25:1 Cap. 23 - Berea şi Atena
25:2 La Berea, Pavel a găsit iudei care erau doritori să cerceteze adevărurile pe care el le propovăduia. Raportul lui Luca spune despre ei: "Aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa. Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale grecilor şi mulţi bărbaţi au crezut".
25:3 Mintea celor din Berea nu era mărginită din cauza prejudecăţilor. Ei erau dispuşi să cerceteze dacă învăţăturile predicate lor de către apostoli erau adevărate. Ei au studiat Biblia nu din curiozitate, ci pentru a putea afla ce fusese scris cu privire la Mesia Cel făgăduit. Ei cercetau zilnic rapoartele inspirate şi, în timp ce comparau Scriptură cu Scriptură, îngerii cerului erau lângă ei, luminându-le mintea şi influenţându-le inima.
25:4 Oriunde sunt vestite adevărurile Evangheliei, cei care din sinceritate doresc să facă ce este bine sunt conduşi la o sârguincioasă cercetare a Scripturilor. Dacă în timpul evenimentelor finale ale istoriei acestui pământ cei cărora le sunt vestite adevărurile probatoare vor urma exemplul celor din Berea, cercetând zilnic Scripturile şi comparând Cuvântul lui Dumnezeu cu soliile aduse lor, astăzi ar fi un număr mult mai mare de ascultători ai preceptelor Legii lui Dumnezeu, acolo unde, comparativ, acum nu sunt decât puţini. Dar, atunci când sunt prezentate adevărurile nepopulare ale Bibliei, mulţi refuză să facă această cercetare. Deşi sunt neînstare să răstoarne adevărurile lămurite ale Scripturii, totuşi ei dau pe faţă cea mai mare repulsie, cea mai mare împotrivire atunci când este vorba să studieze dovezile prezentate. Chiar dacă aceste învăţături sunt realmente adevărate, susţin unii, nu contează prea mult dacă ei primesc sau nu lumina cea nouă şi aceştia se agaţă de basme plăcute, folosite de vrăjmaş pentru a le rătăci sufletele. În felul acesta, minţile lor sunt orbite de rătăcire şi ajung să se despartă de cer.
25:5 Toţi vor fi judecaţi potrivit luminii ce le-a fost dată. Domnul trimite pe slujitorii Săi cu o solie de mântuire şi pe aceia care iau cunoştinţă de ea El îi va trage la răspundere pentru felul în care au tratat cuvintele servilor Săi. Cei care caută în sinceritate adevărul vor cerceta cu multă grijă, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, învăţăturile prezentate lor.
25:6 Iudeii necredincioşi din Tesalonic, plini de gelozie şi ură faţă de apostoli şi nemulţumiţi numai cu aceea că îi izgoniseră din cetatea lor, i-au urmărit şi la Berea şi au stârnit împotriva lor furia clasei celei mai de jos. Temându-se ca să nu-i facă vreun rău lui Pavel, dacă
25:7 ar rămâne acolo, fraţii l-au trimis la Atena, însoţit de câţiva dintre bereenii care primiseră de curând credinţa.
25:8 Prigoana urmărea astfel pe învăţătorii adevărului din cetate în cetate. Vrăjmaşii lui Hristos nu puteau împiedica înaintarea Evangheliei, dar ei au izbutit să facă lucrarea apostolilor deosebit de grea. Şi totuşi, cu toată împotrivirea şi lupta, Pavel se avânta mereu înainte, hotărât să aducă la îndeplinire planul lui Dumnezeu, descoperit lui în viziune, la Ierusalim: "Te voi trimite departe la Neamuri" (Fapte 22, 2).
25:9 Plecarea în grabă a lui Pavel din Berea l-a lipsit de ocazia pe care el o aştepta, aceea de a-i vizita pe fraţii din Tesalonic.
25:10 Sosind la Atena, apostolii au trimis pe fraţii bereeni înapoi cu solia pentru Sila şi Timotei, aceea ca să vină de îndată şi să i se alăture. Timotei sosise în Berea mai înainte de plecarea lui Pavel şi, împreună cu Sila, el a rămas pentru a duce mai departe lucrarea aşa bine începută acolo, cum şi pentru a învăţa pe noii convertiţi principiile credinţei.
25:11 Cetatea Atena era metropola păgânismului. Aici, Pavel nu s-a întâlnit cu o populaţie neştiutoare şi credulă, ca la Listra, ci cu nişte oameni renumiţi pentru inteligenţa şi cultura lor. Pretutindeni, ochiul era izbit de statuile zeilor şi ale eroilor istoriei şi poeziei, zeificaţi de ei, în timp ce măreţele lucrări arhitectonice şi picturile reprezentau gloria naţională şi adorarea de către popor a zeităţilor păgâne. Simţurile oamenilor erau încântate de frumuseţea şi splendoarea artei. La fiecare colţ, sanctuare şi temple
25:12 nespus de costisitoare îşi ridicau formele lor masive. Victorii de arme şi fapte ale oamenilor celebri erau comemorate prin sculpturi, sanctuare şi plăci. Toate acestea făceau din Atena o vastă galerie de artă.
25:13 Pe când Pavel privea la frumuseţea şi măreţia ce-l înconjura şi vedea cetatea dedată cu totul idolatriei, spiritul său a fost întărâtat de gelozie pentru Dumnezeu, pe care el L-a văzut dezonorat în orice loc şi inima i-a fost copleşită de milă faţă de oamenii din Atena, care, cu toată cultura lor intelectuală, erau necunoscători ai Dumnezeului Celui adevărat.
25:14 Apostolul nu a fost amăgit de ceea ce a văzut în acest centru al culturii. Natura sa spirituală era atât de obişnuită cu farmecul lucrurilor cereşti, încât bucuria şi strălucirea bogăţiilor, care niciodată nu vor pieri, făceau fără valoare în ochii săi pompa şi splendoarea de care era înconjurat. Când a văzut lucrurile cele măreţe din Atena, el şi-a dat seama de puterea lor amăgitoare asupra iubitorilor de artă şi ştiinţă, şi mintea lui a fost profund impresionată de importanţa lucrării ce-i stătea înainte.
25:15 În această mare cetate, unde nu se aducea închinare lui Dumnezeu, Pavel era apăsat de un simţământ de singurătate; şi el tânjea după împreuna simţire şi ajutorul conlucrătorilor săi. Cât privea prietenia omenească, el se simţea cu totul singur. În epistola sa către Tesaloniceni, el îşi exprimă simţămintele sale în cuvintele: "Lăsaţi singuri în Atena" (1 Tes. 3,1). Piedici ce păreau cu neputinţă de trecut i se arătau înainte, părând a face aproape cu neputinţă încercarea să ajungă la inimile oamenilor.
25:16 În timp ce îi aştepta pe Sila şi pe Timotei, Pavel nu a stat fără să facă nimic.
25:17 "În sinagogă stătea" de vorbă cu iudeii şi cu oamenii temători de Dumnezeu, iar în piaţă stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe care-i întâlnea". Însă lucrarea sa principală în Atena era aceea de a duce vestea mântuirii la aceia care aveau o înţelegere luminată cu privire la Dumnezeu şi la planul Său faţă de lumea căzută. În curând, apostolul avea să întâmpine păgânismul în forma cea mai subtilă şi atrăgătoare.
25:18 Nu după multă vreme, bărbaţii de seamă din Atena au aflat despre prezenţa în cetatea lor a unui învăţător singuratic, care prezenta oamenilor învăţături noi şi neobişnuite. Unii dintre aceştia l-au căutat pe Pavel şi au intrat în discuţie cu el. În scurt timp, o mare mulţime de ascultători s-a strâns în jurul lor. Unii erau gata să îşi bată joc de apostol, ca unul care era sub nivelul lor atât din punct de vedere social, cât şi intelectual, şi aceştia vorbeau batjocoritor între ei: "Ce vrea să spună palavragiul acesta?" Alţii, când l-au auzit că vesteşte pe Isus şi învierea, ziceau: "Pare că vesteşte nişte dumnezei străini".
25:19 Printre cei care l-au înconjurat pe Pavel în piaţă erau "unii din filozofii epicurieni şi stoici"; însă aceştia, cum şi toţi ceilalţi care au venit în legătură cu el, au văzut curând că Pavel avea o bogăţie de cunoştinţe chiar mai mare decât a lor. Puterea lui intelectuală a impus respect învăţaţilor; în timp ce argumentarea plină de căldură şi logică, cum şi puterea lui oratorică ţineau încordată atenţia tuturor celor care ascultau. Ascultătorii săi au recunoscut că el nu era un necunoscător, ci că era în stare să prezinte tuturor claselor argumente convingătoare în sprijinul învăţăturii pe care o dădea. Astfel, apostolul a stat foarte curajos, întâmpinând pe potrivnicii săi pe propriul lor
25:20 teren, înfruntând logica cu logică, filozofia cu filozofie şi elocvenţa cu elocvenţă.
25:21 Potrivnicii săi păgâni i-au atras atenţia asupra soartei lui Socrate, care, din pricină că a prezentat dumnezei străini, fusese osândit la moarte; şi ei îl sfătuiau pe Pavel să nu-şi primejduiască viaţa în felul acesta. Însă discursurile lui Pavel au cucerit atenţia oamenilor şi înţelepciunea sa simplă a câştigat respectul şi admiraţia lor. El nu a fost adus la tăcere de ştiinţa şi ironia filozofilor; şi, văzând că el era hotărât să-şi desfăşoare misiunea sa în mijlocul lor şi să le spună, cu orice preţ, povestea lui, ei s-au hotărât să-l asculte în linişte.
25:22 Prin urmare, ei l-au condus la Areopag (pe muntele lui Marte). Acesta era unul din cele mai sacre locuri din toată Atena, iar amintirile şi gândurile în legătură cu el erau astfel, încât să fie privit cu o veneraţie superstiţioasă, care, în minţile unora, se schimba chiar în teamă. În locul acesta, problemele privitoare la religie erau deseori luate în atenţie cu multă grijă de către oameni care lucrau ca judecători supremi în toate problemele morale şi civile mai importante.
25:23 Aici, departe de zgomotul şi îmbulzeala trecătorilor şi de gălăgia discuţiilor obişnuite, apostolul putea fi auzit fără întrerupere. În jurul lui s-au adunat poeţii, artiştii şi filozofii, savanţii şi înţelepţii Atenei, care i s-au adresat în felul acesta: "Putem să ştim care este această învăţătură nouă, pe care o vesteşti tu? Fiindcă tu ne aduci ceva ciudat la auz; am dori să ştim ce înseamnă toate lucrurile acestea".
25:24 În acel moment, de solemnă răspundere, apostolul era liniştit şi stăpân pe sine. Inima lui era împovărată cu o solie importantă şi cuvintele care au căzut de pe buzele sale i-au convins pe ascultătorii săi că nu era un palavragiu. "Bărbaţi Atenieni!" a spus el, "în toate privinţele vă găsesc foarte religioşi. Căci, pe când străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi un altar, pe care este scris: 'Unui Dumnezeu necunoscut!' Ei bine, ceea ce voi cinstiţi fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu". Cu toată inteligenţa şi cunoştinţa lor generală, ei nu cunoşteau nimic despre Dumnezeul care crease Universul. Însă erau unii dintre ei care doreau mai multă lumină. Ei căutau Nemărginitul.
25:25 Cu mâna întinsă spre templul ticsit de idoli, Pavel şi-a revărsat povara sufletului său şi a arătat înşelăciunea religiei atenienilor. Ascultătorii cei mai înţelepţi dintre ei au fost înmărmuriţi la auzul raţionamentului său. El s-a dovedit un bun cunoscător al lucrărilor lor de artă, al literaturii, cum şi al religiei lor. Îndreptându-le atenţia spre statui şi idoli, el a declarat că Dumnezeu nu poate fi asemenea formelor născocite de oameni. Aceste chipuri sculptate nu pot nici în cea mai slabă măsură să înfăţişeze slava lui Iehova. El le-a reamintit că aceste chipuri nu au viaţă, ci se găsesc sub controlul puterii omeneşti, mişcându-se numai atunci când le mişcă mâini omeneşti; şi, deci, cei care se închinau lor erau în toate privinţele superiori faţă de idolii la care se închinau.
25:26 Pavel a îndreptat mintea idolatrilor lui ascultători dincolo de limitele religiei lor false, la o viziune adevărată a Dumnezeirii pe care ei o numiseră: "Dumnezeu necunoscut". Fiinţa aceasta, despre care el le vorbea acum, era independentă de
25:27 om, neavând nevoie ca mâinile omeneşti să mai adauge ceva la puterea şi slava Sa.
25:28 Poporul era copleşit de admiraţie faţă de prezentarea plină de căldură şi logică a lui Pavel cu privire la însuşirile adevăratului Dumnezeu - la puterea Lui creatoare şi la existenţa providenţei Sale atotconducătoare. Cu o elocvenţă zeloasă şi fierbinte, apostolul a declarat: "Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului, şi nu locuieşte în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile". Cerurile nu erau îndestulător de mari pentru a-L cuprinde pe Dumnezeu, cu atât mai puţin erau templele făcute de mâini omeneşti.
25:29 În acea epocă a castelor, când drepturile oamenilor erau deseori nebăgate în seamă, Pavel a reprezentat marele adevăr al frăţiei omeneşti, declarând că Dumnezeu "a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului". Înaintea lui Dumnezeu, toţi sunt egali; şi fiecare fiinţă omenească este datoare Creatorului o supunere totală. Apoi, apostolul a arătat cum, prin toată purtarea lui Dumnezeu cu omul, planul Său plin de har şi îndurare trece ca un fir de aur. El "le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi".
25:30 Îndreptându-se către persoanele nobile şi la vârsta bărbăţiei, care erau în jurul său, împrumutând cuvinte de la un poet de-al lor, el L-a prezentat pe Dumnezeu ca pe un Tată, ai cărui copii erau ei. "În El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa",
25:31 a spus el; "după cum au zis şi unii din poeţii voştri: 'Suntem din neamul lui"' Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului.
25:32 "Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască". În veacurile de întuneric dinaintea venirii lui Hristos, conducătorul divin trecuse uşor peste idolatria păgânilor; dar acum, prin Fiul Său, El trimisese oamenilor lumina adevărului; şi El aştepta din partea tuturor pocăinţă spre mântuire, nu numai din partea celor săraci şi umili, ci şi din partea mândrilor filozofi şi a prinţilor pământului. "Pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat din morţi". Când Pavel a amintit despre învierea Lui din morţi, "unii îşi băteau joc, iar alţii au zis: 'Asupra acestor lucruri te vom asculta altădată'".
25:33 În felul acesta s-a terminat lucrarea apostolului la Atena, centrul păgân de cultură, căci atenienii, agăţându-se stăruitor de idolatria lor, au întors spatele luminii adevăratei religii. Când un popor este pe deplin satisfăcut cu propriile lui realizări, puţin se mai poate nădăjdui de la el. Cu toate că se mândreau cu învăţătura şi nobleţea lor de caracter, atenienii deveneau din ce în ce tot mai corupţi şi tot mai mulţumiţi cu tainele de neînţeles ale idolatriei.
25:34 Printre aceia care au auzit cuvintele lui Pavel erau unii asupra minţii cărora adevărurile prezentate au adus convingere; însă ei nu au fost dispuşi să se umilească, să-L recunoască pe
25:35 Dumnezeu şi să primească planul mântuirii. Nici frumuseţea vorbirii şi nici tăria argumentelor nu-l pot converti pe păcătos. Numai puterea lui Dumnezeu poate aduce adevărul în inimă. La acela care întoarce continuu spatele acestei puteri, nu se poate ajunge. Grecii umblau după înţelepciune, iar solia crucii era pentru ei nebunie, din pricină că preţuiau propria lor înţelepciune mai presus decât înţelepciunea care vine de sus.
25:36 În faptul că ei se mândreau cu inteligenţa şi înţelepciunea omenească poate fi găsit motivul pentru care solia Evangheliei a avut un succes aşa de mic printre atenieni. Înţelepţii lumii care vor veni la Hristos ca nişte sărmani păcătoşi pierduţi vor ajunge înţelepţi spre mântuire; însă aceia care vin ca nişte personalităţi atotştiutoare, înălţând peste măsură înţelepciunea lor, nu vor izbuti să primească lumina şi cunoştinţa pe care numai El o poate da.
25:37 În felul acesta a întâmpinat Pavel păgânismul din timpul său. Străduinţele sale din Atena nu au fost cu totul în zadar. Dionisie, unul din cei mai cu vază cetăţeni, cum şi alţii au primit solia Evangheliei şi s-au unit întru totul cu credincioşii.
25:38 Inspiraţia ne-a dat această privire asupra vieţii atenienilor care, cu toată ştiinţa, rafinamentul şi arta lor, erau totuşi prea afundaţi în viciu, ca să mai poată vedea cum Dumnezeu, prin servul Său, a mustrat idolatria şi păcatele unor oameni mândri şi mulţumiţi de ei înşişi. Cuvintele apostolului şi descrierea atitudinii lui, cum şi a împrejurărilor în care s-a găsit, aşa cum sunt amintite de pana inspirată, aveau să fie transmise tuturor generaţiilor următoare, dând mărturie despre încrederea lui neclintită, curajul său în singurătate şi împotrivire, cum şi despre
25:39 biruinţa dobândită de el pentru creştinism în chiar inima păgânismului.
25:40 Cuvintele lui Pavel cuprind o comoară de cunoştinţe pentru biserică. El era într-o poziţie din care putea foarte uşor să spună vreun lucru care să irite pe încrezuţii săi ascultători şi astfel să ajungă în situaţii dificile. Dacă vorbirea lui ar fi fost un atac direct împotriva zeităţilor lor şi contra oamenilor cu vază din cetate, ar fi fost în primejdie de a se împărtăşi de soarta lui Socrate. Dar, cu un tact izvorât din iubirea divină, cu multă băgare de seamă, el le-a îndepărtat mintea de la zeităţile lor păgâne, descoperindu-le pe adevăratul Dumnezeu, care le era necunoscut.
25:41 Astăzi, adevărurile Scripturii trebuie duse înaintea oamenilor mari ai lumii, pentru ca ei să poată să aleagă ascultarea de Legea lui Dumnezeu sau supunerea faţă de prinţul răului. Dumnezeu le pune în faţă adevărul cel veşnic - adevăr care îi va face înţelepţi spre mântuire, dar El nu-i sileşte să-l primească. Dacă ei Îi întorc spatele, El îi lasă în cele ale lor, spre a fi umpluţi cu rodul propriilor lor fapte.
25:42 "Propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: 'Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi'". "Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt" (1 Cor. 1,18.19.27.28). Mulţi dintre oamenii cei mai de seamă şi oamenii de stat, bărbaţii cei mai cu vază din lume,
25:43 vor respinge lumina, din pricină că lumea, prin înţelepciunea ei, nu-L poate cunoaşte pe Dumnezeu. Totuşi, slujitorii lui Dumnezeu trebuie să folosească fiecare ocazie pentru a face cunoscut acestor oameni adevărul. Unii vor recunoaşte neştiinţa lor în ce priveşte lucrurile lui Dumnezeu şi-şi vor lua locul ca umili ucenici la piciorul lui Isus, Maestrul-Învăţător.
25:44 În orice strădanie de a atinge clasele cele mai înalte, lucrătorul pentru Dumnezeu are nevoie de o credinţă tare. Aparenţele par să fie potrivnice, dar în ceasul cel mai întunecos vine lumină de sus. Puterea celor care iubesc şi slujesc lui Dumnezeu va fi reînnoită zi de zi. Înţelepciunea Celui infinit este pusă în slujba lor, pentru ca, în împlinirea planurilor Sale, ei să nu rătăcească. Aceşti lucrători trebuie să ţină cu tărie credinţa lor până la sfârşit, amintindu-şi că lumina adevărului lui Dumnezeu trebuie să strălucească în mijlocul întunericului ce învăluie lumea noastră. Nu trebuie să existe nici descurajare în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu. Credinţa lucrătorului consacrat va birui orice cercare ce este adusă asupra lui. Dumnezeu este în stare şi chiar doreşte să reverse asupra servilor Săi toată puterea de care ei au nevoie, să le dea înţelepciunea necesară pentru diferitele lor nevoi. Ea va face mult mai mult decât să împlinească cele mai înalte aşteptări ale acelora care îşi pun încrederea în El.