3:12 În timpul veacurilor de întuneric spiritual, biserica lui Dumnezeu a fost ca o cetate aşezată pe un munte. Din veac în veac, în cursul generaţiilor care au urmat unele după altele, învăţăturile curate ale cerului au fost descoperite înăuntrul ei. Slabă şi cu defecte, după cum ar părea, biserica este singurul obiect asupra căruia Dumnezeu Îşi îndreaptă atenţia, într-un chip deosebit. Ea este locul descoperirii harului Său, în care găseşte plăcere să dea pe faţă puterea Sa de a transforma inimi. Domnul Hristos întreabă: "Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu sau prin ce pildă o vom înfăţişa?" (Marcu 4,30). El nu poate folosi împărăţiile lumii ca model. În societatea omenească, El nu a găsit nimic cu care să o asemene. Împărăţiile pământeşti stăpânesc datorită puterii fizice; dar din Împărăţia lui Hristos este dată la o parte orice armă omenească, orice mijloc de constrângere. Împărăţia aceasta urmăreşte să înalţe şi să înnobileze omenirea. Biserica lui Dumnezeu este locul trăirii unei vieţi sfinte, pline de diferite daruri şi înzestrată cu Spiritul Sfânt. Membrii ei trebuie să-şi găsească fericirea în fericirea acelora pe care îi ajută şi îi binecuvântează.