosit pentru convertirea sufletelor, îngerii lui Dumnezeu vor pregăti calea înaintea lor, iar mijloacele trebuincioase pentru ducerea
35:43 mai departe a soliei vor fi puse la dispoziţie. Aceia care sunt luminaţi vor da cu inimă largă pentru sprijinirea lucrării ce a fost săvârşită în favoarea lor. Ei vor răspunde în mod darnic la fiecare chemare de ajutor şi Duhul lui Dumnezeu le va mişca inimile, îndemnându-i să susţină lucrarea Domnului nu numai în câmpurile apropiate lor, ci şi în locurile depărtate. În felul acesta, forţele care lucrează în alte locuri vor primi putere şi lucrarea Domnului va înainta în felul hotărât de El.