Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 31:21


31:21 Apostolul n-a amintit nimic despre învăţătorii mincinoşi care căutau să distrugă rodul muncii lui. Din pricina întunericului şi a dezbinărilor din biserică, el s-a abţinut cu multă înţelepciune ca să nu-i irite făcând referiri de felul acesta, temându-se ca nu cumva unii să se abată cu totul de la adevăr. El le-a atras atenţia asupra lucrării sale printre ei, ca fiind aceea a unui "meşter-zidar înţelept", ce pusese temelia pe care au clădit alţii. Însă prin aceasta el nu voia să se înalţe pe sine; căci el a spus: "Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu". El nu pretindea că în sine însuşi ar fi o înţelepciune, ci recunoştea că numai puterea dumnezeiască singură îl făcuse în stare să prezinte adevărul într-un chip plăcut lui Dumnezeu. Unit cu Hristos, Cel mai mare dintre toţi învăţătorii, Pavel fusese făcut în stare să transmită şi altora lecţii ale înţelepciunii divine, care împlineau nevoile tuturor claselor şi care aveau să fie potrivite tuturor vremurilor, în toate locurile şi în toate condiţiile.